seismolog, ~ă smf [At: SĂM. VI₁, 73 / P: se-is~ / Pl: ~ogi, ~'oge / E: fr séismologue] Specialist în seismologie.

SEISMOLOG, seismologi, s. m. Om de știință care se ocupă cu seismologia.

SEISMOLOG, -Ă s.m. și f. Specialist în seismologie. [< fr. séismologue].

SEISMOLOG, -Ă s. m. f. specialist în seismologie. (< fr. séismologue)

SEISMOLOG ~gă (~gi, ~ge) m. și f. Specialist în seismologie. /<fr. séismoloque

seismolog (desp. se-is-) s. m., pl. seismologi

seismolog (se-is-) s. m., pl. seismologi

seismolog s. m. (sil. se-is-), pl. seismologi

SEISMO- „unde seismice, cutremur, vibrație”. ◊ gr. seismos „zguduire, cutremur, clătinare” > fr. séismo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. seismo-. □ ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., înregistrare selectivă a vibrațiilor și a bătăilor inimii sub forma unor curbe de frecvență; ~genic (v. -genic), adj., care determină apariția unui cutremur; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Aparat care înregistrează grafic, în mod automat, momentul, durata și intensitatea mișcărilor seismice. 2. Aparat folosit în prospecțiuni geofizice, cu ajutorul căruia se înregistrează vibrațiile produse de anumite explozii subterane provocate în scopuri științifice; ~grafie (v. -grafie), s. f., parte a seismologiei care se ocupă cu înregistrarea undelor seismice și cu interpretarea acestor înregistrări; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă a mișcărilor seismice înregistrate cu ajutorul seismografului; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în seismologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a geofizicii care studiază cutremurele de pămînt; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu măsurarea mărimilor mecanice caracteristice seismelor; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat asemănător cu seismograful, folosit pentru observații directe, fără să înregistreze; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare a organelor vegetale provocate de lovire sau de zguduire; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru punerea în evidență a cutremurelor de pămînt; ~taxie (v. -taxie), s. f., reacție pozitivă sau negativă a organismelor față de acțiunea unor agenți mecanici; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a vibrațiilor mecanice regulate și de mică amplitudine; sin. vibroterapie.