SEMICONSOÁNĂ, semiconsoane, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semiconsonantă. – Din fr. semi-consonne.

SEMICONSOÁNĂ, semiconsoane, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semiconsonantă; semivocală. – Din fr. semi-consonne.

SEMICONSOÁNĂ, semiconsoane, s. f. Semivocală. «I» în cuvîntul «iapă» și «u» în cuvîntul «tablou» sînt semiconsoane.

semiconsoánă s. f., g.-d. art. semiconsoánei; pl. semiconsoáne

SEMICONSOÁNĂ s. v. semivocală.

SEMICONSOÁNĂ s.f. Semivocală; semiconsonantă. [Cf. fr. semi-consonne].

SEMICONSOÁNĂ s. f. semivocală; semiconsonantă. (< fr. semi-consonne)

SEMICONSOÁNĂ ~e f. Sunet intermediar între consoană și vocală; semivocală. /<fr. semi-consonne

semiconsoánă s. f., pl. semiconsoáne

SEMICONSOANĂ s. (FON.) semivocală, (rar) semiconsonantă.

SEMICONSOÁNĂ s. f. (cf. fr. semi-consonne): v. semivocálă.