spiț¹ sm vz șpiț¹

spiț² sn vz șpiț³

ȘPIȚ¹, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr alb și pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.

spițură sf vz șpiț³

șpit¹ sn vz șpiț³

șpit² sn vz șpiț⁴

șpiț⁵ sn [At: CV 1950, nr. 11-12, 417 Pl: ~uri / E: ns cf șpiț²] (Buc) Trior.

șpiț⁴ sn [At: CV 1950, nr. 11-12, 41 / V: (reg) șp~, șpriț / Pl: -uri / E: ns cf ger (Zigarren-, Zigarretten) spitze] (Reg) Țigaret.

șpiț² sn [At: V. MOLIN, V. T. 79 / Pl: -uri / E: ger Spitz (eisen, -hacke, -haue, -krampe etc.)] 1 (Teh) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2 (Min; Trs) Picon. 3 (Min; reg) Târnăcop cu două brațe în formă de tăiș, ale căror planuri formează o cruce Si: (reg) șpițer². 4 (Reg) Ciocan cu care se ferecă pietrele de moară. 5 (Min; reg) Dinte la roata mașinii de havat. 6 (Tip) Linie simplă sau înflorată, în formă de ornament, care marchează sfârșitul unui articol sau al capitolelor.

șpiț¹ sm [At: ARGHEZI, C. J. 96 / V: sp~ / Pl: ~i / E: ger Spitz] 1 Rasă de câini de talie mică, cu păr¹ pufos, urechi drepte și bot ascuțit. 2 Câine din rasa șpiț¹ (1).

șpiț³ [At: IORGA, S. D. XII, 297 / V: (reg) sp~, șpriț, ~it, șpriț sn, spițură sf / Pl: ~uri / E: ger Spitze] 1 sn (Reg) Vârful pantofului. 2 sn (Buc) Vârful țapinei. 3 sn (Buc; îe) A lua (sau a da) la ~ A rostogoli buștenii cu țapinele. 4 i (Buc) Cuvânt prin care se anunță începerea acțiunii de rostogolire a buștenilor cu țapinele. 5 sn (Reg) Vârful unui stâlp, țăruș etc. care se înfige în pământ. 6 sn (Reg) Par¹ ascuțit folosit la încărcatul lemnelor. 7 sn (Buc) Colțul toporului. 8 sn (Reg) Colțul vinciului. 9 sn (Reg) Fiecare dintre muchiile verticale formate de pereții unei case. 10 sn (Reg) Clin de pământ. 11 sn (Min; Trs) Porțiune de formă alungită și ascuțită dintr-un strat de cărbune rămasă neexploatată. 12 sn (Trs) Clin (la îmbrăcăminte). 13 sn (Trs) Petic de piele cu care se cârpește talpa la încălțăminte. 14 sn (Buc) Blacheu. 15 sn (Min; reg) Loc unde se ramifică o galerie. 16 sn (Reg) Dantelă (croșetată) care se folosește ca garnitură. 17 sn (Pfm; îe) A pune (sau a fi pus) la ~ A se dichisi (sau a fi dichisit).

șpriț³ sn vz șpiț³

șpriț⁴ sn vz șpiț⁴

ȘPIȚ¹, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.

ȘPIȚ¹, șpiți, s. m. Numele unei rase de cîini de talie mică, cu părul pufos și cu urechile drepte; cîine din această rasă.,

ȘPIȚ², șpițuri, s. n. (Familiar) 1. Vîrf ascuțit al unui obiect. 2. Țigaret scurt.

ȘPIȚ s.m. Rasă de cîini cu păr pufos și urechi drepte. [< germ. Spitz].

ȘPIȚ s.n. 1. (Poligr.) Linie simplă sau înflorată, ornament etc. așezat la sfîrșitul unui articol, al unui capitol etc. 2. Unealtă formată dintr-o bară de oțel ascuțită, care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (Fam.) Vîrf ascuțit al unui obiect. 4. Țigaret scurt. [Pl. -țuri. / < germ. Spitze].

ȘPIȚ² s. n. 1. (poligr.) linie simplă sau înflorată, ornament la sfârșitul unui articol, capitol etc. 2. bară de oțel cu vârf ascuțit care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (fam.) vârf ascuțit al unui obiect. 4. țigaret scurt. (< germ. Spitze)

ȘPIȚ¹ s. m. rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. (< germ. spitz)

ȘPIȚ² ~uri n. poligr. Semn tipografic în formă de linie, care se pune ca ornament între compartimente sau la sfârșitul unui text. /<germ. Spitz

ȘPIȚ¹ ~uri n. 1) Unealtă formată dintr-o bară de oțel, ascuțită la vârf, cu ajutorul căreia se prelucrează piatra. 2) Vârf sau muchie ascuțită a unui obiect. /<germ. Spitze

ȘPIȚ³ ~i m. 1) Rasă de câini de talie mică, cu bot ascuțit, cu urechi drepte și cu păr moale și lung. 2) Câine din această rasă. /<germ. Spitz

șpiț n. dantelă lucrată cu iglița: șpițuri și garnituri. [Nemț. SPITZE].

șpiț n., pl. urĭ (germ. spitze). Vechĭ. Dial. Dantelă.

șpiț¹ (câine de rasă) s. m., pl. șpiți

șpiț² (unealtă, ornament, vârf) s. n., pl. șpițuri

șpiț² (unealtă, ornament, vârf) s. n., pl. șpițuri

șpiț¹ (câine) s. m., pl. șpiți

șpiț (tehn., tipogr.) s. n., pl. șpițuri

șpiț (zool.) s. m., pl. șpiți

șpiț (-țuri), s. n. – 1. Băț cu vîrf. – 2. Lucrătură din puncte. – 3. Gravură tipografică. – Var. spiț. Germ. Spitz(e) „vîrf” (Borcea 206). – Der. spițărat, adj. (brodat, cusut cu ajur).

a-l durea în bigă / în cot / în cur / în șpiț expr. (vulg.) a nu-i păsa, a-i fi indiferent.

mă doare-n cot! / în cur! / în pix! / în șpiț! expr. nu-mi pasă!

șpiț, șpițuri s. n. 1. vârful pantofului. 2. (rar) țigaret de dimensiune mică.

ȘPIȚ s. v. blacheu, dantelă, trior, vânturătoare.

șpiț s. v. BLACHEU. DANTELĂ. TRIOR. VÎNTURĂTOARE.