10 definiții pentru spicui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.

SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice din lan, a aduna spicele rămase după secerat. (Absol.) Zi de vară pînă-n seară Ea din lan nu iese-afară, Spicuiește, spicuiește, De odihnă nici gîndește. ALECSANDRI, P. II 192. ◊ Refl. pas. Dacă grîul... apucă a se corci... tot să poate alege, spicuindu-să din lan. DRĂGHICI, la TDRG. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (date, informații) din diferite izvoare (alegînd dintr-o cantitate mai mare). Ceea ce te izbește cînd străbați lista cuvintelor arhaice spicuite în textele lui Bălcescu nu este faptul că ele ar fi dispărute din vocabularul actual, cît împrejurarea că sînt luate în accepțiuni mai vechi. L. ROM. 1953, nr. 1, 33. Da, atît aceste versuri cît și cele ce vom spicui aci nu pot decît să vorbească și să pledeze cu elocință cauza junimei. MACEDONSKI, O. IV 8. Anticarul și antropologul găsesc ei cumva să spicuiască pe aci dovezi de acelea netăgăduite, care vin să sprijine atît de puternic spusele și bănuielile istoriei? ODOBESCU, S. II 259.

A SPICUÍ ~iésc tranz. 1) (spice) A strânge după secerat. 2) (idei, date, informații) A extrage selectiv (din diferite izvoare). /spic + suf. ~ui

spicuì v. 1. a face spic: grânele au spicuit. 2. a aduna spice după secerat; 3. fig. a culege de ici de colo.

spicuĭésc v. tr. (d. spic). Culeg spice după seceriș. Fig. Culeg de icĭ de colo (din cărțĭ, din lume). V. pobîrcesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spicuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 să spicuiáscă

spicuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. spicuiáscă

spicui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiesc, conj. spicuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: spicui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spicui
  • spicuire
  • spicuit
  • spicuitu‑
  • spicuind
  • spicuindu‑
singular plural
  • spicuiește
  • spicuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spicuiesc
(să)
  • spicuiesc
  • spicuiam
  • spicuii
  • spicuisem
a II-a (tu)
  • spicuiești
(să)
  • spicuiești
  • spicuiai
  • spicuiși
  • spicuiseși
a III-a (el, ea)
  • spicuiește
(să)
  • spicuiască
  • spicuia
  • spicui
  • spicuise
plural I (noi)
  • spicuim
(să)
  • spicuim
  • spicuiam
  • spicuirăm
  • spicuiserăm
  • spicuisem
a II-a (voi)
  • spicuiți
(să)
  • spicuiți
  • spicuiați
  • spicuirăți
  • spicuiserăți
  • spicuiseți
a III-a (ei, ele)
  • spicuiesc
(să)
  • spicuiască
  • spicuiau
  • spicui
  • spicuiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spicui
  • spicuire
  • spicuit
  • spicuitu‑
  • spicuind
  • spicuindu‑
singular plural
  • spicuie
  • spicuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spicui
(să)
  • spicui
  • spicuiam
  • spicuii
  • spicuisem
a II-a (tu)
  • spicui
(să)
  • spicui
  • spicuiai
  • spicuiși
  • spicuiseși
a III-a (el, ea)
  • spicuie
(să)
  • spicuie
  • spicuia
  • spicui
  • spicuise
plural I (noi)
  • spicuim
(să)
  • spicuim
  • spicuiam
  • spicuirăm
  • spicuiserăm
  • spicuisem
a II-a (voi)
  • spicuiți
(să)
  • spicuiți
  • spicuiați
  • spicuirăți
  • spicuiserăți
  • spicuiseți
a III-a (ei, ele)
  • spicuie
(să)
  • spicuie
  • spicuiau
  • spicui
  • spicuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)