SILOGISM, silogisme, s. n. Tip de deducție în care o propoziție numită concluzie rezultă din două sau mai multe propoziții numite premise. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus.

silogism sn [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 166^V/18 / V: (înv) ~ghism (S și: siloghizm, silloghism), (îvr) ~oghismos, ~oghizmie sf / S și: silogizm / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr syllogisme, siloghism, siloghismos] Raționament deductiv în care o concluzie derivă din două premise anterioare.

SILOGISM, silogisme, s. n. Raționament deductiv care conține trei judecăți legate între ele astfel încât cea de-a treia judecată, care reprezintă o concluzie, se deduce din cea dintâi prin intermediul celei de-a doua. – Din fr. syllogisme, lat. syllogismus.

SILOGISM, silogisme, s. n. Raționament deductiv, care conține trei judecăți, legate între ele printr-un astfel de raport, încît cea de-a treia, care reprezintă o concluzie, să se deducă din cea dintîi prin intermediul celei de-a doua. Raționamentul: «toate plantele respiră, trandafirul este o plantă, deci trandafirul respiră» constituie un silogism.

SILOGISM s.n. Raționament deductiv prin care dintr-o judecată universală se derivă o nouă judecată prin intermediul unei a treia. [< fr. syllogisme, cf. lat. syllogismus, gr. syllogismos].

SILOGISM s. n. raționament deductiv în care dintr-o judecată universală derivă cu necesitate o nouă judecată prin intermediul unei a treia. (< fr. syllogisme, lat. syllogismus)

SILOGISM ~e n. log. Raționament constând din trei judecăți (majoră, minoră și conclusivă), concluzia fiind dedusă din judecata majoră prin intermediul celei minore. /<fr. syllogisme, lat. syllogismus

silogism n. argument compus din trei propozițiuni (majora, minora și consecvența sau concluziunea): Ex. toți oamenii sunt muritori (majora), dar Petru e om (minora), deci Petru e muritor (concluziunea).

siloghism sn vz silogism

siloghismos sn vz silogism

siloghizmie sf vz silogism

*silogízm n., pl. e (vgr. syl-logismós. V. logică, para-logizm). Log. Argument care conține treĭ propozitiunĭ: premisa majoră, premisa minoră și concluziunea, care se deduce din majoră pin mijlocirea minoreĭ. De ex.: Toțĭ oameniĭ îs muritorĭ (majora), ĭar tu eștĭ tot om (minora). Decĭ tu eștĭ muritor (concluziunea).

silogism s. n., pl. silogisme

silogism s. n., pl. silogisme

silogism s. n., pl. silogisme

silogism, -me.

silogism (-me), s. n. – Tip de raționament deductiv. – Var. înv. siloghism. Fr. syllogisme și mai demult ngr. συλλογισμός (Gáldi 251).

SILOGÍSM (< fr., gr.) s. n. Tip de deducție în care o propoziție numită concluzie rezultă din două sau mai multe propoziții numite premise. Logicienii se ocupă mai ales cu silogismele formate din propoziții ce pot fi exprimate sub formă categorică subiect-predicat (s. categoric). S. cel mai simplu constă din trei propoziții: 1) premisa majoră, care conține predicatul concluziei (termenul major); 2) premisa minoră, care conține subiectul concluziei (termenul minor); 3) concluzia se deduce din prima judecată prin intermediul celei de-a doua. A fost descoperit de Aristotel. V. figuri silogistice, mod silogistic, deducție, raționament.