șoavă¹ sf [At: BĂCESCU, PĂS. 164 / V: (reg) șovă / Pl: -ve / E: ns cf srb sova „bufniță”] 1 (Orn; reg) Uliu (Accipiter gentilis). 2 (Orn; reg) Uliu-alb (Circus macrourus). 3 (Orn; reg) Gaie (Milvus milvus). 4 (Orn; reg) Acvilă-țipătoare (Aquilla clanga). 5-9 (Orn; reg) Femela șoimului (1-5). 10 (Orn; reg) Cioară (Corvus). 11 (Reg; dep; îf șovă) Femeie certăreață. 12 (Reg; dep) Femeie grasă.

șoavă² sf [At: BARONZI, L. 120 / Pl: ~ve / E: ns cf șovăi¹] 1 (Reg) Surpătură de teren produsă de ape. 2 (Reg) Adâncitură mare pe drum Si: groapă. 3 (Reg) Vale strâmtă și adâncă. 4 (Olt; fig; șîs pălărie ~) Pălărie cu borul mare (și lăsat în jos).

șovă sf vz șoavă¹

șoávă f., pl. e (d. șovăĭesc). Vest. Mare adîncătură pe drum, unde eștĭ silit să șovăĭeștĭ. V. hop.

SOVA, Antonin (1894-1928), poet ceh. Lirică impresionistă și simbolistă pe teme sociale, patriotice, morale, erotice („Aventura curajului”, „Lirica iubirii și a vieții”, „Primăvara poetului”, „Iubire aspră”). Maestru al baladei epice („Cartea baladelor”); povestiri și romane pe teme psihologice („Flirt, iubire, trădare”, „Romanul lui Ivo”).

Șova v. Hîrs 4.

ȘOVA subst. „uliu” și ȘOVĂI vb. 1. Șova b.(Sd XVI). 2. Cf. Șovei, Ion, act. 3. Șovăilă (Ard II 132).

șoavă¹, șoave, s.f. (reg.) 1. numele mai multor păsări răpitoare, de zi: uliu, uliu alb, gaie, acvilă țipătoare. 2. femela șoimului. 3. cioară. 4. (în forma: șovă) femeie certăreață. 5. femeie grasă.

șoavă², șoave, s.f. (reg.) 1. surpătură de teren produsă de ape. 2. vale strâmtă și adâncă. 3. (fig.; în sintagmă) pălărie șoavă = pălărie cu borul mare și lăsat în jos.