2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

SILÍCE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.; dioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.

SILÍCE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.

SILÍCE s. f. Corp solid (compus al siliciului cu oxigenul), dur, alb sau incolor, insolubil, cu temperatura de topire foarte înaltă; se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci (granit, nisip etc.) sub formă de cremene, cuarț, silex, ametist, topaz, opal și alte varietăți și se întrebuințează la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. În cetățile de pămînt se mai găsesc încă și mici ghiulele de silice, rău rotunjite. ODOBESCU, S. II 146.

silíce (bioxid de siliciu) s. f., g.-d. art. silícei

silíce (bioxid de siliciu) s. f., g.-d. art. silícei

SILÍCE s. v. bioxid de siliciu.

SILÍCE s.f. Nume generic dat diferitelor varietăți de bioxid de siliciu. [Pl. invar. / < fr. silice, cf. lat. silex].

SILÍCE s. f. bioxid de siliciu. (< fr. silice, lat. silex)

SILÍCE f. Substanță solidă, albă sau incoloră, întrebuințată, mai ales, în construcții și la fabricarea sticlei; bioxid de siliciu. [G.-D. silicei] /<fr. silice

silice f. substanță ce formează baza silexului: oxid de siliciu.

SILÍCĂ, (2) silice, s. f. 1. Material refractar compus mai ales din dioxid de siliciu. 2. Cărămidă refractară silicioasă. – Din silice.

SILÍCĂ, silice, s. f. Material refractar compus mai ales din bioxid de siliciu; cărămidă refractară silicioasă. – Din silice.

SILÍCĂ, silice, s. f. Material refractar compus aproape exclusiv din bioxid de siliciu.

silícă (material refractar, cărămidă) s. f., g.-d. art. silícei; (cărămizi) pl. silíce

silícă (material refractar, cărămidă) s. f., g.-d. art. silícei; (cărămizi) pl. silíce

SILÍCĂ s. (CONSTR.) dinas. (~ este o cărămidă refractară silicioasă.)

SILÍCĂ s.f. Material refractar format în special din bioxid de siliciu. [< silice].

SILÍCĂ s. f. material refractar silicios. (< silice)

SILÍCĂ ~ce f. Material refractar de natură silicioasă. /Din silice

Intrare: silice
silice
substantiv feminin (F104)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular silice silicea
plural
genitiv-dativ singular silice silicei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: silică
silică
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sili silica
plural silice silicele
genitiv-dativ singular silice silicei
plural silice silicelor
vocativ singular
plural