18 definiții pentru speță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPÉȚĂ, spețe, s. f. 1. Specie. 2. Pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicție. ◊ Loc. adv. În speță = în cazul de față, în cazul dat. – Cf. germ. Spezies, fr. espèce.

SPÉȚĂ, spețe, s. f. 1. Specie. 2. Pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicție. ◊ Loc. adv. În speță = în cazul de față, în cazul dat. – Cf. germ. Spezies, fr. espèce.

speță2 sf [At: DEX / Pl: ~țe / E: ns cf ger Spezie, fr espèce] 1 Pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicție. 2 (Îlav) În ~ În cazul de față.

SPÉȚĂ, spețe, s. f. 1. Specie (1). În evoluția energiei planetare, diversele spețe ale materiei au derivat unele din altele. MARINESCU, P. A. 40. Animalul se naște, crește, moare; dar ideea de animal, speța, rămîne. CAMIL PETRESCU, U. N. 85. 2. Specie (2). Un om care... își petrece timpul la mesele de cărți, în tovărășia unei «secături» cum e Camil, nu poate să fie decît o secătură de aceeași speță. C. PETRESCU, Î. II 67. Sigur, în loc să cîștigi un gologan, preferi iar cerșetoria... Cunoaștem noi speța asta nouă de șomeri! SAHIA, N. 101. 3. (În expr.) În speță = în cazul de față, în cazul dat.

SPÉȚĂ s.f. Specie. [Pl. -țe. / cf. fr. espèce, lat. species].

SPÉȚĂ s. f. 1. specie. 2. (jur.) pricină supusă spre rezolvare unui organ de jurisdicție. ♦ în ~ = în cazul dat. (< germ. Spezies)

SPÉȚĂ ~e f. 1) v. SPECIE. 2) jur. Problemă litigioasă prezentată spre soluționare în fața unui organ judiciar. * În ~ în cazul dat. /<lat. species

specie sf [At: DAS 40/5 / V: ~eță (Pl: ~ețe), (înv) ~eție, spiță, (îvr) șpețieș (Pl: șpețieșuri) sn, șpețiaș (Pl: șpețiașuri) sn / Pl: ~ii, (nob) ~ / E: lat species, it specie] 1 (Mat; înv) Operație. 2 (Log) Noțiune care desemnează o clasă de obiecte ce posedă aceleași însușiri esențiale și care se subordonează genului. 3 (Blg; adesea urmat de determinări care precizează sensul) Categorie sistematică fundamentală inferioară ca rang genului și superioară subspeciei, care cuprinde animale și plante cu trăsături comune Si: (rar) seminție, (îvr) specială (17) Vz neam, rasă2, soi1 (9), tip1, varietate, (pop) rudă1, sămânță, (reg) strană. 4 Mod particular de a fi, de a se manifesta etc. al cuiva sau a ceva care prin însușirile generale face parte dintr-un grup distinct Si: chip1 (47), fel (3), gen1 (3), mod1, (rar) tacâm, (îvp) seamă. 5 Ansamblu de ființe, de obiecte, de fenomene etc. caracterizat prin trăsături proprii, definitorii Si: categorie1 (4), grup Vz soi1 (3), specimen, tip1, varietate, (îrg) plasă2, (reg) madea. 6 (Îla) În speță Despre care e vorba Si: de față. 7 (Îlav) În speță, (rar) în ~ Mai ales. 8 (Îal) În cazul de față. 9-10 Persoană sau lucru care nu poate fi definit cu precizie și care este asimilat la altul (cu aproximație) Si: soi1 de … 11 (Min; spc) Varietate. 12 (Șîs ~ literară) Categorie de opere literare în cadrul fiecărui gen, clasificate după criterii tematice sau formale. 13 (Șîs ~ii medicinale) Substanță farmaceutică alcătuită din amestecuri de plante (mai ales ierburi aromatice), cu sau fără adaos de substanțe medicamentoase, care servește la prepararea soluțiilor extractive apoase. 14 (Jur; îf ~eță) Pricină concretă supusă spre rezolvare unui organ de jurisdicție. 15 (Jur; îaf) Cauză judecătorească. 16 (Îvr) Specialitate (1).

*spécie f. (lat. species. V. spectru, aspect, spițer, scop). Despărțire a genuluĭ: vulpea e o specie a genuluĭ canin, specia se subdivide în varietățĭ. Neam, rasă: specia omenească. Fel: maĭ multe speciĭ de grîŭ, (iron.) nu știŭ ce specie de om e acesta (V. pramatie). Pl. Med. Substanțe vegetale cu proprietățĭ analoage care se amestecă p. a prepara infuziunĭ (astringente, aperitive, tonice). În specie, 1. special (Rar), 2. în ceĭa ce privește acest caz (fel de proces). – Fals speță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spéță (specie, pricină) s. f., g.-d. art. spéței; pl. spéțe

spéță s. f., g.-d. art. spéței; pl. spéțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPÉȚĂ s. v. acțiune, cauză, judecată, proces.

SPÉȚĂ s. 1. specie. (~ umană.) 2. v. categorie. 3. v. tip.

SPEȚĂ s. 1. specie. (~ umană.) 2. categorie, clasă, fel, gen, soi, specie, tip, varietate, (înv. și reg.) rudă. (O anumită ~ de indivizi.) 3. categorie, fel, gen, soi, specie, tip, (înv. și pop.) seamă, (fig. peior.) poamă, sămînță, sculă, stambă, tacîm. (Ce ~ de om o fi și ăsta?)

speță s. v. ACȚIUNE. CAUZĂ. JUDECATĂ. PROCES.

Intrare: speță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • speță
  • speța
plural
  • spețe
  • spețele
genitiv-dativ singular
  • spețe
  • speței
plural
  • spețe
  • spețelor
vocativ singular
plural