11 definiții pentru scruntar scrunt scrunțar scrutar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

scruntar [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 20r/2 / V: (înv) ~utar, (reg) scrunt (Pl: scrunturi), ~nțar / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: nct] (Reg) 1 sn Loc nisipos sau pietros (la marginea mării sau a unui râu, a unei bălți etc.) Si: (înv) scruntărie, scruntărire (2). 2 sn (Reg) Loc ridicat Si: dâmb. 3 sn (Reg; spc) Râpă cu pietre, formată de șuvoiul apelor. 4 sn (Reg; îs) ~ de pădure Pâlc de pădure Si: pădurice. 5 a Curat (8).

SCRUNTÁR, scruntare, s. n. (Mold.; învechit) Loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui rîu. Ca și pe vremea celui dintăi pescar, Moldova fremăta strălucită în asfințitul de soare; scruntarele și prundurile erau singuratice și pustii. SADOVEANU, Î. A. 26. Luntrașii de la malul stîng au venit să ia odgonul podului umblător, ducîndu-l și legîndu-l la cea mai bătrînă salcie din scruntarul de subt rîpa Movilăului. id. N. P. 218. – Pl. și: scruntaruri (I. IONESCU, P. 405).

SCRUNTÁR, scruntare, s. n. (Înv. și reg.) Loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui râu.

SCRUNTAR s.n. (Mold.) Loc nisipos sau pietros la marginea unei ape. Abătîndu-să curăbiarii la un scruntari. de mare cu vad, îngropară, ieșind la pămînt, sv[i]ntele ei moștii. DOSOFTEI, VS. O grozavă, furtună însă aruncă corabia într-un scruntar. CANTEMIR, IST. Etimologie necunoscută.

scruntár n., pl. e (cp. cu scrunțar, grind, crint, scrîntesc, prund, cu got. gruntu-, germ. grund, teren, fond, grunt, și cu litv. krântas, mal rîpos). Vechĭ. Loc nisipos, banc de nisip. Azĭ. Mold. ș. a. Insulă, ostrov, grind, prund: gîrle printre scruntare (Sadov. VR. 1922, 11, 164), năboirea apelor care cuprinseră tot scruntaru (Sov. 194), jălindu-șĭ bărbatu, rămas în scruntaru moriĭ (199). – Vechĭ și scruntărire. V. banc.

scrunțár n., pl. e (rudă cu scruntar și zgrunțurĭ). Teren zgrunțuros (plin de gloduri saŭ bolovanĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

scruntár, scruntáre și scruntáruri, s.n. (reg.) 1. loc nisipos sau pietros; scruntărie. 2. loc ridicat, dâmb. 3. râpă cu pietre, făcută de șuvoiul apelor. 4. (în sintagma) scruntar de pădure = pădurice; pâlc de pădure. 5. (adj.) curat.

Intrare: scruntar
scruntar1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scruntar
  • scruntarul
  • scruntaru‑
plural
  • scruntare
  • scruntarele
genitiv-dativ singular
  • scruntar
  • scruntarului
plural
  • scruntare
  • scruntarelor
vocativ singular
plural
scruntar2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scruntar
  • scruntarul
  • scruntaru‑
plural
  • scruntaruri
  • scruntarurile
genitiv-dativ singular
  • scruntar
  • scruntarului
plural
  • scruntaruri
  • scruntarurilor
vocativ singular
plural
scrunt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scrunțar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scrutar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scruntar scrunt scrunțar scrutar

  • 1. regional învechit Loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui râu.
    exemple
    • Ca și pe vremea celui dintăi pescar, Moldova fremăta strălucită în asfințitul de soare; scruntarele și prundurile erau singuratice și pustii. SADOVEANU, Î. A. 26.
      surse: DLRLC
    • Luntrașii de la malul stîng au venit să ia odgonul podului umblător, ducîndu-l și legîndu-l la cea mai bătrînă salcie din scruntarul de subt rîpa Movilăului. SADOVEANU, N. P. 218.
      surse: DLRLC

etimologie: