SEMASIOLOG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

SEMASIOLOGIE s. f. (Rar) Semantică (I 1). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologie.

semasiolog sm [At: DL / P: ~si-o~ / Pl: ~ogi / E: fr sémasiologue] Semantician. corectat(ă)

semasiologie sf [At: ȘĂINEANU, Î. / P: ~si-o~ / Pl: ~ii / E: fr sémasiologie] 1 Semantică (1). 2 Teorie, tratat, lucrare care se ocupă cu semasiologia (1). 3 (Îoc onomasiologie) Metodă de cercetare în lexicologie care, plecând de la semnificant, studiază semnificatul. 4 Studiu bazat pe semasiologie (3). corectat(ă)

SEMASIOLOG, -Ă, semasiologi, -ge, s. m. și f. Lingvist specialist în semasiologie; semantician. [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologue.

SEMASIOLOGIE s. f. Semantică (I 1). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologie.

SEMASIOLOG, semasiologi, s. m. Lingvist specialist în semasiologie; semantician.

SEMASIOLOGIE s. f. Semantică.

SEMASIOLOG, -Ă s.m. și f. Specialist în semasiologie; semantician. [Pron. -si-o-. / < fr. sémasiologue].

SEMASIOLOGIE s.f. Ramură a lexicologiei care cercetează sensurile cuvintelor și cauzele modificărilor lor; semantică (1). [Gen. -iei. / < fr. sémasiologie, cf. gr. semasia – desemnare, logos – știință].

SEMASIOLOG, -Ă s. m. f. semantician. (< fr. sémasiologue)

SEMASIOLOGIE s. f. semantică (II, 1). ◊ metodă de cercetare în lexicologie care, plecând de la semnificant, studiază semnificatul; studiu bazat pe această metodă. (< fr. sémasiologie)

SEMASIOLOG ~gă (~gi, ~ge) m. și f. Specialist în semasiologie; semantician. /<fr. sémasioloque

SEMASIOLOGIE f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sensurilor unităților de limbă; semantică. [G.-D. semasiologiei] /<fr. sémasiologie

semasiologie f. partea dicționarului care urmărește evoluțiunea istorică a sensului cuvintelor.

*semasiologíe f. (vgr. semasía, însemnare, și -logie). Așa s’a zis întîĭ îld. semantică (Teza de licență a luĭ L. Șăĭneanu [București, 1887], tratează despre „semasiologia limbiĭ româneștĭ”).

semasiolog (rar) (desp. -si-o-) s. m., pl. semasiologi

semasiologie (desp. -si-o-) s. f., art. semasiologia, g.-d. semasiologii, art. semasiologiei

semasiolog (rar) (-si-o-) s. m., pl. semasiologi

semasiologie (rar) (-si-o-) s. f., art. semasiologia, g.-d. semasiologii, art. semasiologiei

semasiolog s. m. (sil. -si-o-), pl. semasiologi

semasiologie s. f. (sil. -si-o-), art. semasiologia, g.-d. art. semasiologiei; pl. semasiologii

SEMASIOLOG s. m. (< fr. sémasiologue): v. semantician.

SEMASIOLOGIE s. f. (cf. fr. sémasiologie, gr. semasia „desemnare” + logos „știință”): v. semantică.

SEMASIO- „sens, înțeles, semnificație”. ◊ gr. semasia „marcă, semn” > fr. sémasio-, germ. id., engl. id. > rom. semasio-. □ ~logie (v. -logie₁), s. f., parte a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor din punct de vedere descriptiv, comparativ și istoric.

SEMASIOLOG s. v. semantician.

SEMASIOLOGIE s. v. semantică.

SEMASIOLOG s. (LINGV.) semantician.

SEMASIOLOGIE s. (LINGV.) semantică, (rar) lexematică.