sifomicete sfp [At: DN³ / V: ~onom~ / E: fr siphomycètes] 1 (Bot) Clasă de ciuperci inferioare, cuprinzând mucegaiurile saprofite sau parazite. 2 (Lsg) Ciupercă din clasa sifomicetelor.

sifonomicete sfp vz sifomicete

SIFOMICETE s.f. pl. (Bot.) Clasă de ciuperci inferioare, cuprinzînd mucegaiurile saprofite sau parazite; (la sg.) ciupercă din această clasă. [Var. sifonomicete s.f. pl. / < fr. siphomycètes, cf. gr. siphon – tub, mykes – ciupercă].

SIFONOMICETE s.f. pl. v. sifomicete.

SIFOMICETE s. f. pl. ficomicete. (< fr. siphomycètes)

SIFO- „tub, tubular”. ◊ gr. siphon „tub, țeava” > fr. sipho-, engl. id., germ. id. > rom. sifo-. □ ~micete (v. -micete), s. f. pl., clasă de ciuperci inferioare cu miceliul format din hife tubuloase plurinucleate; sin. sifonomicete.

SIFONO- „tub, țeavă, sifon; tubular”. ◊ gr. siphon „țeavă, tub” > fr. siphono-, engl. id., germ. id. > rom. sifono-. □ ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care au numai flori tubuloase în antodiu; ~fore (v. -for), s. n. pl., ordin de celenterate hidrozoare coloniale, care au un organ locomotor bazat pe principiul sifonului; ~gam (v. -gam), adj., care prezintă sifonogamie; ~gamie (v. -gamie), s. f., fecundare a ovulului cu polenul transmis printr-un tub polinic; ~micete (v. -micete), s. f. pl., sifomicete*; ~plast (v. -plast), s. n., hifă ramificată dar neseptată, conținînd citoplasmă și numeroși nuclei, specifică algelor și fungilor; ~stel (v. -stel), s. n., cilindru central cu parenchim medular, înconjurat de vasele lemnoase și liberiene sub formă de inele.