SEMIVOCALĂ, semivocale, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora. – Semi- + vocală (după fr. semi-voyelle).

semivocală sf [At: ȘĂINEANU² / Pl: ~le / E: semi- + vocală cf fr semi-voyelle] Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora Si: semiconsoană, (rar) semiconsonantă.

SEMIVOCALĂ, semivocale, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semiconsoană. – Semi- + vocală (după fr. semi-voyelle).

SEMIVOCALĂ, semivocale, s. f. Vocală scurtă care nu se poate rosti decît însoțită de altă vocală, formînd împreună un diftong; semiconsoană. Semivocalele constituie elementul mai scurt, mai puțin sonor, elementul consonantic al diftongilor urcători și coborîtori. GRAM. ROM. I 64.

SEMIVOCALĂ s.f. Vocală care nu se poate rosti decît împreună cu o altă vocală (cu care formează un diftong); semiconsoană. [< semi- + vocală, după fr. semi-voyelle].

SEMIVOCALĂ s. f. sunet între vocală și consoană; semiconsoană. (după fr. semi-voyelle)

SEMIVOCALĂ ~e f. Sunet intermediar între vocală și consoană; semiconsoană. /semi- + vocală

semivocală f. Gram. se zice de consoanele numite obișnuit lichide.

*semivocálă f., pl. e. Gram. În unele limbĭ (vechea slavonească, sîrbeasca, ceha, polona, sanscrita), consonantă lichidă (R și L) pronunțată fără vocală, ca Srb. îld. Sîrb. corectat(ă)

semivocală s. f., g.-d. art. semivocalei; pl. semivocale

semivocală s. f., g.-d. art. semivocalei; pl. semivocale

semivocală s. f., g.-d. art. semivocalei; pl. semivocale

SEMIVOCALĂ s. (FON.) semiconsoană, (rar) semiconsonantă.

SEMIVOCALĂ s. (FON.) semiconsoană, (rar) semiconsonantă.

SEMIVOCALĂ s. f. (< semi „jumătate”, cf. lat. semi + vocală, cf. it. vocale, lat. vocalis, germ. Vokal, după fr. semi-voyelle): vocală care nu se poate rosti decât împreună cu o altă vocală, cu care formează un diftong; sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora. S. limbii române sunt: e̯ corespunzătoare vocalei e și componentă a diftongilor e̯a și e̯o (seară, pleosc) și a triftongului e̯au (vreau); o̯ – corespunzătoare vocalei o – și componentă a diftongului o̯a (doagă) și a triftongului e̯oa (leoarcă, fleoarcă); i̯ – corespunzătoare vocalei i și componentă a diftongilor i̯a, i̯e, i̯o, i̯u și îi̯ (iarbă, pietre, chioșc, iureș, întâi) și a triftongilor i̯ai̯ (tăiai) și i̯au̯ (tăiau); u̯ – corespunzătoare vocalei u și componentă a diftongilor u̯a și u̯ă (roua, ziuă) și a triftongului i̯au̯ (suiau).