11 definiții pentru singurătate

SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate.

SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate.

SINGURĂTÁTE, (2, 3) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur, starea celui care trăiește singuratic. E și cumplit mormînt singurătatea. SADOVEANU, O. I 522. Rămasă singură, plîngea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Așteptînd însă... venirea d-tale, singurătatea mă apasă. NEGRUZZI, S. I 104. 2. Loc lipsit de vietăți, în special lipsit de ființe umane; pustietate. Se uită împrejur cu coada ochiului ca și cum s-ar fi ferit de cineva, pe furiș. Nimic. Singurătate, pustietate. DUMITRIU, N. 151. Singurătățile pădurii din dreapta păreau încremenite într-o tăcere de gheață. SADOVEANU, F. J. 464. Un luceafăr, răsărit Din liniștea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătății mării. EMINESCU, O. I 175. 3. Perioadă de timp petrecută în mod singuratic. Vitoria hotărîse, în singurătățile ei, un drum la Piatră și la mănăstirea Bistrița. SADOVEANU, B. 65.

singurătáte s. f., g.-d. art. singurătắții; (locuri, perioade) pl. singurătắți

singurătáte s. f., g.-d. art. singurătății; (locuri, perioade) pl. singurătăți

SINGURĂTÁTE s. 1. v. izolare. 2. pustietate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)

SINGURĂTÁTE ~ăți f. 1) Stare a celui care trăiește sau se simte singur. 2) Loc nepopulat. /singur + suf. ~ătate

singurătate f. 1. starea celui ce trăiește singur: a iubi singurătatea; 2. loc retras. [Lat. SINGULARITATEM].

singurătáte f. (d. singur). Starea omuluĭ care trăiește singur: înțeleptuluĭ nu i se urăște cu singurătatea. Loc singuratic: în singurătatea schituluĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

SINGURĂTATE s. 1. izolare, (livr.) solitudine, (rar) însingurare, (fig.) schimnicie, sihăstrie. (Trăia într-o ~ deplină.) 2. pustietate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)

SINGURĂTATE. Subst. Singurătate, izolare, claustrare, solitudine (livr.), solitarism (livr.), pustietate, pustiu (fig.), pustnicie (fig.), sihăstrie (fig.). Îndepărtare, despărțire, răzlețire, înstrăinare, însingurare (rar), alienare. Refugiu, ermitaj (fig.). Pustnic (fig.), sihastru (fig.), anahoret, schimnic, călugăr. Mizantropie. Mizantrop. Monofobie. Adj. Singur, singurel (dim.), singuratic, singur cuc, singur-singurel (fam.), singurică-singurea (fam.), solitar, izolat, retras, pustiit (pop.), pustnicit (rar); stingher, răzleț, înstrăinat, însingurat (rar ); străin, străinel (dim., pop.), străinior. Anahoretic (rar), pustnicesc (înv.), schimnicesc (rar). Vb. A fi singur, a fi singur pe lume, a nu avea pe nimeni pe lume, a trăi cuc, a trăi uitat de lume. A se izola, a se izola de lume (de oameni), a se claustra (livr.), a se separa, a se înstrăina, a se însingura (rar), a se retrage, a se îndepărta, a se răzleți, a se refugia, a-și căuta un refugiu. A sta retras, a se pustii, a sihăstri (fig.), a pustnici, a schimnici. Adv. De unul singur, singur cuc; schimnicește (rar). V. ascetism, călugăr, celibat, nesociabilitate, separare, străin.

Intrare: singurătate
singurătate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • singurătate
  • singurătatea
plural
  • singurătăți
  • singurătățile
genitiv-dativ singular
  • singurătăți
  • singurătății
plural
  • singurătăți
  • singurătăților
vocativ singular
plural