15 definiții pentru seleniu selenium Se


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SELÉNIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se utilizează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s. n.] – Din fr. sélénium.

SELÉNIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se întrebuințează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s. n.] – Din fr. sélénium.

SELÉNIU s. m. Metaloid negru-cenușiu, care se găsește în natură în combinație cu sulful.

SELÉNIU s.n. Metaloid negru-cenușiu, cu proprietăți chimice asemănătoare cu ale sulfului. [Pron. -niu, var. selenium s.n. / < fr. sélénium].

SELÉNIU s. n. metaloid negru-cenușiu, cu proprietăți chimice asemănătoare cu ale sulfului. (< fr. sélénium)

SELÉNIU n. Metaloid solid negru-cenușiu, asemănător cu sulful, întrebuințat în industria sticlei, la vulcanizarea cauciucului etc. /<fr. sélénium

*seleníu n. (d. vgr. seléne, lună, din cauza asemănăriĭ seleniuluĭ cu teluru, care-șĭ trage numele de la pâmînt [lat. tellus, tellúris)] al căruĭ satelit e luna). Chim. Un corp simplu metalic care seamănă cu sulfu. E neted, negru și sticlos, ĭar cînd te uițĭ la el în zare, e roș. Se găsește amorf și cristalin. Acesta se topește la 217 și ferbe la 700 dînd vaporĭ galbenĭ. Densitatea 4,2 și 4,8 greutatea atomică 78,9. A fost descoperit de Berzelius la 1817. Se extrage din insulele Lipari, Suedia și Bohemia.

SELÉNIUM s. n. v. seleniu.

SELÉNIUM s.n. v. seleniu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

seléniu [niu pron. nĭu] s. n., art. seléniul; simb. Se

seléniu s. n. [-niu pron. -niu], art. seléniul; simb. Se


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SELÉNIU s. seleniu cenușiu v. seleniu metalic; seleniu metalic = seleniu cenușiu.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SELÉNIU (< fr. {i}; {s} n. pr. Selene „luna”) s. n. Element chimic (Se; nr. at. 34, m. at. 78,96) negru-cenușiu din grupa a VI-a a sistemului periodic. Se găsește în natură în combinație cu sulful. Se întrebuințează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. Descoperit și izolat (1817) de J.J. Berzelius, împreună cu chimistul suedez J.G. Gahn (1745-1818), în reziduurile preparării acidului sulfuric.

Se, simbol chimic pentru seleniu.

Intrare: seleniu
  • pronunție: -nĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • seleniu
  • seleniul
  • seleniu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • seleniu
  • seleniului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • selenium
  • seleniumul
  • seleniumu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • selenium
  • seleniumului
plural
vocativ singular
plural
Se simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Se
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

seleniu selenium Se

  • 1. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se întrebuințează în industria sticlei, a ceramicii, la vulcanizarea cauciucului și la fabricarea celulelor fotoelectrice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN NODEX
  • comentariu simbol Se
    surse: DOOM 2

etimologie: