SLUGĂRIE s. f. 1. Faptul de a slugări; condiție de slugă; slugărit. 2. Fig. Lipsă de demnitate; servilism, slugărnicie, ploconeală. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -ie.

slugăresc, ~ească a [At: FM (1840), 27¹/29 / Pl: ~ești / E: slugar + -esc] 1 (Asr) De slugă (1). 2 Care aparține unei slugi (1). 3 (Îvr; d. oameni) Slugarnic (1).

slugări [At: ANON. CAR. / Pzi: ~resc / E: slugă + -ări] 1 vi A sluji (2). 2 vt A se folosi de cineva sau de ceva ca slugă (1) Si: (rar) a slugărnici (2). 3 vi (Pop) A se folosi de ceva. 4 vr (Înv; d. oameni; udp „cu”) A se sluji (4). 5 vt (D. bani) A câștiga slugărind (1). 6 vi (Fig) A se înjosi. 7 vt (Pfm; c. i. persoane) A sta mereu după cineva (executându-i cu supunere ordinele, îndeplinindu-i toate dorințele etc.) Si: (rar) a slugărnici (7). 8 vt (Pfm; c. i. persoane) A fi (mereu) la dispoziția cuiva Si: (rar) a slugărnici (8). 9 vi (Îvr) A sluji (6).

slugărie sf [At: POLIZU / Pl: ~ii / E: slugar + -ie] 1-7 Slugăreală (1-3, 5-8).

SLUGĂRIE s. f. 1. Faptul de a slugări; condiție de slugă; slugărit. 2. Fig. Lipsă de demnitate; servilism, slugărnicie, ploconeală. – Slugar (Înv. „slugă” < bg.) + suf. -ie.

SLUGĂRI, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpîn; a argăți, a sluji. Își luaseră lumea în cap de mici, slugăriseră pe la stăpîni. STANCU, D. 6. Se pomenise de mic copil fără părinți și slugărise pe la străini. SANDU-ALDEA, U. P. 13. N-o putea uita pe baba la care intrase să slugărească trei ani. CARAGIALE, O. III 28. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se umili. Această-a noastră țară nu știe-a slugări. ALECSANDRI, T. II 74. 2. Tranz. A servi pe cineva, stînd în preajma lui, executîndu-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele. N-ai fost vrednic să-ți găsești o nevastă... de-am rămas să te slugăresc eu, femeie bătrînă și slabă. C. PETRESCU, R. DR. 20. Nevastă-sa... îl slugărea ca o roabă. M. I. CARAGIALE, C. 12. Lăsai mica să mai crească, Pe părinți să slugărească. ȘEZ. VII 163.

SLUGĂRIE s. f. 1. Faptul de a slugări; condiție de slugă; slugărit. M-am săturat de atîta slugărie. DUNĂREANU, N. 37. L-o trimis cioban la capre... numai ca să-și mîntuiască anul de slugărie. ȘEZ. VII 142. 2. Fig. Lipsă de demnitate, servilism; slugărnicie. Să-l demoralizeze și să-l ție în slugărie. NEGRUZZI, S. I 288. Mînați de duhul slugăriei și al ambiției, să nu se lepede cu încetul de naționalitatea lor. BĂLCESCU, O. II 296.

A SLUGĂRI ~esc v. A SLUGĂRNICI. /slugă + suf. ~ări

slugărì v. a fi slugă: nu știe a slugări AL.

slugărie f. servitute, servilism.

2) slugărésc v. tr. (d. slugă sau bg. slugar, slugă). Defav. Servesc un om uricĭos orĭ care nu merită serviciĭ: m’am săturat de cînd vă tot slugăresc. V. intr. Trăĭesc ca slugă păcătoasă orĭ la stăpînĭ păcătoșĭ: slugărise mulțĭ anĭ.

slugăríe f. (d. slugă). Defav. Vĭață de slugă: m’am săturat de slugărie.

slugări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugăresc, 3 sg. slugărește, imperf. 1 slugăream; conj. prez. 1 sg. să slugăresc, 3 să slugărească

slugărie (rar) s. f., art. slugăria, g.-d. slugării, art. slugăriei

slugări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugăresc, imperf. 3 sg. slugărea; conj. prez. 3 să slugărească

slugărie s. f., art. slugăria, g.-d. slugării, art. slugăriei

slugări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugăresc, imperf. 3 sg. slugărea; conj. prez. 3 sg. și pl. slugărească

slugărie s. f., art. slugăria, g.-d. art. slugăriei; pl. slugării

SLUGĂRI vb. v. servi, sluji.

SLUGĂRI vb. a slugărnici. (Mult l-a mai ~!)

SLUGĂRIE s. v. servilism, slugărnicie.

slugări vb. v. SERVI. SLUJI.

SLUGĂRI vb. a slugărnici. (Mult l-a mai ~!)

slugărie s. v. SERVILISM. SLUGĂRNICIE.