3 intrări

46 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer.

STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer.

STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a respecta, a cinsti. [Bălcescu] își iubește patria și poporul, dar tocmai de aceea stimează și celelalte popoare, văzînd în lupta lor frățească arma cea mai puternică împotriva tiraniei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 329, 4/1. Cu un asemenea om poți să te lupți cu toată energia, să-l ai dușman, dar nu poți să nu-l stimezi. GHEREA, ST. CR. I 322. Gîndirea voastră, zise îmi pare minunată, Și simtimentul vostru îl stimez, frații mei. ALEXANDRESCU, M. 322. – Prez. ind. și: (învechit) stim (NEGRUZZI, S. I 52).

stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză

stimá vb., ind. prez. 1 sg. stiméz, 3 sg. și pl. stimeáză

STIMÁ vb. a aprecia, a cinsti, a considera, a onora, a prețui, a respecta, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toți îl ~ în mod sincer.)

STIMÁ vb. I. tr. A avea stimă, considerație (pentru cineva sau ceva); a cinsti, a respecta. [P.i. -mez. / < it. stimare, lat. aestimare – a prețui].

STIMÁ vb. tr. a avea stimă, considerație; a cinsti, a respecta. (< it. stimare, după fr. estimer)

A STIMÁ ~éz tranz. (persoane sau valori umane) A trata cu stimă (izvorâtă dintr-un sentiment de înaltă apreciere); a respecta. /<it. stimare, fr. estimer, lat. aestimare

stimà v. a prețui, a pune preț pe.

STÍMĂ s. f. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație; p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime.

ȘTÍMĂ1, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.

ȘTÍMĂ2, știme, s. f. Partea dintr-o partitură, care privește fiecare instrument sau voce. – Din germ. Stimme.

STÍMĂ, stime, s. f. Sentiment de prețuire (plină de respect) determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație, respect, p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime.

ȘTÍMĂ2, știme, s. f. Partea care revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage, separat, din partitura generală. – Din germ. Stimme.

ȘTÍMĂ1, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.

STÍMĂ s. f. Sentiment pe care îl impune cineva celor din jur prin meritele sau calitățile sale deosebite; considerație, respect; p. ext. atitudine respectuoasă. Să năzuiești mereu a dobîndi stima oamenilor și mai ales pe a ta însăți. REBREANU, P. S. 36. ◊ Expr. Cu toată stima, formulă de politețe pentru încheierea unei scrisori.

ȘTÍMĂ2, știme, s. f. Partea care îi revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage, izolat, din partitura generală.

ȘTÍMĂ1, știme, s. f. (În credințele populare) Ființă imaginară închipuită ca o femeie, care ar avea rolul să păzească apele, pădurile, casa, comorile etc. Se întîmplă cîteodată, în crucile nopții, de curg neguri pe Prut, și din acele neguri se arată știma. SADOVEANU, F. J. 429. Trei limbi de foc se zice că se ivesc din pămînt îndată ce începi a săpa, ș-apoi s-arată știma comorii. GANE, N. I 98.

stímă s. f., g.-d. art. stímei

Intrare: stima
stima
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) stima stimare stimat stimând singular plural
stimea stimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) stimez (să) stimez stimam stimai stimasem
a II-a (tu) stimezi (să) stimezi stimai stimași stimaseși
a III-a (el, ea) stimea (să) stimeze stima stimă stimase
plural I (noi) stimăm (să) stimăm stimam stimarăm stimaserăm, stimasem*
a II-a (voi) stimați (să) stimați stimați stimarăți stimaserăți, stimaseți*
a III-a (ei, ele) stimea (să) stimeze stimau stima stimaseră
Intrare: stimă
stimă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sti stima
plural stime stimele
genitiv-dativ singular stime stimei
plural stime stimelor
vocativ singular
plural
Intrare: știmă
știmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ști știma
plural știme știmele
genitiv-dativ singular știme știmei
plural știme știmelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)