Din totalul de 46 sunt afișate 20 definiții pentru stima, stimă, știmă   conjugări / declinări

STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a respecta, a cinsti. [Bălcescu] își iubește patria și poporul, dar tocmai de aceea stimează și celelalte popoare, văzînd în lupta lor frățească arma cea mai puternică împotriva tiraniei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 329, 4/1. Cu un asemenea om poți să te lupți cu toată energia, să-l ai dușman, dar nu poți să nu-l stimezi. GHEREA, ST. CR. I 322. Gindirea voastră, zise îmi pare minunată, Și simtimentul vostru îl stimez, frații mei. ALEXANDRESCU, M. 322. – Prez. ind. și: (învechit) stim (NEGRUZZI, S. I 52).

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

stimá vb., ind. prez. 1 sg. stiméz, 3 sg. și pl. stimeáză

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STIMÁ vb. a aprecia, a cinsti, a considera, a onora, a prețui, a respecta, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toți îl ~ în mod sincer.)

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STIMÁ vb. I. tr. A avea stimă, considerație (pentru cineva sau ceva); a cinsti, a respecta. [P.i. -mez. / < it. stimare, lat. aestimare – a prețui].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

STIMÁ vb. tr. a avea stimă, considerație; a cinsti, a respecta. (< it. stimare, după fr. estimer)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

A STIMÁ ~éz tranz. (persoane sau valori umane) A trata cu stimă (izvorâtă dintr-un sentiment de înaltă apreciere); a respecta. /<it. stimare, fr. estimer, lat. aestimare

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

stimà v. a prețui, a pune preț pe.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

STÍMĂ s. f. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație; p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘTÍMĂ1, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘTÍMĂ2, știme, s. f. Partea dintr-o partitură, care privește fiecare instrument sau voce. – Din germ. Stimme.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

STÍMĂ, stime, s. f. Sentiment de prețuire (plină de respect) determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație, respect, p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘTÍMĂ2, știme, s. f. Partea care revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage, separat, din partitura generală. – Din germ. Stimme.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘTÍMĂ1, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

STÍMĂ s. f. Sentiment pe care îl impune cineva celor din jur prin meritele sau calitățile sale deosebite; considerație, respect; p. ext. atitudine respectuoasă. Să năzuiești mereu a dobîndi stima oamenilor și mai ales pe a ta însăți. REBREANU, P. S. 36. ◊ Expr. Cu toată stima, formulă de politețe pentru încheierea unei scrisori.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘTÍMĂ2, știme, s. f. Partea care îi revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage izolat, din partitura generală.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘTÍMĂ1, știme, s. f. (În credințele populare) Ființă imaginară închipuită ca o femeie, care ar avea rolul s păzească apele, pădurile, casa, comorile etc. Se întîmpi cîteodată, în crucile nopții, de curg neguri pe Prut, și din acele neguri se arată știma. SADOVEANU, F. J. 429. Trei limbi de foc se zice că se ivesc din pămînt îndată ce începe a săpa, ș-apoi s-arată știma comorii. GANE, N. I 98.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

stímă s. f., g.-d. art. stímei

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink