2 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

smintă sf [At: DOSOFTEI, PS. 63/19 / V: smân~ / Pl: ~te / E: pvb sminti] 1 (Îrg) Sminteală (1). 2 (Îrg) Pagubă. 3 (Reg; îe) A da (pe cineva) de ~ A face cuiva rău. 4 (Reg; îae) A supăra. 5 (Îrg) Greșeală (2). 6 (Înv; îe) A cădea în ~ A greși (1). 7 (Îrg) Vină. 8 (Îrg) Defect (5).

smíntă (Trans. Ban.) și smî́ntă (vechî́) f., pl. sminte (d. smintesc). Sminteală, greșeală.

SMINT, -Ă, sminți, -te, s. m. și f. (Regional, rar) Smintit, zăpăcit. Ce să fie cu smintul cela, de nici de mîncat nu mănîncă și el ca oamenii. ȘEZ. XXI 25.

SMINT, -Ă, sminți, -te, s. m. și f. (Reg.) Smintit, zăpăcit. – Postverbal al lui sminti.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SMÍNTĂ s. v. abatere, alienare, alienație, boală mintală, culpabilitate, culpă, daună, demență, eroare, greșeală, nebunie, pagubă, păcat, pierdere, prejudiciu, sminteală, smintire, stricăciune, țicneală, vină, vinovăție.

smintă s. v. ABATERE. ALIENARE. ALIENAȚIE. BOALĂ MINTALĂ. CULPABILITATE. CULPĂ. DAUNĂ. DEMENȚĂ. EROARE. GREȘEALĂ. NEBUNIE. PAGUBĂ. PĂCAT. PIERDERE. PREJUDICIU. SMINTEALĂ. SMINTIRE. STRICĂCIUNE. ȚICNEALĂ. VINĂ. VINOVĂȚIE.

Intrare: smintă (persoană)
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smintă
  • sminta
plural
  • sminte
  • smintele
genitiv-dativ singular
  • sminte
  • smintei
plural
  • sminte
  • smintelor
vocativ singular
  • smintă
  • sminto
plural
  • smintelor
Intrare: smintă (sminteală)
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smintă
  • sminta
plural
  • sminte
  • smintele
genitiv-dativ singular
  • sminte
  • smintei
plural
  • sminte
  • smintelor
vocativ singular
  • smintă
  • sminto
plural
  • smintelor

smint, -ă smintă

etimologie: