12 definiții pentru singurătate singuritate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate.

SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate.

singurătate sf [At: CORESI, EV. 264 / V: (îrg) ~rit~ / Pl: ~tăți / E: singur + -ătate] 1 Starea cuiva care este sau trăiește singur (1, 3) Si: izolare, (liv) solitudine (1), schimnicie, (rar) însingurare, (îvr) singuraticire, singurie. 2 (Spc) Izolare morală Si: solitudine (2). 3 Loc retras, pe unde oamenii nu umblă sau trec foarte rar. 4 Loc pustiu, fără oameni și animale Si: pustietate, sihăstrie. 5 (Pex) Loc fără zgomote sau agitație. 6 (Rar) Perioadă de timp trăită în izolare.

SINGURĂTÁTE, (2, 3) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur, starea celui care trăiește singuratic. E și cumplit mormînt singurătatea. SADOVEANU, O. I 522. Rămasă singură, plîngea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Așteptînd însă... venirea d-tale, singurătatea mă apasă. NEGRUZZI, S. I 104. 2. Loc lipsit de vietăți, în special lipsit de ființe umane; pustietate. Se uită împrejur cu coada ochiului ca și cum s-ar fi ferit de cineva, pe furiș. Nimic. Singurătate, pustietate. DUMITRIU, N. 151. Singurătățile pădurii din dreapta păreau încremenite într-o tăcere de gheață. SADOVEANU, F. J. 464. Un luceafăr, răsărit Din liniștea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătății mării. EMINESCU, O. I 175. 3. Perioadă de timp petrecută în mod singuratic. Vitoria hotărîse, în singurătățile ei, un drum la Piatră și la mănăstirea Bistrița. SADOVEANU, B. 65.

SINGURĂTÁTE ~ăți f. 1) Stare a celui care trăiește sau se simte singur. 2) Loc nepopulat. /singur + suf. ~ătate

singurătate f. 1. starea celui ce trăiește singur: a iubi singurătatea; 2. loc retras. [Lat. SINGULARITATEM].

singurătáte f. (d. singur). Starea omuluĭ care trăiește singur: înțeleptuluĭ nu i se urăște cu singurătatea. Loc singuratic: în singurătatea schituluĭ.

singuritate sf vz singurătate


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

singurătáte s. f., g.-d. art. singurătắții; (locuri, perioade) pl. singurătắți

singurătáte s. f., g.-d. art. singurătății; (locuri, perioade) pl. singurătăți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SINGURĂTÁTE s. 1. v. izolare. 2. pustietate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)

SINGURĂTATE s. 1. izolare, (livr.) solitudine, (rar) însingurare, (fig.) schimnicie, sihăstrie. (Trăia într-o ~ deplină.) 2. pustietate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SINGURĂTATE. Subst. Singurătate, izolare, claustrare, solitudine (livr.), solitarism (livr.), pustietate, pustiu (fig.), pustnicie (fig.), sihăstrie (fig.). Îndepărtare, despărțire, răzlețire, înstrăinare, însingurare (rar), alienare. Refugiu, ermitaj (fig.). Pustnic (fig.), sihastru (fig.), anahoret, schimnic, călugăr. Mizantropie. Mizantrop. Monofobie. Adj. Singur, singurel (dim.), singuratic, singur cuc, singur-singurel (fam.), singurică-singurea (fam.), solitar, izolat, retras, pustiit (pop.), pustnicit (rar); stingher, răzleț, înstrăinat, însingurat (rar ); străin, străinel (dim., pop.), străinior. Anahoretic (rar), pustnicesc (înv.), schimnicesc (rar). Vb. A fi singur, a fi singur pe lume, a nu avea pe nimeni pe lume, a trăi cuc, a trăi uitat de lume. A se izola, a se izola de lume (de oameni), a se claustra (livr.), a se separa, a se înstrăina, a se însingura (rar), a se retrage, a se îndepărta, a se răzleți, a se refugia, a-și căuta un refugiu. A sta retras, a se pustii, a sihăstri (fig.), a pustnici, a schimnici. Adv. De unul singur, singur cuc; schimnicește (rar). V. ascetism, călugăr, celibat, nesociabilitate, separare, străin.

Intrare: singurătate
singurătate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • singurătate
  • singurătatea
plural
  • singurătăți
  • singurătățile
genitiv-dativ singular
  • singurătăți
  • singurătății
plural
  • singurătăți
  • singurătăților
vocativ singular
plural
singuritate
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

singurătate singuritate

  • 1. (numai) singular Faptul de a fi singur; starea celui care trăiește singuratic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • E și cumplit mormînt singurătatea. SADOVEANU, O. I 522.
      surse: DLRLC
    • Rămasă singură, plîngea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3.
      surse: DLRLC
    • Așteptînd însă... venirea d-tale, singurătatea mă apasă. NEGRUZZI, S. I 104.
      surse: DLRLC
  • 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: pustietate 3 exemple
    exemple
    • Se uită împrejur cu coada ochiului ca și cum s-ar fi ferit de cineva, pe furiș. Nimic. Singurătate, pustietate. DUMITRIU, N. 151.
      surse: DLRLC
    • Singurătățile pădurii din dreapta păreau încremenite într-o tăcere de gheață. SADOVEANU, F. J. 464.
      surse: DLRLC
    • Un luceafăr, răsărit Din liniștea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătății mării. EMINESCU, O. I 175.
      surse: DLRLC
  • 3. Perioadă de timp petrecută în mod singuratic.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Vitoria hotărîse, în singurătățile ei, un drum la Piatră și la mănăstirea Bistrița. SADOVEANU, B. 65.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Singur + sufix -ătate.
    surse: DEX '09 DEX '98