12 definiții pentru solstițiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOLSTÍȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă, respectiv, cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

SOLSTÍȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator; datele calendaristice corespunzătoare acestor momente (21 iunie și 22 decembrie), marcând ziua cea mai lungă sau cea mai scurtă din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

SOLSTÍȚIU, solstiții, s. n. Fiecare dintre cele două puncte de pe ecliptică în care pămîntul se găsește la cea mai mare depărtare de soare; date calendaristice corespunzătoare marcînd ziua (respectiv noaptea) cea mai lungă din an. În timpul solstițiului de vară, pe străzile și în parcurile Leningradului, întunericul nu coboară niciodată. BOGZA, M. S. 47. Sărbătorile și petrecerile solstițiului de iarnă i-au fost pentru întîia oară străine și depărtate. SADOVEANU, B. 63.

SOLSTÍȚIU s.n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Pământul se găsește la cea mai mare distanță de Soare (21 iunie și 21 decembrie) care marchează ziua (respectiv noaptea) cea mai lungă. [Pron. -țiu. / cf. fr. solistice, it. solstizio, lat. solstitium < sol – soare, stare – a sta].

SOLSTÍȚIU s. n. fiecare dintre cele două momente ale anului (21 iunie și 22 decembrie) când Pământul se găsește la cea mai mare distanță de Soare și care marchează ziua (respectiv noaptea) cea mai lungă. (< fr. solstice, lat. solstitium)

SOLSTÍȚIU ~i n. Fiecare dintre cele două momente ale anului când Soarele atinge cea mai mare sau cea mai mică înălțime față de orizont. * ~ de vară ziua de 21 sau de 22 iunie, când în emisfera boreală a Pământului este cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte a anului. ~ de iarnă ziua de 21 sau de 22 decembrie, când în emisfera boreală a Pământului este cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. [Sil. sol-sti-țiu] /<lat. solstitium, fr. solstice

solstițiu n. moment al anului când soarele, ajuns la cea mai mare distanță de ecuator, pare a se opri spre a reveni apoi îndărăt; solstițiul de vară cade la 22 Iunie și solstițiul de iarnă la 22 Decemvrie.

*solstíțiŭ n. (lat. solstitium, d. sol, soare, și stare, a sta. V. armi-stițiŭ, stațiune). Astr. Timpu cînd soarele e la cea maĭ mare depărtare de ecŭator și pare că stă loculuĭ cîte-va zile: solstițiu de vară e pe la 21 Iuniŭ, cel de iarnă pe la 21 Decembre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

solstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. solstíțiul; pl. solstíții, art. solstíțiile (-ți-i-)

solstíțiu s. n. [-țiu pron. -țiu], art. solstíțiul; pl. solstíții, art. solstíțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SOLSTIȚIU (< fr.; cf. lat. sol „Soare” + statio „oprire”) s. n. (ASTR.) Moment al anului când Soarele, în mișcarea sa aparentă pe bolta cerească, nu se mai deplasează spre N sau spre S, atingând cea mai mare înălțime (s. de vară, 21 iun.) sau cea mai mică înălțime (s. de iarnă, 22 dec.) față de Ecuator. La s. de vară, când razele Soarelui cad perpendicular (la amiază) pe Tropicul Racului este ziua cea mai lungă a anului, iar la cel de iarnă, când razele sunt perpendiculare pe Tropicul Capricornului, ziua cea mai scurtă în emisfera boreală.

Intrare: solstițiu
solstițiu substantiv neutru
  • pronunție: -țiu pr. -țĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • solstițiu
  • solstițiul
  • solstițiu‑
plural
  • solstiții
  • solstițiile
genitiv-dativ singular
  • solstițiu
  • solstițiului
plural
  • solstiții
  • solstițiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)