stamen sn vz stamină

stamin sm vz stamină

stamină sf [At: BREZOIANU, A. 185/3 / V: ~men sn, (înv) ~in sm / E: lat stamen cf fr étamine] Organ masculin de reproducere al florii, care produce polenul Si: (îvr) stam.

STAMINĂ, stamine, s. f. Organ masculin de reproducere al florii, care conține polenul. Luna lui iunie este aceea care ne aduce aceste flori prea albe, din al căror potir staminele apar ca niște cruciulițe de aur. GALACTION, O. I 340.

STAMINĂ s.f. Organ bărbătesc de reproducere al florii, care conține polenul. [Cf. lat. stamen, fr. étamine, it. stamigna].

STAMINĂ s. f. organ mascul de reproducere al florii, care conține polenul. (< lat. stamen)

STAMINĂ ~e f. bot. Organ bărbătesc al florilor, care produce polen. /<lat. stamen, ~inis

stamine n. Bot. organul bărbătesc al florilor.

*stamínă f., pl. e (fr. étamine [d. lat. stámina, pl. de la stamen, filament], supt infl. luĭ etamină). Bot. Organu masculin al floriĭ, compus din filament, anteră și polen.

stamină s. f., g.-d. art. staminei; pl. stamine

stamină s. f., g.-d. art. staminei; pl. stamine

stamină s. f., g.-d. art. staminei; pl. stamine

STAMINĂ (< lat.) s.f. Organ bărbătesc al florii, format din filament și anteră, care produce polen; servește la reproducere. Numărul lor în floare este variabil. în funcție de specie.