2 intrări

47 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCUIPA, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

scuipa [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 418/18 / V: (îrg) ~pi, scupi, ~upia (Pzi: scupiu), scopi, șchiopi, șchiupi, școpi, (înv) schiupi, scuepi, schiopi, șchiopti, șchiuopi, (reg) schipa, schipi, scâpa, scâpia, scâpta, șchipa, șchipi, șchipia / Pzi: scuip / E: ml *scupire cf expuere] 1 vi A elimina din gură salivă, printr-o mișcare specifică a buzelor și a limbii Si: (reg) a se sciurca, a stupi (1). 2 vi (Reg; d. oameni; îe) A ~ de sus (sau departe) A fi îngâmfat. 3 vi (D. oameni; îe) A linge unde a ~t A-și retrage vorbele (răuvoitoare). 4 vt A expectora (1). 5 vt (Pfm; d. bolnavii de tuberculoză; îe) A-și ~ plămânii (sau, reg, bojocii) A tuși și a expectora des. 6 vt (Pfm; d. oameni; îae) A depune eforturi mari pentru a realiza ceva (cu riscul pierderii sănătății). 7 vt (Pop; îe) A ~ sânge A avea o hemoptizie. 8 vi (D. pisici) A-și încorda corpul într-o mișcare de apărare și de atac, însoțită de un pufăit specific. 9-10 vt A arunca scuipat1 (4) asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv) în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț. 11 vt (Fig) A-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). 12-13 vtr (Reg) A (se) murdări cu scuipat1 (4). 14 vt (C. i. corpuri străine, substanțe etc.) A elimina (cu forță) din gură (împreună cu scuipatul1 (4). 15 vt (Fig; c. i. cuvinte sau lucruri neplăcute, jignitoare etc.) A rosti (cu mânie, cu dispreț etc.). 16 vt (Fig; rar) A pronunța cu efort. 17-18 vti (Pan) A arunca cu forță. 19 vt (Arg) A oferi.

SCUIPA, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură, p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

SCUIPA, scuip, vb. I. Intranz. 1. A elimina din gură salivă, cu o mișcare particulară a obrajilor, a buzelor și a limbii. Moșul scuipă cu necaz. DUMITRIU, N. 171. Cuscrul Ilie își trase un pumn în căciulă și scuipă printre dinți. SADOVEANU, O. VII 351. Unii... scuipau în fluviu cu dispreț, intrau în cafenea ca să-și urmeze discuțiile și jocurile întrerupte. BART, E. 283. ◊ Expr. A-și scuipa în sîn v. sîn.Tranz. A arunca scuipat asupra cuiva (sau în urma cuiva), pentru a-l înjosi, a-l batjocori; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini). Colonelul gîndi: chiorul de Jimborean merge de bună samă la divizie să raporteze. Generalul are să-l scuipe. CAMILAR, N. I 80. Orheianu își repezi din șa trupu’ nainte, scuipă pe Șoimaru și ridică asupră-i buzduganul. SADOVEANU, O. VII 170. Mi-ai pus pe umeri cît ai vrut, Și m-ai scuipat și m-ai bătut Și cîne eu ți-am fost! Ciocoi pribeag, adus de vînt! COȘBUC, P. I 207. M-am dus la boieri să mă jăluiesc. Și boierul, în loc de un cuvînt bun, m-a scuipat drept în obraz, de față cu slugile sale. CREANGĂ, A. 159. ♦ Tranz. A da ceva afară din gură, din gîtlej sau din plămîni; a expectora. Bolborosi, scuipînd apă. DUMITRIU, N. 162. Numai cîțiva dinți are.Pe ceilalți, spune, i-am scuipat de cînd am fost dat ordonanță la ofițer. STANCU, D. 245. Vîrful țigării îl scuipă scîrbit peste balustradă în mare. C. PETRESCU, Î. I 3. Scuipă îngrozit, însă în loc de sînge azvîrli țiuitoarea. SAHIA, N. 108. ◊ Fig. Spun! izbuti să scuipe glas sulgerul. SADOVEANU, Z. C. 130. ◊ Expr. A-și scuipa plămînii, se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc tare și expectorează mult. A scuipa sînge = a expectora flegmă sanghinolentă (în anumite cazuri patologice). 2. Fig. A arunca ceva cu forță (printr-o deschizătură). Motorul bătea și scuipa dintr-o țeavă spre nori. SADOVEANU, M. C. 28. M-am pierdut... Printre munții de pucioasă care scuipă și se rup Aruncîndu-și bolovanii în văzduhurile roșii. EFTIMIU, Î. 63. Lumînarea de seu sfîrîia și scuipa tot mai des din feștila cu miros. I. BOTEZ, ȘC. 70. ◊ Tranz. Artileria grea scuipa obuz după obuz. CAMILAR, N. I 285. Parcă zboară, Parcă-noată, Scuipă foc, înghite drum, Și-ntr-un val-vîrtej de fum Taie-n lung pădurea toată. TOPÎRCEANU, B. 43.

A SCUIPA scuip 1. tranz. 1) (salivă, flegmă etc.) A arunca din gură (cu ajutorul limbii și a buzelor); a stupi. ◊ ~ sânge a fi grav bolnav (de tuberculoză). A-și ~ sufletul cu cineva (sau cu ceva) a se chinui mult cu o persoană nepricepută sau îndărătnică ori cu un lucru greu de făcut. 2) fig. (persoane) A batjocori prin gestul scuipatului; a stupi. 2. intranz. A evacua saliva sau flegma din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a stupi. [Monosilabic] /<lat. scupire

A SE SCUIPA mă scuip intranz. A face (concomitent) schimb de batjocuri (cu cineva). /<lat. scupire

scuipà v. 1. a da afară orice materie din gură, gâtlej, plămâni: a scuipa sânge; 2. a vărsa: a scuipa foc. [Macedo-rom. ascupi: probabil onomatopee, ca și sinonimul Mold. stupì].

scuipă sf [At: O. BÂRLEA, A. P. II, 198 / Pl: ~pe / E: ns cf scuipa] (Reg; csnp) Batistă (1).

2) schĭopésc v. tr. Munt. vest. Fac șchĭop, șchĭopez.

scuĭp, a -á v. intr. (vlat. côspire [cl. conspúere], pin met. scopire, prez. scupio, de unde vechiu scuip [ca roĭb din rŭbeus], a scuĭpi, azĭ a scuipa și a șchiopi [Dos., ca schimb din *schiamb]. Cp. cu vfr. escopir, sp. escupir, pg. cuspir). Vest. Arunc saliva din gură: fumătoriĭ scuĭpă mult V. tr. Arunc din gură sau din gît: a scuĭpa flegmă. Murdăresc cu scuipat: a scuĭpa pardoseala. – Vechi și scuĭpesc, șchĭopesc, șchĭuopesc, școpesc. Azĭ în est stupesc (pop. stuchesc și stuchĭ, tu stuchĭ, el stuche, să stuche), rar șchĭopesc; In Gorj. eŭ scupiĭ (tu scúpiĭ, el scúpie, scupiém, scupiáțĭ, scúpie; a scupia), în Meh. șchĭupesc, în Ban. șchip (a șchipa).

2) șchĭopésc v. intr. V. scuĭp.

șchip, șchĭuopésc, șchĭupesc, V. scuĭp.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

scuipa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scuip, 3 scuipă; conj. prez. 1 sg. să scuip, 3 să scuipe

scuipa (a ~) vb., ind. prez. 3 scuipă

scuipa vb., ind. prez. 1 sg. scuip, 3 sg. și pl. scuipă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SCUIPA vb. 1. a expectora. 2. (reg.) a hraconi, (Mold. și Bucov.) a stupi.

SCUIPA vb. 1. a expectora. 2. (reg.) a hraconi, (Mold. și Bucov.) a stupi.

SCUIPARE DE SÂNGE s. v. hemoptizie.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scuipa (-p, at), vb.1. A elimina salivă. – Var. scuipi, sch(i)u(o)pi, st(i)ui, Banat șchi(o)pi, știpi, știpa, Mold. stupi, stuchi, scupi. Mr. ascuchiu, ascuchire, megl. scupés, scupiri. Lat. conspuĕre, prin intermediul unor rezultate populare care se pare că nu au variat încă din epoca romană. Cu reducerea normală a lui nss, rezultatul *cospuĕre (montañés, port. cuspir) ar fi ajuns la o metateză *scupuere*scupire (v. fr. escopir, sp. escupir), care explică și rezultatul rom. Totuși interpretările variază mult. S-a propus o evoluție *exconspuĕreexcuppere (G. Paris, Rom., XVI, 153); *esconspῑre (Cornu, Rom., IX, 130; Pușcariu 1556; Tiktin); *expuĕre (Cihac, I, 249; Koerting 3374); *scuppῑre, de origine imitativă (Meyer-Lübke, ZRPh., X, 173; REW 8014); *stupῑre (Densusianu, Hlr., 197); *sputāre (Meyer 336); *conspāre (Pascu, I, 43). Forma cea mai veche este scuipi, la Coresi; dacă se ține cont de var., este de uz general (ALR, I, 87). Der. scuipat (var. scuipit, scuipătură, stupit, stupitură), s. n. (faptul de a scuipa); scuipătoare, s. f. (vas în care se scuipă; Arg., gură).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

scuipă, scuipe, s.f. (reg.) batistă.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

scuipa, scuip v. i. (intl.) 1. a trăda. 2. a mărturisi.

a scuipa contra vântului expr. (vulg.) 1. a se pune rău cu șefii. 2. a manifesta lipsă de orientare.

a scuipa foc expr. (d. oameni) a fi furios / mânios.

a-și scuipa bojocii expr. (pop.) a fi bolnav de tuberculoză.

a-și scuipa fierea expr. a vorbi cu ură.

a-și scuipa plămânii expr. 1. a tuși des, cu expectorație bogată. 2. a depune eforturi deosebite fără a obține rezultatele scontate.

Intrare: scuipa
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scuipa
  • scuipare
  • scuipat
  • scuipatu‑
  • scuipând
  • scuipându‑
singular plural
  • scuipă
  • scuipați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scuip
(să)
  • scuip
  • scuipam
  • scuipai
  • scuipasem
a II-a (tu)
  • scuipi
(să)
  • scuipi
  • scuipai
  • scuipași
  • scuipaseși
a III-a (el, ea)
  • scuipă
(să)
  • scuipe
  • scuipa
  • scuipă
  • scuipase
plural I (noi)
  • scuipăm
(să)
  • scuipăm
  • scuipam
  • scuiparăm
  • scuipaserăm
  • scuipasem
a II-a (voi)
  • scuipați
(să)
  • scuipați
  • scuipați
  • scuiparăți
  • scuipaserăți
  • scuipaseți
a III-a (ei, ele)
  • scuipă
(să)
  • scuipe
  • scuipau
  • scuipa
  • scuipaseră
scâpa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
școpi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șchiupi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șchiuopi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șchipa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scâpia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scâpta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
schiopi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
schipa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
schipi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
schiupi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scuepi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scuipi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scupi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scupia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: scuipă
scuipă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

scuipa, scuipverb

  • 1. intranzitiv A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: stupi
    • format_quote Moșul scuipă cu necaz. DUMITRIU, N. 171. DLRLC
    • format_quote Cuscrul Ilie își trase un pumn în căciulă și scuipă printre dinți. SADOVEANU, O. VII 351. DLRLC
    • format_quote Unii... scuipau în fluviu cu dispreț, intrau în cafenea ca să-și urmeze discuțiile și jocurile întrerupte. BART, E. 283. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Orheianu își repezi din șa trupu’ nainte, scuipă pe Șoimaru și ridică asupră-i buzduganul. SADOVEANU, O. VII 170. DLRLC
      • format_quote M-am dus la boieri să mă jăluiesc. Și boierul, în loc de un cuvînt bun, m-a scuipat drept în obraz, de față cu slugile sale. CREANGĂ, A. 159. DLRLC
      • 1.1.1. figurat A-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). DEX '09 DLRLC
        • format_quote Colonelul gîndi: chiorul de Jimborean merge de bună samă la divizie să raporteze. Generalul are să-l scuipe. CAMILAR, N. I 80. DLRLC
        • format_quote Mi-ai pus pe umeri cît ai vrut, Și m-ai scuipat și m-ai bătut Și cîne eu ți-am fost! Ciocoi pribeag, adus de vînt! COȘBUC, P. I 207. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A da, a azvârli ceva afară din gură. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Bolborosi, scuipînd apă. DUMITRIU, N. 162. DLRLC
      • format_quote Numai cîțiva dinți are. – Pe ceilalți, spune, i-am scuipat de cînd am fost dat ordonanță la ofițer. STANCU, D. 245. DLRLC
      • format_quote Vîrful țigării îl scuipă scîrbit peste balustradă în mare. C. PETRESCU, Î. I 3. DLRLC
      • format_quote Scuipă îngrozit, însă în loc de sînge azvîrli țiuitoarea. SAHIA, N. 108. DLRLC
      • format_quote figurat Spun! izbuti să scuipe glas sulgerul. SADOVEANU, Z. C. 130. DLRLC
      • 1.2.1. prin extensiune A da ceva afară din gâtlej sau din plămâni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: expectora
        • chat_bubble familiar A-și scuipa plămânii = se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • chat_bubble familiar A-și scuipa plămânii = se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). DEX '09 DEX '98
      • chat_bubble familiar A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. tranzitiv A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. DEX '09 DEX '98
    • 2.1. intranzitiv tranzitiv figurat A arunca ceva cu forță. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Motorul bătea și scuipa dintr-o țeavă spre nori. SADOVEANU, M. C. 28. DLRLC
      • format_quote M-am pierdut... Printre munții de pucioasă care scuipă și se rup Aruncîndu-și bolovanii în văzduhurile roșii. EFTIMIU, Î. 63. DLRLC
      • format_quote Lumînarea de seu sfîrîia și scuipa tot mai des din feștila cu miros. I. BOTEZ, ȘC. 70. DLRLC
      • format_quote Artileria grea scuipa obuz după obuz. CAMILAR, N. I 285. DLRLC
      • format_quote Parcă zboară, Parcă-noată, Scuipă foc, înghite drum, Și-ntr-un val-vîrtej de fum Taie-n lung pădurea toată. TOPÎRCEANU, B. 43. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.