17 definiții pentru spovedi ispovedi ispovedui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (În practicile Bisericii creștine) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati.

SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (În biserica creștină) A-și mărturisi unui duhovnic păcatele spre a obține iertarea lor; p. ext. a mărturisi cuiva o taină, a se destăinui. Spovedi-m-aș dumitale, babă bună. EFTIMIU, Î. 29. Fost-ai înamorat vrodată?... – Am fost de mai multe ori, de vreme ce mă siliți să mă spovedesc și să-mi fac confesiunea. ALECSANDRI, T. I 282. Ce să te mai spovedești? Ce-i să spui duhovnicului? că ești un tîlhar și un vînzător? NEGRUZZI, S. I 156. ◊ Tranz. (Complementul indică greșeala, taina mărturisită) Of, gură lungă, tu îmi ești năpastă! Se căinează el de ce-a rostit: Aminte și-a adus... Că are un păcat de spovedit! DEȘLIU, M. 39. Pe-afară, pe sub streșini, cîțiva mai oropsiți se fereau de ploaie și-și spovedeau, oftînd, nevoile. REBREANU, R. I 192. ♦ Tranz. (Bis.) A primi mărturisirea unui credincios. A scăpat dintre cei care s-au îmbolnăvit doar popa Gheorghe, care fusese să spovedească și să grijească pe cei de mureau. CAMIl PETRESCU, O. I 233. – Variante: ispovedí (SADOVEANU, O. V 436), spoveduí (NEGRUZZI, S. I 81) vb. IV.

A SE SPOVEDÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre credincioși creștini) A-și mărturisi (unui duhovnic) păcatele în vederea iertării lor. 2) A încredința o taină; a face confidențe; a se destăinui; a se confesa. /<sl. ispovĕdati

A SPOVEDÍ ~ésc tranz. (credincioși creștini) A supune ritualului de spovedanie. /<sl. ispovĕdati

spovedí v. a-și mărturisi păcatele (la cele patru posturi). [Slav. ISPOVĬEDATI].

ispovedui v vz spovedi[1] modificată

  1. În original, trimitere la cuv. spovedui, care este el însuși trimitere. — LauraGellner

ISPOVEDÍ vb. IV v. spovedi.

ISPOVEDÍ vb. IV v. spovedi.

ISPOVEDUÍ vb. IV v. spovedi.

ISPOVEDUÍ vb. IV v. spovedi.

spovedésc v. tr. (din mai vechĭu ispovedesc, mărturisesc, declar, d. vsl. ispovĭedati, a declara, povĭedati, a anunța, a povesti. V. poveste, propoveduĭesc). Vest. Pun să mărturisească păcatele, ascult spovedania cuĭva: preutu l-a spovedit. V. refl. Îmi mărturisesc păcatele la preut. – În est ispoveduĭesc (vechĭ), spoveduĭesc, spovăduĭesc și spăvăduĭesc (vsl. ispovĭedovatĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă

spovedí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 sg. și pl. spovedeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPOVEDÍ vb. 1. (BIS.) a (se) mărturisi, (înv. și reg.) a (se) griji, (înv.) a (se) duhovnici. (S-a ~ preotului.) 2. a se confesa, a se destăinui, a se mărturisi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ unui prieten.) 3. a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ marele său secret.)

SPOVEDI vb. 1. (BIS.) a (se) mărturisi, (înv. și reg.) a (se) griji, (înv.) a (se) duhovnici. (S-a ~ preotului.) 2. a se confesa, a se destăinui, a se mărturisi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ unui prieten.) 3. a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ marele său secret.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

spovedí (-désc, -ít), vb.1. A confesa. – 2. (Munt.) A trăncăni, a da bacalaureatul. – Var. (i)spoved(u)i, (i)spovăd(u)i și der. Sl. ipovĕdeti, sŭpovĕdeti (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 359); var. sînt înv.Der. spovadă, s. f. (confesiune); spovedanie, s. f. (confesiune); nespovedit, adj. (nemărturisit).

Intrare: spovedi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spovedi
  • spovedire
  • spovedit
  • spoveditu‑
  • spovedind
  • spovedindu‑
singular plural
  • spovedește
  • spovediți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spovedesc
(să)
  • spovedesc
  • spovedeam
  • spovedii
  • spovedisem
a II-a (tu)
  • spovedești
(să)
  • spovedești
  • spovedeai
  • spovediși
  • spovediseși
a III-a (el, ea)
  • spovedește
(să)
  • spovedească
  • spovedea
  • spovedi
  • spovedise
plural I (noi)
  • spovedim
(să)
  • spovedim
  • spovedeam
  • spovedirăm
  • spovediserăm
  • spovedisem
a II-a (voi)
  • spovediți
(să)
  • spovediți
  • spovedeați
  • spovedirăți
  • spovediserăți
  • spovediseți
a III-a (ei, ele)
  • spovedesc
(să)
  • spovedească
  • spovedeau
  • spovedi
  • spovediseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ispovedi
  • ispovedire
  • ispovedit
  • ispoveditu‑
  • ispovedind
  • ispovedindu‑
singular plural
  • ispovedește
  • ispovediți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ispovedesc
(să)
  • ispovedesc
  • ispovedeam
  • ispovedii
  • ispovedisem
a II-a (tu)
  • ispovedești
(să)
  • ispovedești
  • ispovedeai
  • ispovediși
  • ispovediseși
a III-a (el, ea)
  • ispovedește
(să)
  • ispovedească
  • ispovedea
  • ispovedi
  • ispovedise
plural I (noi)
  • ispovedim
(să)
  • ispovedim
  • ispovedeam
  • ispovedirăm
  • ispovediserăm
  • ispovedisem
a II-a (voi)
  • ispovediți
(să)
  • ispovediți
  • ispovedeați
  • ispovedirăți
  • ispovediserăți
  • ispovediseți
a III-a (ei, ele)
  • ispovedesc
(să)
  • ispovedească
  • ispovedeau
  • ispovedi
  • ispovediseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ispovedui
  • ispoveduire
  • ispoveduit
  • ispoveduitu‑
  • ispoveduind
  • ispoveduindu‑
singular plural
  • ispoveduiește
  • ispoveduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ispoveduiesc
(să)
  • ispoveduiesc
  • ispoveduiam
  • ispoveduii
  • ispoveduisem
a II-a (tu)
  • ispoveduiești
(să)
  • ispoveduiești
  • ispoveduiai
  • ispoveduiși
  • ispoveduiseși
a III-a (el, ea)
  • ispoveduiește
(să)
  • ispoveduiască
  • ispoveduia
  • ispovedui
  • ispoveduise
plural I (noi)
  • ispoveduim
(să)
  • ispoveduim
  • ispoveduiam
  • ispoveduirăm
  • ispoveduiserăm
  • ispoveduisem
a II-a (voi)
  • ispoveduiți
(să)
  • ispoveduiți
  • ispoveduiați
  • ispoveduirăți
  • ispoveduiserăți
  • ispoveduiseți
a III-a (ei, ele)
  • ispoveduiesc
(să)
  • ispoveduiască
  • ispoveduiau
  • ispovedui
  • ispoveduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)