SFARÓG, sfaroguri, s. n. (Pop.) Lucru uscat, întărit din cauza căldurii sau a vechimii. – Sfară + suf. -og.

sfarog sn [At: CARAGIALE, O. I, 137 / V: ~oc, sfor~, scor~, șfaroc, șf~ / Pl: ~uri, (reg) ~oage / E: sfară¹ + -og] (Pop) Obiect scorojit Si: (reg) scorojitură.

SFARÓG s. n. (Pop.) Lucru uscat, întărit din cauza căldurii sau a vechimii. – Sfară + suf. -og.

SFARÓG s. n. Lucru uscat și întărit din pricina căldurii sau a vechimii. Au uitat să scoată peștele la vreme. Cînd l-a dat la masă – sfarog. CARAGIALE, O. I 328. ◊ Expr. A se face sfarog = a se întări de căldură sau de vechime.

SFARÓG n. reg. Lucru uscat, întărit din cauza căldurii și a vechimii. /sfară + suf. ~og

sfarog a. și adv. Mold. tare uscat, se zice de friptura care se coace înnăbușit: friptura se face sfarog. [V. sfară].

sfaróg n., pl. inuz. urĭ și oage (vsl. tvarogŭ, brînză, d. tvarŭ, lucru, lucrare, tvoriti, a face; rus. tvaróg, bot de lapte închegat, infl. de svaritĭ, a răsferbe. V. tăvăragă și zăvor. Cp. cu it. formaggio, fr. fromage, brînză, lat. pop. caseus formaticus, adică „caș format cu mîna”, și cu rom. brînză). Mold. Munt. Ceva foarte uscat, ca: o pîne veche, o friptură uitată’n cuptor, e pele bătută de soare ș.a.: brazde uscate sfarog (CL. 1924, 187). – Și -óc (Tec.) și sforóg (Meh.). V. crint, stur, fachie, coroagă.

scorog s vz sfarog

sfaroc sn vz sfarog

!sfaróg (pop.) s. n., pl. sfaroguri

sfaróg s. n., pl. sfaróguri