13 definiții pentru serenadă serenată


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SERENÁDĂ, serenade, s. f. Compoziție muzicală, vocală sau instrumentală, alcătuită din mai multe părți, apropiată ca factură de divertisment, nocturnă etc., cu caracter liric, executată seara sau noaptea sub ferestrele cuiva, în semn de omagiu sau de dragoste. [Var.: serenátă s. f.] – Din fr. sérénade, it., sp. serenata, germ. Serenade.

SERENÁDĂ, serenade, s. f. Compoziție muzicală, vocală sau instrumentală, alcătuită din mai multe părți, apropiată ca factură de divertisment, nocturnă etc., cu caracter liric, executată seara sau noaptea sub ferestrele cuiva, în semn de omagiu sau de dragoste. [Var.: serenátă s. f.] – Din fr. sérénade, it., sp. serenata, germ. Serenade.

SERENÁDĂ, serenade, s. f. Concert de muzică lirică, vocală sau instrumentală, executat noaptea sub ferestrele cuiva în semn de omagiu sau de dragoste. Ziua n-aveau de lucru, dar seara, cînd era lună, răsuna mahalalele de serenade. GHICA, S. 58. Mi-au venit în gînd să-i dau o serenadă prin care să-i pot face cunoscută starea jalnică a sufletului meu. ALECSANDRI, T. I 78. Sînt multe fete în Granadă, Și la Sevilla se găsesc, Pre care ades c-o serenadă Amorezații le-amăgesc. NEGRUZZI, S. II 112.

SERENÁDĂ s.f. Concert de muzică vocală sau instrumentală cu caracter romantic care se execută seara sau noaptea sub fereastra cuiva în semn de omagiu sau de dragoste; compoziție muzicală pentru acest gen de concert. [Var. serenată s.f. / < fr. sérénade, cf. it., sp. serenata < lat. serenus – senin, germ. Serenade].

SERENÁDĂ s. f. 1. concert de muzică vocală sau instrumentală cu caracter romantic, care se execută noaptea, în aer liber, sub fereastra cuiva, în semn de omagiu sau de dragoste. 2. piesă muzicală vocală sau instrumentală de formă liberă. (< fr. sérénade, germ. Serenade, it., sp. serenata)

SERENÁDĂ ~e f. 1) Cântec interpretat noaptea sub ferestrele unei persoane în semn de omagiu sau de dragoste. 2) Compoziție muzicală cu caracter liric. [G.-D. serenadei] /<fr. sérenade, germ. Screnade, it. serenata

serenadă f. concert dat în stradă seara sau noaptea sub ferestrele cuiva.

*serenádă f., pl. e (fr. sérénade, d. it. serenata, d. sereno, senin). Cîntec (saŭ concert) cîntat noaptea supt ferestrele cuĭva în semn de simpatie.

serenadă (< it. serenata; fr. sérénade; engl. serenade; germ. Nachmusik/Ständchen), piesă vocală sau instrumentală care nu presupune o formă fixă, de factură vioaie, populară, îndeplinind o funcție de divertisment, destinată inițial execuției nocturne în aer liber, în scopul omagierii uneia sau mai multor persoane. I. 1. S. vocală, cu accentuat caracter pop., ce nu comportă o formă prestabilită. Cultivată cu predilecție de trubaduri*, Minnesängeri*, hidalgos, care o cântau acompaniindu-se de instr. cu coarde ciupite; a fost inclusă în operă* (ex.: Mozart, Don Giovanni; Paisiello, Bărbierul din Sevilla; Rossini, opera omonimă; Wagner, Maeștrii cântăreți din Nürnberg). 2. S. instrumentală ce se dezvoltă în sec. 18, ca lucrare cu caracter de divertisment, fiind alcătuită dintr-un număr variabil de piese (asemănătoare, prin aceasta, cu divertismentul* și cu suita*). Influența formei de sonată* este pusă în evidență de caracterul dezvoltator al unora dintre părțile s. Deși componența ciclului* nu este dictată de legi riguroase, se impun, cu timpul, două mișcări: marșul* (situat la începutul sau la sfârșitul ciclului) și Menuetul* (plasat între două mișcări allegro sau între un allegro și un andante). (Ex. Mozart, Eine klaine Nachmusik, K.V. 525; Haffner Serenade, K.V. 250; Beethoven, S. pentru trio de coarde, op. 11, S. pentru fl., vl. și violă, op. 25; Ceaikovski, S. pentru orch. de coarde; Reger, S. pentru orch.; Schönberg, S. pentru bas și 7 instr., op. 24; Stravinski, S. pentru pian). II. Lucrare muzical-dramatică cultivată în sec. 17 și 18, de dimensiuni reduse fără a necesita un aparat scenic, bazată pe subiecte pastorale, liturgice sau antice. (Ex. Händel, Acis, Galatea și Polifemo.)

SERENÁTĂ s. f. v. serenadă.

SERENÁTĂ s. f. v. serenadă.

SERENÁTĂ s.f. v. serenadă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

serenádă s. f., g.-d. art. serenádei; pl. serenáde

serenádă s. f., g.-d. art. serenádei; pl. serenáde


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

serenadă, serenade s. f. (intl.) 1. rechizitoriu. 2. pledoaria avocatului poporului.

Intrare: serenadă
serenadă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • serena
  • serenada
plural
  • serenade
  • serenadele
genitiv-dativ singular
  • serenade
  • serenadei
plural
  • serenade
  • serenadelor
vocativ singular
plural
serenată substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • serena
  • serenata
plural
  • serenate
  • serenatele
genitiv-dativ singular
  • serenate
  • serenatei
plural
  • serenate
  • serenatelor
vocativ singular
plural