seraschier sm [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI, 334 / V: (înv) ~ear, ~ir, ~cher, ~așc~, sarascher, sarascheriu, sar~ (S și: saraskier), saraschieriu / S și: seraskier / Pl: ~i / E: tc serasker] (În Imperiul Otoman) 1 Comandament suprem al unei armate (sau al armatei) turcești. 2 Comandant militar al unei unități teritoriale. 3 Ministru de război.

SERASCHIÉR, seraschieri, s. m. (Turcism învechit) Comandant al armatei și ministru de război în vechiul imperiu turcesc. (Atestat în forma seraschir) Seraschirul turc iscălise fără greutate și tot fără greutate se grăbise a-și călca iscălitura. HASDEU, I. V. 164. – Variante: seraschér, seraschír s. m.

SERASCHIÉR ~i m. (în Imperiul Otoman) Comandant al armatei și ministru de război. /<turc. serasker

seraschier m. 1. od. generalisimul oștirii turcești; 2. azi, ministru de răsboiu, în Turcia. [Turc. SERASKER (din SER, cap, și ASKER, oștire)].

sarascher sm vz seraschier

saraschez^[1] sm vz seraschier

saraschier sm vz seraschier

saraschieriu^[1] sm vz seraschier

serascher sm vz seraschier

seraschiear sm vz seraschier

seraschir sm vz seraschier

serașchier sm vz seraschier

SERASCHÉR s. m. v. seraschier.

seraschér n. (turc. ser-’asker, d. pers. ser-i’asker [ser, cap, și ’asker, oaste]; ngr. sevaskéris, sîrb. serasker. V. ser-dar). Generalism turcesc odinioară; azĭ, ministru de războĭ turcesc. Serascher-pașă, ministru de războĭ. – Și săr-, -chier și -chiar.

seraschiér (-chier) s. m., pl. seraschiéri

seraschiér s. m. (sil. -chier), pl. seraschiéri

seraschiér (-ri), s. m. – Comandant general. – Var. serascher. Mr. seraschier. Tc. (per.) serasker (Șeineanu, III, 107; Lokotsch 1847), cf. ngr. σερασϰέρι, alb., pol. seraskier, sb. serasker. – Sec. XVIII, înv. – Der. serascherlic, s. n. (înv., comandă), din tc. seraskerlik.

saraschér V. serascher.