SPĂLĂTORIE, spălătorii, s. f. 1. Încăpere sau clădire special amenajată în care se spală rufe. 2. Instalație de spălare și de înnobilare a unor substanțe minerale. – Spălător + suf. -ie.

spălător, ~oare [At: CORESI, TETR. 216 / Pl: ~i, ~oare, (5) ~i sf / E: spăla + -(ă)tor] 1 smf Persoană care spală (vase, rufe, lână etc.). 2 smf (Spc) Muncitor într-o întrepridere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale sau obiecte. 3 a (Rar) Flecar (2). 4 a (Rar) Limbut. 5 sf (Îvp) Spălătoreasă. 6 sn Instalație sanitară pentru spălatul în comun al persoanelor care locuiesc în cămine, în internate, în cazărmi etc. sau care lucrează în ateliere. 7 sn Încăpere în care se află spălătorul (6). 8 sn Instalație specială în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. 9 sn Loc public pentru spălat rufe. 10 sn (Reg; îs) ~ul ciobanilor Loc unde se spală vasele la o stână. 11 sn Mobilă pe care se așază ligheanul și obiectele necesare spălatului Si: lavoar. 12 sn Chiuveta cu instalație de apă curgătoare în care se spală vasele. 13 sf (Îvp) Lighean. 14-15 sf (Buc; în practicile religiei creștine) Spălătorie (6-7). 16 sn (rar) sf (Trs) Albie de spălat rufele. 17 sfn Obiect de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căruia se spală vasele Si: (reg) văluș. 18 sf (Reg) Prosop. 19 sn (Reg) Perie de spălat dușumelele. 20 sn (Reg) Perie cu care se văruiesc pereții. 21 sn (Trs; șîs ~iu cuptoriului) Pămătuf de șters vatra cuptorului. 22 sf (Reg) Rindea cu un cuțit lat.

spălătorie sf [At: (a. 1829) DOC. EC. 441 / Pl: ~ii / E: spălător + -ie] 1-2 Încăpere sau clădire special amenajată și utilată pentru spălatul rufelor și al altor țesături lavabile. 3 (Îs) ~ chimică Întreprindere în care se curăță rufe și haine cu ajutorul substanțelor chimice. 4 Instalație pentru înnobilarea substanțelor minerale utile prin spălarea cu apă. 5 (Îrg) Spălare (1). 6-7 (În practica religiei creștine) Vas sau loc în care preotul se spală pe mâini înainte sau după liturghie Si: (reg) spălător (14-15).

SPĂLĂTORIE, spălătorii, s. f. 1. Încăpere sau construcție special amenajată în care se spală rufe. 2. Instalație de spălare și de înnobilare a unor substanțe minerale. – Spălător + suf. -ie.

SPĂLĂTOR¹, spălători, s. m. Muncitor într-o întreprindere, care se ocupă cu spălatul anumitor materiale sau obiecte.

SPĂLĂTORIE, spălătorii, s. f. 1. Încăpere special amenajată în locuințe și în anumite instituții, unde se spală rufele. A chemat îndată un samsar și i-a spus să-i găsească fără zăbavă o pereche de case frumoase, cu... bucătării, spălătorii, cu grajduri și șoproane. CARAGIALE, O. III 29. ◊ Spălătorie chimică = întreprindere unde se spală hainele cu mijloace chimice. Constantin Lipan își trimisese hainele de solemnitate la spălătoria chimică. C. PETRESCU, C. V. 169. 2. Instalație de preparare mecanică a cărbunilor pe cale umedă. Șef de echipă la spălătoria de cărbuni.

finisor-spălător s. m. ◊ „Întreprinderea Integrată de Lână Constanța primește înscrieri pentru ucenicie la locul de muncă, la următoarele meserii: finisori-spălători [...]” Dobrogea 7 VIII 73 p. 4 (din finisor + spălător)

spălător-ungător auto s. m. Persoană încadrată pentru a spăla și gresa mașinile ◊ „Banca Națională a Republicii Socialiste România [...] încadrează mecanic auto și spălător-ungător auto.” R.l. 27 XII 77 p. 4 (din spălător + ungător auto)

spălătorie-curățătorie s. f. Unitate comercială unde se spală și se curăță hainele ◊ „Vizităm pe platforma Militari cea mai mare unitate de spălătorie-curățătorie din țară.” R.l. 20 II 75 p. 1; v. și dulciuri-răcoritoare (1974) (din spălătorie + curățătorie)

spălătorie-fulger s. f. Spălătorie rapidă ◊ „Cooperativa «Sârguința» a înființat o spălătorie-fulger, cu câteva centre de primire a rufelor.” Sc. 21 X 63 p. 2 (din spălătorie + fulger)

SPĂLĂTOR² ~i m. Muncitor specializat în operații de spălare a unor materiale. /a spăla + suf. ~tor

SPĂLĂTORIE ~i f. 1) Întreprindere de deservire socială pentru spălarea rufelor. 2) Instalație complexă pentru separarea componentelor unui minereu cu ajutorul apei sau al altui lichid. [G.-D. spălătoriei] /spălător + suf. ~ie

spălătoare f. cârpă de spălat vasele.

spălător m. cel ce spală. ║ n. vas de spălat mâinile, fața.

spălătorie f. locul unde se spală.

spălătoríe f. Cameră în care se spală rufe. Stabiliment comercial în care se primesc rufe și haĭne de spălat: spălătorie chimică.

spălător² (persoană) s. m., pl. spălători

spălătorie s. f., art. spălătoria, g.-d. art. spălătoriei; pl. spălătorii, art. spălătoriile (desp. -ri-i-)

spălător¹ (persoană) s. m., pl. spălători

spălătorie s. f., art. spălătoria, g.-d. art. spălătoriei; pl. spălătorii, art. spălătoriile

spălător (persoană) s. m., pl. spălători

spălătorie s. f., art. spălătoria, g.-d. art. spălătoriei; pl. spălătorii, art. spălătoriile

URSULEȚ SPĂLĂTOR s. m. v. raton.

SPĂLĂTOARE s. v. lighean, spălătoreasă.

SPĂLĂTORIE s. v. spălare, spălat, spălătură.

SPĂLĂTORIE s. curățătorie. (~ chimică.)

spălătoare s. v. LIGHEAN. SPĂLĂTOREASĂ.

spălătorie s. v. SPĂLARE. SPĂLAT. SPĂLĂTURĂ.

SPĂLĂTORIE s. curățătorie. (~ chimică.)