3 intrări
37 de definiții

Explicative DEX

STEMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ◊ Expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alții. 3. (Înv.) Piatră prețioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma.

STEMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ◊ Expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alții. 3. (Înv.) Piatră prețioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma.

ȘTIMĂ1, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.

ȘTIMĂ1, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.

schimă2 sf vz știmă2

steamă2 sf vz stemă

steamă1 sf, a [At: MARIAN, D. 247 / Pl: ? / E: nct] 1-2 (Reg; într-un descântec; csnp) „În formă de stea”.

stem1 sn vz stemă

stemă sf [At: MOXA, 362/6 / V: (îrg) ~eamă, (înv) stimă, (reg) stem sn / Pl: ~me / E: ngr στέμμα, slv стєма, lat stemma, fr stemma] 1 (Îvp) Coroană (cu însemnul puterii pe care o reprezintă). 2 (Pex) Puterea pe care o conferă stema (1). 3 (Îe) A fi cu (sau a avea) ~ma (sau ~) în frunte A fi cu stea (30) în frunte. 4 (Irn; îae) A fi de neam mare, ales. 5 (Îae) A fi cuminte, drept, cinstit. 6 (Înv) Piatră prețioasă. 7 (Pex) Giuvaer (1). 8 (Înv) Podoabă. 9 Ansamblu de semne și culori cu o anumită semnificație care reprezintă calitatea, puterea, autoritatea unei țări, a unui oraș sau județ, a unei dinastii sau familii nobiliare etc. Si: blazon (1), (rar) armoarii, (înv) armătură (5), herb (2), marcă, pavăză, scut. 10 (Înv; fig) Specific (1). 11 (Îvp) Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. 12 (Rar) Reprezentare grafică a filiației manuscriselor unei lucrări.

stimă3 sf vz stemă

stimă2 sf vz știmă2 corectat(ă)

ștemă2 sf vz știmă2

știmă2 sf [At: HEM 1276 / V: (reg) schi~, st~, ștemă / Pl: ~me / E: gr σχῆμα, -λτος] 1 (Mol; Buc) Personaj din mitologia populară, imaginat de obicei ca o femeie frumoasă (și bună), care protejează apele, pădurile, comorile etc. Vz zână. 2 (Reg; în superstiții; d. animale; îe) A avea ~ A fi stăpânit de un duh necurat. 3 (Reg; pex; d. animale; îae) A fi năzdrăvan. 4 (Mol; îc) ~ma-vitelor Boală a vitelor, nedefinită mai îndeaproape. 5-6 (Reg; pex) Ființă (sau plantă) căreia i se atribuie însușiri supranaturale, care este considerată ca purtătoare de noroc. 7 (Reg; prt) Om slab și urât. 8 (Reg) Copil neastâmpărat. 9 (Trs) Noroc. 10 (Trs; îf ștemă) Belșug de lapte la vite Si: (pop) frupt (1), mană. 11 (Reg) Presimțire. 12 (Reg; îf ștemă) Secret. 13 (Reg; îaf) Fluierătură cu care ciobanii se cheamă unul pe altul.

șțimă1 sf [At: DL / Pl: ~me / E: ger Stimme] Parte care revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage, separat, din partitura generală.

MITROPOLIT sm. 1 ⛪ Nume purtat de fiecare din cei cinci înalți prelați ai țării, mai marii peste episcopii celor cinci regiuni eclesiastice ale României (~ul Munteniei, numit și ~ul Primat, care e în același timp Patriarhul țării; ~ul Moldovei; ~ul Ardealului; ~ul Bucovinei și ~ul Basarabiei) (🖼 3192); (👉 STEMĂ) 2 🐦 Numele vînătoresc ironic, al dropioiului [vsl. < gr.].

STEAMĂ s. f. v. stemă.

STEMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș etc. sau (în orînduirile sociale bazate pe exploatare) al unei familii nobile sau al unei dinastii; emblemă, blazon. Stema Republicii Populare Romîne. ▭ Castelul în ruine domnește peste vale... și stema ce-pe-oricine să-nfrunte cuteza, Mîncată e de vînturi, de soare și de apă. MACEDONSKI, O. I 23. ♦ Fig. Caracteristică, specific. Din acele felurite colecțiuni, purtînd fiecare stema unei naționalități, nu e de tăgăduit că și literile și istoria s-au înavuțit. ODOBESCU, S. I 181. 2. (Învechit) Coroană, diademă. Din fundul lumii... Venit-au roiuri de-mpărați Cu stemă-n frunte. COȘBUC, P. I 55. Împăratul își scoase stema din cap și o puse în capul fiului său. ISPIRESCU, L. 312. Pe fruntea sa... Purtînd nu stema regească Ci marama țărănească. ALECSANDRI, P. III 593. ◊ Fig. Noaptea-și pune stema feerică, stelină. ALECSANDRI, P. A. 163. ◊ Expr. A fi cu stemă în frunte = a fi cu stea în frunte, v. stea. Inima, bat-o pustia: să fii și cu stemă-n frunte, n-o frîngi, tot degeaba. DELAVRANCEA, S. 10. 3. (Învechit) Piatră prețioasă. Stema din cununa împărătească. DELAVRANCEA, la TDRG. 4. Semn caracteristic, pată (de altă culoare), pe care o au unele animale în frunte. Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte. EMINESCU, O. I 101. Aduceți-mi calu-ndată, Calul meu cu stemă-n frunte, Să zbor unde Jiul plînge. BOLINTINEANU, O. 9. – Pl. și: stemate (HASDEU, I. V. 238). – Variantă: steamă (TEODORESCU, P. P. 309) s. f.

ȘTIMĂ1, știme, s. f. (În credințele populare) Ființă imaginară închipuită ca o femeie, care ar avea rolul să păzească apele, pădurile, casa, comorile etc. Se întîmplă cîteodată, în crucile nopții, de curg neguri pe Prut, și din acele neguri se arată știma. SADOVEANU, F. J. 429. Trei limbi de foc se zice că se ivesc din pămînt îndată ce începi a săpa, ș-apoi s-arată știma comorii. GANE, N. I 98.

STEMĂ ~e f. 1) Semn simbolic al unei țări sau al unui oraș (zugrăvit pe drapel, monede, ștampile etc.); herb; blazon. 2) Marcă de noblețe a unei familii sau dinastii; blazon; herb. 3) înv. Podoabă pe care o purtau femeile pe cap; diademă. ◊ A fi cu ~-n frunte a se crede mai deosebit decât ceilalți. 4) înv. Piatră prețioasă. /<ngr. stémma, lat., fr. stemma,sl. stemas

ȘTIMĂ2 ~e f. (în mitologia populară) Ființă imaginară cu chip de femeie, înzestrată cu forțe supranaturale, care protejează apele, munții, pădurile etc. /Orig. nec.

stemă f. 1. piatră scumpă: bouri ’nalți cu steme’n frunte EM.; 2. diademă: și-ți pun pe frunte o stemă și la picioare un tron AL.; 3. fig. odor: copilul era stema casei POP.; 4. armării, blazon. [Gr. bizantin STÉMMA, coroană (v. stimă și nestemată)].

*stémă f., pl. e (vgr. și ngr. stémma, cunună cu panglicĭ albe. V. stimă 1). Coronă, diademă. Herb, blazon, marcă.

Ortografice DOOM

stemă s. f., g.-d. art. stemei; pl. steme

știmă s. f., g.-d. art. știmei; pl. știme

stemă s. f., g.-d. art. stemei; pl. steme

știmă s. f., g.-d. art. știmei; pl. știme

stemă s. f., g.-d. art. stemei; pl. steme

știmă (mit., muz.) s. f., g.-d. art. știmei; pl. știme

Etimologice

stemă (-me), s. f. – 1. (Înv.) Coroană. – 2. Blazon, scut. – 3. Giuvaier. Mgr. στέμμα (Roesler 576; Murnu 52; cf. Vasmer, Gr., 136), cf. sl. stema. Sensul 3 este impropriu, datorat unei confuzii cu nestimată. – Der. înstemat, adj. (încornorat), înv.

Enciclopedice

Stema, Stemat/a, -in, -iu v. Stamate 2,4.

Sinonime

STEMĂ s. v. nestemată, piatră prețioasă, piatră rară, piatră scumpă.

STEMĂ s. armoarii (pl.), blazon, emblemă, (înv.) armături (pl.), herb, marcă, pavază, scut. (~ unei case princiare.)

stemă s. v. NESTEMATĂ. PIATRĂ PREȚIOASĂ. PIATRĂ RARĂ. PIATRĂ SCUMPĂ.

STEMĂ s. armoarii (pl.), blazon, emblemă, (înv.) armături (pl.), herb, marcă, pavază, scut. (~ unei case princiare.)

Arhaisme și regionalisme

steamă s.f. (reg.) în formă de stea.

știmă, știme, s.f. (reg.) 1. demon, stafie, duh ce păzește comorile necurate. 2. pocitură, pocitanie. 3. ființă sau plantă purtătoare de noroc. 4. noroc. 5. (în forma: ștemă) belșug de lapte la vite; mană, frupt. 6. copil mic și neastâmpărat. 7. presimțire. 8. (în forma: ștemă) taină, secret. 9. (în forma: ștemă) fluierătură cu care ciobanii se cheamă între ei.

ștímă, știme, s.f. (mit.) 1. Duh ce păzește comorile. 2. Zână de apă. – Din ngr. shíma (Scriban, DEX, MDA).

știmă, știme, s.f. – (mit.) 1. Duh ce păzește comorile. 2. Zână de apă. – Din ngr. shíma (Scriban, DEX, MDA).

știmă, -e, s.f. – (mit.) Personaj din mitologia populară, imaginat ca o ființă care protejează apele, pădurile. – Din ngr. shíma (DEX).

Intrare: Stema
Stema nume propriu
nume propriu (I3)
  • Stema
Intrare: stemă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stemă
  • stema
plural
  • steme
  • stemele
genitiv-dativ singular
  • steme
  • stemei
plural
  • steme
  • stemelor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F12)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • steamă
  • steama
plural
  • steme
  • stemele
genitiv-dativ singular
  • steme
  • stemei
plural
  • steme
  • stemelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: știmă (personaj)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • știmă
  • știma
plural
  • știme
  • știmele
genitiv-dativ singular
  • știme
  • știmei
plural
  • știme
  • știmelor
vocativ singular —
plural —
ștemă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stemă, stemesubstantiv feminin

  • 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș, al unei dinastii etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Stema Republicii Populare Române. DLRLC
    • format_quote Castelul în ruine domnește peste vale... și stema ce-pe-oricine să-nfrunte cuteza, Mîncată e de vînturi, de soare și de apă. MACEDONSKI, O. I 23. DLRLC
    • 1.1. figurat Caracteristică, specific. DLRLC
      • format_quote Din acele felurite colecțiuni, purtînd fiecare stema unei naționalități, nu e de tăgăduit că și literile și istoria s-au înavuțit. ODOBESCU, S. I 181. DLRLC
  • 2. Coroană, diademă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Din fundul lumii... Venit-au roiuri de-mpărați Cu stemă-n frunte. COȘBUC, P. I 55. DLRLC
    • format_quote Împăratul își scoase stema din cap și o puse în capul fiului său. ISPIRESCU, L. 312. DLRLC
    • format_quote Pe fruntea sa... Purtînd nu stema regească Ci marama țărănească. ALECSANDRI, P. III 593. DLRLC
    • format_quote figurat Noaptea-și pune stema feerică, stelină. ALECSANDRI, P. A. 163. DLRLC
    • chat_bubble A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alții. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Inima, bat-o pustia: să fii și cu stemă-n frunte, n-o frîngi, tot degeaba. DELAVRANCEA, S. 10. DLRLC
  • 3. învechit Piatră prețioasă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: nestemată
    • format_quote Stema din cununa împărătească. DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
  • 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte. EMINESCU, O. I 101. DLRLC
    • format_quote Aduceți-mi calu-ndată, Calul meu cu stemă-n frunte, Să zbor unde Jiul plînge. BOLINTINEANU, O. 9. DLRLC
  • comentariu Plural și: stemate. DLRLC
etimologie:

știmă, știmesubstantiv feminin

  • 1. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se întîmplă cîteodată, în crucile nopții, de curg neguri pe Prut, și din acele neguri se arată știma. SADOVEANU, F. J. 429. DLRLC
    • format_quote Trei limbi de foc se zice că se ivesc din pămînt îndată ce începi a săpa, ș-apoi s-arată știma comorii. GANE, N. I 98. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „stema” (22 clipuri)
Clipul 1 / 22