2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STÍMĂ s. f. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație; p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime.

STÍMĂ, stime, s. f. Sentiment de prețuire (plină de respect) determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație, respect, p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime.

STÍMĂ s. f. Sentiment pe care îl impune cineva celor din jur prin meritele sau calitățile sale deosebite; considerație, respect; p. ext. atitudine respectuoasă. Să năzuiești mereu a dobîndi stima oamenilor și mai ales pe a ta însăți. REBREANU, P. S. 36. ◊ Expr. Cu toată stima, formulă de politețe pentru încheierea unei scrisori.

STÍMĂ s.f. Prețuire deosebită a meritelor și a însușirilor cuiva sau a ceva; cinste, considerație. [< it. stima].

STÍMĂ s. f. prețuire deosebită a meritelor, a însușirilor cuiva sau a ceva; considerație. (< it. stima, după fr. estime)

STÍMĂ ~e f. 1) Sentiment favorabil determinat de o opinie bună față de o persoană pentru meritele sau pentru calitățile acesteia; respect. Demn de ~. A inspira ~.A avea ~ pentru cineva a stima pe cineva. Cu ~, cu toată ~a formulă de politețe cu care se încheie o scrisoare sau o cerere. 2) Atitudine care decurge din acest sentiment. [G.-D. stimei] /<it. stima, fr. estime

stimă f. stemă în frunte: animalele cu stimă se cred a fi năsdrăvane. [Vechiu.-rom. stimă, piatră scumpă. («mărgăritariu..., stimă», Moxa); v. stemă].

stimă f. 1. considerațiune; 2. opiniune, judecată.

stimă f. Mold. 1. demon, stafie ce păzește comorile necurate: apoi se arată stima comorii; stima apei, un fel de geniu al rîurilor; are stimă, nu-i lucru curat; 2. pocitură: ești stima oamenilor. [Vorbă identică cu cea precedentă; genii păzitori de comori purtând o cunună de pietre scumpe].

1) stímă f., pl. e (mgr. apoĭ vsl. stemma, stemă). Vechĭ. Peatră prețioasă.

3) stímă f., pl. e (fr. estime, it. stima, de unde și ngr. stima). Considerațiune, apreciere, respect acordat uneĭ persoane: a avea stimă pentru cineva, a fi în mare stimă la cineva. Apreciere: mila, onestitatea, știința, vitejia și frumusețea a fost tot-de-a-una în mare stimă. V. dispreț.

STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer.

STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer.

STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a respecta, a cinsti. [Bălcescu] își iubește patria și poporul, dar tocmai de aceea stimează și celelalte popoare, văzînd în lupta lor frățească arma cea mai puternică împotriva tiraniei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 329, 4/1. Cu un asemenea om poți să te lupți cu toată energia, să-l ai dușman, dar nu poți să nu-l stimezi. GHEREA, ST. CR. I 322. Gîndirea voastră, zise îmi pare minunată, Și simtimentul vostru îl stimez, frații mei. ALEXANDRESCU, M. 322. – Prez. ind. și: (învechit) stim (NEGRUZZI, S. I 52).

STIMÁ vb. I. tr. A avea stimă, considerație (pentru cineva sau ceva); a cinsti, a respecta. [P.i. -mez. / < it. stimare, lat. aestimare – a prețui].

STIMÁ vb. tr. a avea stimă, considerație; a cinsti, a respecta. (< it. stimare, după fr. estimer)

A STIMÁ ~éz tranz. (persoane sau valori umane) A trata cu stimă (izvorâtă dintr-un sentiment de înaltă apreciere); a respecta. /<it. stimare, fr. estimer, lat. aestimare

stimà v. a prețui, a pune preț pe.

schímă f., pl. e (ngr. shima, vgr. shêma, formă, haĭnă, figură, trăsătură, gest; vsl. skima, rus. shima. V. schemă). Vechĭ (și shimă). Gest. Azĭ. Gest. schimositură, strîmbătură: schime, cîntece și jocurĭ (Em.). Figură, formă, aspect: o schimă misterioasă. Haĭnă călugărească. Schima cea mică, rasa (haĭna) pe care o poartă frațiĭ; schima cea mare, potcapu (pe care-l poartă numaĭ monahiĭ). – Și știmă, stahie, monstru, arătare, ĭazmă, vîlvă, pocitanie, duh necurat, zînă de apă: oameniĭ mor și se fac știme (Șez. 36, 31), știma Dunăriĭ, știmele mlaștiniĭ (Chir.). – Și stimă (Bucov.) și chimă (Mold. nord): chima răuluĭ pe malu pîrăuluĭ (Cr.).

*stiméz v. tr. (fr. estimer, it. stimare d. lat. áestimo, -áre. V. estimez). Acord stimă, onorez, prețuĭesc: a stima un om bătrîn, știința.

arată toate definițiile

Intrare: stimă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sti
  • stima
plural
  • stime
  • stimele
genitiv-dativ singular
  • stime
  • stimei
plural
  • stime
  • stimelor
vocativ singular
plural
Intrare: stima
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stima
  • stimare
  • stimat
  • stimatu‑
  • stimând
  • stimându‑
singular plural
  • stimea
  • stimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stimez
(să)
  • stimez
  • stimam
  • stimai
  • stimasem
a II-a (tu)
  • stimezi
(să)
  • stimezi
  • stimai
  • stimași
  • stimaseși
a III-a (el, ea)
  • stimea
(să)
  • stimeze
  • stima
  • stimă
  • stimase
plural I (noi)
  • stimăm
(să)
  • stimăm
  • stimam
  • stimarăm
  • stimaserăm
  • stimasem
a II-a (voi)
  • stimați
(să)
  • stimați
  • stimați
  • stimarăți
  • stimaserăți
  • stimaseți
a III-a (ei, ele)
  • stimea
(să)
  • stimeze
  • stimau
  • stima
  • stimaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)