SECTANT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

sectant, ~ă [At: CONTEMPORANUL, VI, 21 / Pl: ~nți, ~e / E: lat sectans, -ntis] 1 smf Adept al unei secte (1) Si: pocăit. 2 a Care este propriu, specific adepților unei secte (1). 3 a (Pex) Care dă dovadă de intoleranță Si: intolerant. 4 a Care dă dovadă de exclusivism, de fanatism Si: exclusivist, fanatic.

SECTANT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase. ♦ (Adjectival) De sectă, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. – Din lat. sectans, -ntis. Cf. sectă.

SECTANT, -Ă, sectanți, -te, s. m. și f. Adept al unei secte religioase. Trebuie să fie sectanți... căci, priviți, nu beau nemică spirtos și la beserecă nu se duc. CONTEMPORANUL, V_II 21. ♦ (Adjectival) De sectant, propriu sectanților; fig. exclusivist, intolerant. Fondul prim al caracterului lui Eminescu e idealismul și naturalismul antic păgîn... La Lenau însă, chiar fondul prim e sombru, dureros, sectant-creștin, mistic. GHEREA, ST. CR. I 144.

SECTANT, -Ă s.m. și f. Adept al unei secte religioase. // adj. Sectar. [Cf. lat. sectans].

SECTANT, -Ă I. s. m. f. adept al unei secte religioase. II. adj. propriu, specific unei secte; sectar. (< lat. sectans)

SECTANT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) Care ține de o sectă; propriu unei secte. 2) Care vădește exclusivism față de adepții altor convingeri; exclusivist. /<lat. secans, ~ntis

SECTANT² ~tă ( ~ți, ~te) m. și f. Adept al unei secte religioase. /<lat. secans, ~ntis

sectant (adept al unei secte) s. m., pl. sectanți

sectantă s. f., g.-d. art. sectantei; pl. sectante

sectant (adept al unei secte religioase) s. m., pl. sectanți

sectantă s. f., g.-d. art. sectantei; pl. sectante

sectant s. m., pl. sectanți

sectantă s. f., pl. sectante

SECTANT s. v. pocăit.

SECTANT s. (BIS.) pocăit.