13 definiții pentru scrib scribă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

scrib sm [At: NEGULICI / V: (îvr) / Pl: ~i / E: fr scribe, lat scriba] 1 (Înv) Persoană care redacta actele în cancelariile domnești Si: diac, calemgiu, uricar. 2 Persoană care copia un manuscris, un act etc. Si: copist, scriitor (5). 3 (Înv; la evrei) Cărturar care tălmăcea poporului cărțile lui Moise și normele de drept. 4 (Înv; pex) Cunoscător al legilor. 5 (Înv) Funcționar inferior la vechii egipteni, având atribuții de contabil și de copist. 6 (Irn) Scriitor care scrie mult și prost, fiind lipsit de valoare și de personalitate Si: (rar) scribăreț (1). 7 (Irn) Gazetar (fără scrupule) pus în slujba unui partid politic, a unei persoane sau a unui grup Si: (rar) scribăreț (2).

SCRIB, scribi, s. m. 1. (Învechit) Grămătic, diac. 2. (Cu sens depreciativ) Scriitor. Vreau să fiu purtat pe ulițele orașului între dorobanți, cu mîinile legate la spate, ca să vază... acei nerușinați scribi ai lui Mihăileanu. CAMIL PETRESCU, O. II 129. 3. (Rar) Nume dat cărturarilor evrei care tălmăceau în vechime cărțile lui Moise. ♦ Nume dat preoților egipteni care cunoșteau hieroglifele.

SCRIB s.m. 1. Copist și alcătuitor de acte la diferite popoare. ♦ Cărturar, jurist, învățat care tălmăcea poporului normele de drept (la vechii evrei). 2. (Peior.) Scriitor, gazetar lipsit de valoare, de personalitate. [Cf. fr. scribe, lat. scriba < scribere – a scrie].

SCRIB s. m. 1. copist și alcătuitor de acte la diferite popoare. ◊ (la vechii evrei) cărturar, jurist, învățat care tălmăcea poporului normele de drept. 2. (peior.) scriitor, gazetar lipsit de valoare. (< fr. scribe, lat. scriba)

SCRIB ~i m. 1) înv. Funcționar de cancelarie, care redacta și copia acte; copist; pisar. 2) depr. Condeier (scriitor, gazetar) fără valoare. /<fr. scribe, lat. scriba

scrib m. 1. cărturar (în sfânta Scriptură); 2. fig. copist, scriitor (cu o nuanță peiorativă).

* scrib m. (fr. scribe, d. lat. scriba, scriitor, copist). Iron. Scriitoraș mercenar pe la jurnale. La vechiĭ Evreĭ, cărturar știutor de legĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCRIB s. 1. (IST.) diac, grămătic, logofăt, pisar, scriitor, uricar. (~ în cancelariile din țările române.) 2. copist, (înv.) prescriitor, (depr.) conțopist. (Era ~ la prefectură.) 3. (rar) scribăreț. (~ la un ziar.)

SCRIB s. 1. (IST.) diac, grămătic, logofăt, pisar, scriitor, uricar. (~ în cancelariile din țările române.) 2. copist, (înv.) prescriitor, (depr.) conțopist. (Era ~ la prefectură.) 3. (rar) scribăreț. (~ la un ziar.)

Intrare: scrib
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scrib
  • scribul
  • scribu‑
plural
  • scribi
  • scribii
genitiv-dativ singular
  • scrib
  • scribului
plural
  • scribi
  • scribilor
vocativ singular
plural
scribă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)