18 definiții pentru silice selce siliție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SILÍCE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.; dioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.

silice1 sf [At: AMFILOHIE, G. F. 213r/2 / V: (îvr) selce, ~iție / Pl: ~ / E: fr silice] (Chm) Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.

SILÍCE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.

SILÍCE s. f. Corp solid (compus al siliciului cu oxigenul), dur, alb sau incolor, insolubil, cu temperatura de topire foarte înaltă; se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci (granit, nisip etc.) sub formă de cremene, cuarț, silex, ametist, topaz, opal și alte varietăți și se întrebuințează la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. În cetățile de pămînt se mai găsesc încă și mici ghiulele de silice, rău rotunjite. ODOBESCU, S. II 146.

SILÍCE s.f. Nume generic dat diferitelor varietăți de bioxid de siliciu. [Pl. invar. / < fr. silice, cf. lat. silex].

SILÍCE s. f. bioxid de siliciu. (< fr. silice, lat. silex)

SILÍCE f. Substanță solidă, albă sau incoloră, întrebuințată, mai ales, în construcții și la fabricarea sticlei; bioxid de siliciu. [G.-D. silicei] /<fr. silice

silice f. substanță ce formează baza silexului: oxid de siliciu.

siliție sf vz silice1[1] corectată

  1. În original, tipărit greșit: vz silicel1 LauraGellner

*sílex n. și *sílice n. și f. (lat. silex, silicis, m. și f. Cp. cu borax). Cremene. Siliciu oxigenat (cŭarț, gres, nisip).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

silíce (bioxid de siliciu) s. f., g.-d. art. silícei

silíce (bioxid de siliciu) s. f., g.-d. art. silícei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SILÍCE s. v. bioxid de siliciu.

SILICE s. (CHIM.) bioxid de siliciu.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

silice, (engl.= silica) termen utilizat pentru a desemna dioxidul de siliciu – SiO2 – atât din p.d.v. chimic, cât și mineralogic. S. constituie un compus polimorf, întâlnit în diverse stări de agregare: s. amorfă (→ opal), s. cripto-cristalină (→ calcedonie) și s. cristalizată (→ α cuarț,tridimit,cristobalit), cu forme de temperatură scăzută (α -cuarț) și, respectiv, ridicată (β -cuarț). Cu o frecvență redusă în natură se întâlnesc și forme de s. de presiune înaltă (→ coesit, stishovit). S. se formează în toate procesele petrogenetice.

Intrare: silice
substantiv feminin (F104)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • silice
  • silicea
plural
genitiv-dativ singular
  • silice
  • silicei
plural
vocativ singular
plural
selce
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
siliție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.