siminoc sm [At: ANON. CAR. / V: (reg) semenic, sem~, ~nic (Pl: ~ici), ~nog, ~ioc, / Pl: ~oci / E: ns cf bg смин] 1 Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă Si: (rar) imortelă, (reg) budiene, cirișor, floarea-patului, flori-de-paie, iarbă-flocoasă, mărgică, ochișori, sâsâne (Helichrysum arenarium). 2 (Bot; reg; șîc ~nic-de-câmp, ~nic-de-deal) Parpian (Antennaria dioica). 3 (Bot; reg) Firicică (Filago germanica). 4 (Bot; reg) Flocoșele (Filago arvensis). 5 (Bot; reg) Floare-de-colț (Leontopodium alpinum). 6 (Bot; reg; șîc ~nic-sălbatic) Floarea-patului (Guaphalium silvaticum). 7 (Reg) Planta Guaphalium uliginosum. 8 (Bot; reg; îf seminoc) Culbeceasă (Medicago falcata). 9-16 (Prc) Floarea plantei siminoc (1-8). 17 (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 18 Melodie după care se execută siminocul (17).

SIMINOC s. n. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, care își păstrează aspectul natural și după ce se usucă; crește prin locuri nisipoase (Helichrysum arenarium). Cum se cheamă ierbile celea care par împletite și la vîrf găitănite? -... Lobodă și drob, vîzdroagă și siminoc. ODOBESCU, S. III 173. Foaie verde siminoc, Zis-a badea să nu joc Pîn’ la storsu vinului, Cînd voi fi mireasa lui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. – Variante: siminic, siminici (TEODORESCU, P. P. 588, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 150), semenic (HODOȘ, P. P. 110) s. m.

SIMINOC ~ci m. Plantă erbacee cu tulpină erectă, ramificată, păroasă, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ce crește prin locuri nisipoase. /cf. bulg. smin

siminoc m. Bot. numele popular al imortalei: au cules din cale funebru siminoc AL. [Buc. semenic, siminic = bulg. SMIN, siminic].

siminóc și -óg (Munt.), semeníc (Ban.) și siminíc (Trans. Mold.) m. (bg. rus. siemenik, semincer). O buruiană din familia compuselor, cu florĭ micĭ galbene dispune în capitule și care crește pe dealurĭ nisipoase (helichrysum [saŭ gnaphalium] arenarium). - Se întrebuințează la văpsit în galben deschis. V. plevaiță.

semenic sm vz siminoc

seminoc sm vz siminoc

siminic sm vz siminoc

siminog sm vz siminoc

simioc sm vz siminoc

SEMENIC s. m. v. siminoc.

semenic m. Buc. V. siminoc.

semeníc V. siminoc.

siminoc s. m., pl. siminoci

!siminoc s. m., pl. siminoci

siminoc s. m., pl. siminoci

siminoc (-ci), s. m. – Plantă (Gnaphalium arenarium). – Var. siminic, semenic. Sb., cr. smilje „Gnaphalium” (Cihac, II, 344), confundată cu bg. semennik, sb. semenjuk „ramură păstrată pentru sămînță” (Candrea), pentru că florile ei se nu se veștejesc (se folosește mult ca podoabă la icoane).

GNAPHALIUM L., GNAFALIUM, SIMINOC, fam. Compositae. Gen originar din sudul Europei, cca 148 specii, vivace. Frunze albe-argintii, păroase. Plantă înaltă de 40-50 cm. Flori sesile pe un receptacul comun, convex, adunate în calatidii, înconjurate de un involucru cu foliole externe lanate și cele interne glabre, albe, maro-închis, roz, galbene-deschis. Florile radiale dispuse în mai multe serii.

SIMINOC s. v. parpian.

SIMINOC s. (BOT.; Helichrysum arenarium) (reg.) mărgică.

siminoc s. v. PARPIAN.

SIMINOC s. (BOT.; Helichrysum arenarium) (reg.) mărgică.

siminic, s.m. – (bot.) Plantă erbacee cu flori mici, galbene (Helichrysum arenasium): „Pă cel câmp cu siminic” (Papahagi, 1925: 259). – Var. a lui siminoc (< ucr. semenjak, DEX).

siminic, s.m. – (bot.) Plantă erbacee cu flori mici, galbene (Helichrysum arenasium). „Pă cel câmp cu siminic” (Papahagi 1925: 259). – Cf. ucr. semenjak (DEX).