SLUGĂRIE s. f. 1. Faptul de a slugări; condiție de slugă; slugărit. 2. Fig. Lipsă de demnitate; servilism, slugărnicie, ploconeală. – Slugar (înv. „slugă” < bg.) + suf. -ie.

slugărie sf [At: POLIZU / Pl: ~ii / E: slugar + -ie] 1-7 Slugăreală (1-3, 5-8).

SLUGĂRIE s. f. 1. Faptul de a slugări; condiție de slugă; slugărit. 2. Fig. Lipsă de demnitate; servilism, slugărnicie, ploconeală. – Slugar (Înv. „slugă” < bg.) + suf. -ie.

SLUGĂRIE s. f. 1. Faptul de a slugări; condiție de slugă; slugărit. M-am săturat de atîta slugărie. DUNĂREANU, N. 37. L-o trimis cioban la capre... numai ca să-și mîntuiască anul de slugărie. ȘEZ. VII 142. 2. Fig. Lipsă de demnitate, servilism; slugărnicie. Să-l demoralizeze și să-l ție în slugărie. NEGRUZZI, S. I 288. Mînați de duhul slugăriei și al ambiției, să nu se lepede cu încetul de naționalitatea lor. BĂLCESCU, O. II 296.

slugărie f. servitute, servilism.

slugăríe f. (d. slugă). Defav. Vĭață de slugă: m’am săturat de slugărie.

slugărie (rar) s. f., art. slugăria, g.-d. slugării, art. slugăriei

slugărie s. f., art. slugăria, g.-d. slugării, art. slugăriei

slugărie s. f., art. slugăria, g.-d. art. slugăriei; pl. slugării

SLUGĂRIE s. v. servilism, slugărnicie.

slugărie s. v. SERVILISM. SLUGĂRNICIE.