segregare sf [At: CĂLINESCU, C. O. 234 / Pl: ~gări / E: segrega] 1 (Rar) Separare (1). 2 (Blg; spc) Izolare a unui grup de indivizi sau a unei populații de restul speciei. 3 (Rar; spc) Segregație rasială. 4 (Blg; spc) Separare în timpul diviziunii a genelor alele ale unui organism heterozigot și formare a unor indivizi cu caractere distincte. 5 (Blg; spc) Separare a caracterelor materne și paterne în a doua generație hibridă. 6 (Mtg; spc) Separare sau repartizare neuniformă a componenților unui aliaj, produsă în timpul solidificării din cauza diferenței dintre punctele de topire. 7 Operație de afinare a unui aliaj prin răcire selectivă prin care, la solidificare, unele impurități se concentrează și se pot îndepărta ușor. 8 Proces de izolare a minereurilor din masa rocilor înconjurătoare. 9 (Cns; spc) Separare în straturi de consistență diferită a materialelor granulare din beton sau din mortar în timpul depozitării sau transportării acestora Si: segregație (5).

SEGREGARE, segregări, s. f. 1. Faptul de a (se) segrega; fenomen de separare sau de repartiție neuniformă, la solidificare, a elementelor dintr-un aliaj; segregație. ♦ Operație metalurgică de afinare a unui aliaj prin răcire selectivă. 2. Proces de izolare a minereurilor de masa rocilor înconjurătoare și de cristalizare în filoane distincte, cu forme precise. 3. Fenomen în hibridarea sexuată a plantelor, constînd în separarea eredității materne de cea paternă, în anumite celule diferențiate.

SEGREGARE s.f. Acțiunea de a se segrega și rezultatul ei; segregație. 1. Izolare a minereurilor din masa rocilor și cristalizarea lor în filoane deosebite. ♦ Separare dintr-un aliaj a două metale cu temperaturi de topire diferite. 2. Fenomen manifestat la hibridarea sexuată a plantelor prin separarea eredității materne de cea paternă în celule diferențiate. ♦ Segregație rasială. [< segrega].

SEGREGARE s. f. 1. izolare a minereurilor din masa rocilor și cristalizarea lor în filoane deosebite. 2. separare neomogenă a componenților unui aliaj în timpul solidificării. 3. (biol.) separare a perechilor în gene alele omoloage ale unui organism heterozigot, în meioză, când apar indivizi cu caractere distincte. ♦ separare a eredității materne de cea paternă în a doua generație hibridă. ♦ segregație. (< segrega)

SEGREGARE ~ări f. 1) v. A SEGREGA și A SE SEGREGA. 2) biol. Fenomen de separare a caracterelor materne de cele paterne în procesul hibridizării plantelor. /v. a (se) segrega

segrega [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 33/19 / Pzi: segreg / E: lat segregare, it segregare] 1 vt (Rar) A separa (1). 2 vr (Blg; spc; d. genele alele ale unui organism heterozigot) A se separa în timpul diviziunii, formând indivizi cu caractere distincte. 3 vi (Mtg; d. componenții unui aliaj) A se separa sau a se repartiza neuniform în timpul solidificării, datorită diferenței dintre punctele de topire. 4 vr (Cns; spc; d. materialele granuloase din betonul sau din mortarul depozitat sau transportat) A se separa în straturi de consistență diferită.

SEGREGA, pers. 3 segregă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A produce segregații. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa.

SEGREGA vb. I. 1. intr. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, bazat pe diferența dintre punctele de topire ale elementelor. 2. refl. (Despre componenții unui material) A se separa. [P.i. 3,6 -gă. / < lat. segregare].

SEGREGA vb. intr., refl. a efectua, a suporta operația de segregare; a (se) separa. (< lat., it. segregare)

A SEGREGA segreg tranz. A face să se segrege. [Sil. se-gre-] /<lat. segregare, it. segregare

A SE SEGREGA pers. 3 se segregă intranz. (despre elementele componente ale unor materiale sau substanțe) A se separa prin diferite procese fizice, chimice sau biologice. /<lat. segregare, it. segregare

segregare (desp. se-gre-) s. f., g.-d. art. segregării; pl. segregări

segregare (se-gre-) s. f., g.-d. art. segregării; pl. segregări

segregare s. f. (sil. -gre-), g.-d. art. segregării; pl. segregări

segrega (a ~) (desp. se-gre-) vb., ind. prez. 3 segregă, imperf. 3 pl. segregau; conj. prez. 3 să segrege

segrega (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segregă

segrega vb. (sil. -gre-), ind. prez. 1 sg. segreg, 3 sg. și pl. segregă

SEGREGARE s. v. despărțire, izolare, separare, separație.

segregare s. v. DESPĂRȚIRE. IZOLARE. SEPARARE. SEPARAȚIE.

SEGREGA vb. v. despărți, izola, separa.

segrega vb. v. DESPĂRȚI. IZOLA. SEPARA.

SEGREGÁRE (< segrega) s. f. 1. (BIOL.) Fenomen prin care genele alele ale unui organism heterozigot se separă în cursul meiozei, astfel că în gameții rezultați se păstrează doar unul din cromozomii omologi, dând naștere la descendenți cu caractere distincte. ♦ Separare a caracterelor materne și paterne în a doua generație hibridă (a doua lege a lui Mendel). 2. (TEHN.) Separare în straturi de consistență diferită a materialelor granulare din beton sau mortar în timpul depozitării sau transportării acestora. 3. (METAL.) Separare sau repartizare neuniformă a componenților unui aliaj, produsă în timpul solidificării. ♦ Operație de afinare a unor metale, care constă în răcirea selectivă în cursul căreia, la solidificare, anumite impurități se concentrează în faza topită și sunt înlăturate. 4. (SOCIOL.) Procese sociale în urma cărora anumiți indivizi sau grupuri sociale sunt ținuți la distanță, interacționând puțin sau deloc. S. rasială = politică de discriminare constând în separarea persoanelor de origini sau rase diferite din interiorul aceleiași țări. V. discriminare, apartheid.