2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; (persoană) fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

seducător, ~oare [At: NEGULICI / V: (înv) ~ct~ smf, a, ~ctoriu, ~ctorie a / Pl: ~i, ~o'are / E: seduce + -ător, fr séducteur] 1 smf Persoană care atrage pe cineva prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, prin daruri etc. (determinându-l să greșească) Si: (asr) momitor, (înv) aromitor, balamut, celuitor, înceluitor, prilăstitor, prilesteț. 2 smf Persoană care induce în eroare, abuzând de buna-credință a cuiva Si: amăgitor, înșelător, aromitor, balamut, celuitor, înceluitor, prilăstitor, prilesteț. 3 smf (Spc) Persoană care abuzează de buna-credință a cuiva prin promisiuni mincinoase, făcute în scopul de a obține acceptarea de a avea raporturi sexuale Si: ademenitor, înșelător, (înv) celuitor, înceluitor. 4 sm (Jur) Bărbat care comite infracțiunea de a determina o minoră, prin promisiuni mincinoase de căsătorie, să aibă raporturi sexuale cu el Si: corupător. 5 a (D. oameni sau d. acțiunile, manifestările etc. lor) Care exercită o influență covârșitoare Si: ademenitor, atrăgător, ispititor, îmbietor, tentant. 6 a Care produce o impresie favorabilă puternică, o stare de bucurie, de mulțumire, de satisfacție, de entuziasm etc. Si: captivant, cuceritor, fascinant, fermecător, încântător, răpitor, savuros, șarmant, (rar) fascinator, subjugator, (nob) seductiv.

SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc., (persoană), fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.

SEDUCĂTÓR1, seducători, s. m. Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le cu promisiuni înșelătoare. Biata mea soră... a căzut pe mîna unui vulgar crai, a unui donjuan fără scrupule, a unui seducător primejdios. SEBASTIAN, T. 360. Îi venea să alerge să-l prindă de piept pe mizerabilul seducător, să-l pălmuiască, să-i desfigureze chipul acela frumos, înșelător, care făcuse atîtea victime nenorocite. BART, E. 217. Urmăream, precum știi, pe soția mea și pe seducătorul ei. SLAVICI, O. I 385.

SEDUCĂTÓR2, -OÁRE, seducători, -oare, adj. 1. Care seduce, încîntă, captivează; fermecător, încîntător, captivant. Se credea frumos, seducător și-și dușmănea colegii din teatru. CAMIL PETRESCU, O. II 109. Era băiat frumos, vioi și seducător la vorbă. VLAHUȚĂ, O. A. III 44. ◊ (Adverbial) Pe scenă tînărul... vorbea seducător și romantic. DUMITRIU. B. F. 162. 2. Care exercită o atracție, o tentație (vinovată); ademenitor, ispititor. V. corupător.

SEDUCĂTÓR, -OÁRE adj. (adesea s.) Care seduce; fermecător, încântător. ♦ Ademenitor; înșelător. [Cf. fr. séducteur].

SEDUCĂTÓR, -OÁRE I. adj., s. m. f. (cel) care seduce; fermecător; încântător, șarmant. ◊ ademenitor; înșelător. II. s. m. bărbat care săvârșește o seducție. (< seduce + -ător)

SEDUCĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care seduce; în stare să seducă. /a seduce + suf. ~ător

SEDUCĂTÓR2 ~i m. Bărbat care seduce. /a seduce + suf. ~ător

seducător a. care seduce, farmecă: maniere seducătoare. ║ m. cel ce seduce, care induce în eroare.

*seducătór, -oáre adj. Care seduce: maniere seducătoare. Subst. Un seducător.

seductor, ~oare smf, a vz seducător

seductoriu, ~ie a vz seducător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. seducătoáre

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; f. sg. și pl. seducătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SEDUCĂTÓR adj., s. 1. adj. v. încântător. 2. adj. v. ademenitor. 3. adj. atrăgător, (pop. și fam.) nurliu, (pop. fig.) apetisant, lipicios. (O femeie ~oare.) 4. s., adj. ademenitor, amăgitor, înșelător, (rar) momitor, (înv.) balamut, celuitor, prilăstitor, prilesteț. (Un ~ de minore.)

SEDUCĂTOR adj., s. 1. adj. captivant, cuceritor, desfătător, fascinant, fermecător, încîntător, răpitor, (rar) subjugător, (franțuzism) șarmant, (înv.) desfătat, (fig.) delicios, hipnotizant, savuros. (Un spectacol ~.) 2. adj. ademenitor, atrăgător, ispititor, îmbietor, tentant. (O perspectivă ~.) 3. adj. atrăgător, (pop. și fam.) nurliu, (pop. fig.) lipicios. (O femeie ~.) 4. s., adj. ademenitor, amăgitor, înșelător, (rar) momitor, (înv.) balamut, celuitor, prilăstitor, prilesteț. (Un ~ de profesie.)

Seducător ≠ repugnant, repulsiv, respingător, scârbos

Intrare: seducător (adj.)
seducător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • seducător
  • seducătorul
  • seducătoru‑
  • seducătoare
  • seducătoarea
plural
  • seducători
  • seducătorii
  • seducătoare
  • seducătoarele
genitiv-dativ singular
  • seducător
  • seducătorului
  • seducătoare
  • seducătoarei
plural
  • seducători
  • seducătorilor
  • seducătoare
  • seducătoarelor
vocativ singular
plural
seductoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: seducător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • seducător
  • seducătorul
  • seducătoru‑
plural
  • seducători
  • seducătorii
genitiv-dativ singular
  • seducător
  • seducătorului
plural
  • seducători
  • seducătorilor
vocativ singular
  • seducătorule
plural
  • seducătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

seducător (adj.) seductoriu

  • 1. Care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.
    exemple
    • Se credea frumos, seducător și-și dușmănea colegii din teatru. CAMIL PETRESCU, O. II 109.
      surse: DLRLC
    • Era băiat frumos, vioi și seducător la vorbă. VLAHUȚĂ, O. A. III 44.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Pe scenă tînărul... vorbea seducător și romantic. DUMITRIU. B. F. 162.
      surse: DLRLC
  • 2. Care exercită o atracție, o tentație (vinovată).
    surse: DLRLC DN sinonime: ademenitor ispititor

etimologie:

  • Seduce + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

seducător, -oare (persoană) seducătoare

  • 1. Persoană care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc.; persoană fermecătoare, încântătoare.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Se credea frumos, seducător și-și dușmănea colegii din teatru. CAMIL PETRESCU, O. II 109.
      surse: DLRLC
    • Era băiat frumos, vioi și seducător la vorbă. VLAHUȚĂ, O. A. III 44.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Pe scenă tînărul... vorbea seducător și romantic. DUMITRIU. B. F. 162.
      surse: DLRLC
  • 2. substantiv masculin Bărbat care abuzează de buna-credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00 sinonime: ademenitor înșelător 3 exemple
    exemple
    • Biata mea soră... a căzut pe mîna unui vulgar crai, a unui donjuan fără scrupule, a unui seducător primejdios. SEBASTIAN, T. 360.
      surse: DLRLC
    • Îi venea să alerge să-l prindă de piept pe mizerabilul seducător, să-l pălmuiască, să-i desfigureze chipul acela frumos, înșelător, care făcuse atîtea victime nenorocite. BART, E. 217.
      surse: DLRLC
    • Urmăream, precum știi, pe soția mea și pe seducătorul ei. SLAVICI, O. I 385.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Seduce + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00