silihtar sm [At: M. COSTIN, ap. ȘIO II₂, 109 / V: ~hdar, ~ictar, ~lahdar, ~lehtar, săl~, sălihut~ / Pl: ~i / E: tc silâhdar, silâhtar] 1 Mare demnitar la turci, care purta sabia sultanului. 2 Demnitar turc care avea în grijă armele unui mare-vizir. 3 (Îs) ~ aga, ~ pașa Titlu dat primului mareșal al palatului împărătesc în administrația Imperiului Otoman. 4-5 Spătărel sau armaș în ierarhia Imperiului Otoman.

SILIHTAR s.m. 1. (Mold., ȚR) (Mare) demnitar la turci, care purta sabia sultanului sau avea în grijă armele unui mare vizir. A: Silihtar ce era, inlăuntru, care slujbă este de împărăție foarte aproape, adecă spătar ce poartă spata sau buzduganul după împăratul. M. COSTIN ; cf. NECULCE ; IM 1754, 141^r; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: I-au venit veste de la silihtariul împăratului, carele sosise la Anapoli. IM 1730, 199^v. ◊ S. comp. Silihtar-aga, silihtar-pașa = primul mareșal al palatului împărătesc în administrația Imperiului Otoman. A: Pre unul den acele capete la împărăție, pre silihtar-pașa, îl cuprinsese Matei-Vodă cu dările. M. COSTIN; cf. IM 1754, 141^v. B: Trimițînd cal împodobit la cort la silihtar-aga ca să-l aducă. IM 1730, 200^r. 2. (Mold.; la pl.) Spătărei sau armași în ierarhia Imperiului Otoman. 3000 de silihtari slujesc în patru sau în cinci cai. URECHE. Variante: sălihtar (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU), sălihutar (NECULCE), silehtar (NECULCE), sillhdar (IM 1754, 141^r). Etimologie: tc. silâhdar.

sălihtar sm vz silihtar

silahdar sm vz silihtar

silehtar sm vz silihtar

silictar sm vz silihtar

silihdar sm vz silihtar

silihutar^[1] sm vz silihtar

SĂLIHTAR s. m. v. silihtar.

SĂLIHUTAR s. m. v. silihtar.

SILEHTAR s.m. v. silihtar.

SILIHDAR s. m. v. silihtar.

silictár și -ihtár m. (turc. pers. silahdar, pop. silihdar, armiger, d. ar. silah, seleaf, și pers. -dar, purtător. Cp. cu baĭractar, ciohodar, haznatar). Vechĭ. Mareșalu palatuluĭ la Turcĭ (Purta sabia sultanuluĭ atîrnată de umăru stîng și-ĭ tăĭa bucatele la masă). Spătaru mareluĭ vizir. Pl. Spătăreĭ, armașĭ. V. rahtivan și scutier.

silihtar, silihtari, s.m. (înv.) 1. mare demnitar la turci, care purta sabia sultanului; demnitar turc care avea în grijă armele unui mare vizir. 2. spătărel sau armaș în ierarhia imperiului otoman.