12 definiții pentru slujitor

SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor.

SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. (Astăzi rar) Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor.

SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. (Astăzi rar) Persoană care slujește; servitor, slugă. Slujitoarele începură a aduce friptură rece de vițel. VORNIC, P. 228. Le rînduia singură în cămară, avînd subt mîna ei cîteva slujitoare și roabe de credință. SADOVEANU, Z. C. 108. A fost odată un vînător care, de cîte ori mergea la vînătoare, avea obicei să ia cu dînsul pe slujitorul său. ODOBESCU, S. III 44. ◊ Fig. S-au creat mentalități diferite între capitală și provincie la slujitorii scenelor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 107, 10/1. 2. (Învechit) Oștean (călare sau pedestru) în slujba domnului țării sau a unui boier. Orheianu se arătă în uliță, urmat de slujitorii lui înarmați. SADOVEANU, O. VII 168. ♦ Reprezentant înarmat al stăpînirii, poteraș, jandarm. La tîrg dac-am ajuns... Slujitori m-a-mpresurat Frumușel că m-a legat Și pe Șalga mi-a luat, C-a fost iapă de furat. TEODORESCU, P. P. 691.

slujitór s. m., pl. slujitóri

slujitór s. m., pl. slujitóri

SLUJITÓR s. v. om de serviciu, servitor, slugă, viteaz.

SLUJITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) înv. Persoană angajată pentru a sluji cuiva, îndeplinind anumite munci. 2) fig. Persoană care lucrează cu devotament într-un domeniu de activitate. ~ al artei. /a sluji + suf. ~tor

slujitor m. 1. servitor; 2. od. călăraș, dorobanț: o ceată de slujitori.

slujitór, -oáre s. Rar. Care slujește. S.m. Sec. 18. Ostaș cu leafă. Sec. 19. Dorobanț, jandarm, grănicer saŭ agent vamal, aĭ căror căpitanĭ se alegeaŭ de ispravnic dintre mazilĭ, postelniceĭ, neamurĭ și boierinașĭ (La 1830, s’a înființat în Moldova corpu slujitorilor, însărcinațĭ cu paza granițeĭ, cu poliția interioară și cu paza vămilor și poliția exterioară. Eĭ eraŭ pedeștrĭ și călărĭ). V. cordunaș și potecaș.

slujitoáre s. f., g.-d. art. slujitoárei; pl. slujitoáre

slujitoáre s. f., g.-d. art. slujitoárei; pl. slujitoáre


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

slujitór s. v. OM DE SERVICIU. SERVITOR. SLUGĂ. VITEAZ.

Intrare: slujitor
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular slujitor slujitorul
plural slujitori slujitorii
genitiv-dativ singular slujitor slujitorului
plural slujitori slujitorilor
vocativ singular
plural