sipet sn [At: (a. 1715) ȘIO II₁, 323 / V: (înv) săp~, sep~, sipit, (reg) sâpit / A și: sipet / Pl: ~e, ~uri / E: tc sepet] Cufăr de papură împletită, de nuiele sau de lemn, de obicei îmbrăcat în piele și ornamentat, uneori cu capac boltit și ferecat cu cercuri metalice, în care se păstrează haine sau obiecte de valoare Si: (rar) sinet, (reg) orman¹ Vz cufăr, ladă.

SIPET, sipete, s. n. Cufăr de lemn, de obicei înflorat sau vopsit (uneori cu capac boltit și ferecat cu cercuri de fier) în care se păstrează haine sau obiecte de valoare. Au venit lăutarii, s-au încins cuptoarele cuhniei, s-au scos din sipete fețe de masă și ștergare noi-nouțe. GALAN, Z. R. 76. [Nicoară] avea într-un sipet ferecat cărțile lui din vremea cît stătuse ucenic la Bar. SADOVEANU, N. P. 209. Dădu tîrcoale sipetului cu scoabe și cercuri și ținte de fier. C. PETRESCU, A. R. 196. ◊ Fig. Moghilă, am aci cheia cu care să descui sipetele cele mai ascunse ale sufletului omenesc. DELAVRANCEA, O. II 132. – Accentuat și: sipet. – Pl. și: (învechit) sipeturi (ODOBESCU, S. I 95, GHICA, S. A. 112).

SIPET ~e n. Cufăr de lemn cu capac boltit, uneori ornamentat și ferecat, în care se păstrează haine sau obiecte de valoare. /<turc. sepet

sipet n. coș de papură servind de cufăr: un chervan plin cu sipeturi OD. [Turc. SEPET].

sípet (Mold. Munt. est) n., pl. e, și sipét (Munt. vest) n., pl. urĭ (vechĭ și sepet, d. turc. sepét, sepéd, coș, paner; sepet sandyk, cufăr de împletitură de nuiele, sunduc; ngr. sepéti, sîrb. sepet; ung. szepet). Rar azĭ. Cufăr.

săpet sn vz sipet

sâpit sn vz sipet

sepet sn vz sipet

sipit sn vz sipet

sepét V. sipet.

sipet s. n., pl. sipete

sipet s. n., pl. sipete

sipet s. n., pl. sipete/sipeturi

sipet, pl. sipete

sipet, -te.

sipet (-te), s. n. – Cufăr, ladă. Tc. sepet (Șeineanu, II, 323), cf. ngr. σέπετι, sb. sepet.

SIPET s. (Ban.) orman. (~ înflorat.)

SIPET s. v. cufăr, ladă.

sipet s. v. CUFĂR. LADĂ.

SIPET s. (Ban.) orman. (~ înflorat.)