25 de definiții pentru scrâșni

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții.Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

scrâșni vi [At: PSALT. 68 / V: (pop) scârș~, (îrg) ~răș~, scriș~, ~ărș~, crâșni, (înv) crășni, crișni, cârșni, (reg) ~âjni, ~rijni, str~, cârjni, crijni, crâjni, scărș~ / Pzi: ~nesc / E: fo] 1 (D. oameni; de obicei urmat de determinările „din dinți”, „din măsele” sau înv, „cu dinții”, „în dinți”) A produce un zgomot caracteristic prin strângerea maxilarelor și prin frecarea dinților de jos cu cei de sus, ca efect al supărării, al ciudei, al mâniei, al urii, al furiei, al durerii etc. Si: (îrg) a crâșca, a scrâșca (1). 2 (Fig; d. oameni) A pronunța cuvintele printre dinți vorbind cu supărare, cu ciudă, cu mânie, cu furie, cu ură etc. (greu stăpânite) Si: (înv) ascrâșca (2). 3 (Pan; d. obiecte sau d. părți ale unor obiecte; d. materiale, corpuri, substanțe etc.) A produce (prin întreruperea bruscă a unei frecări, a unei apăsări, a unei deplasări etc.) un zgomot specific, de scurtă durată, aspru și neplăcut Si: (rar; pex) a scârțâi (1). 4 (D. oameni) A provoca scrâșnete (3).

SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții.Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, scr. scršiti.

A SCRÂȘNÍ ~ésc intranz. 1) A-și contracta cu putere fălcile, frecând dinții de jos cu cei de sus și producând un scârțâit specific (ca manifestare a furiei sau durerii). 2) fig. A articula sunetele printre dinți (de mânie sau de ură). 3) A produce un zgomot scârțâitor (ca rezultat al frecării sub presiune). Zăpada ~ește sub picioare. /<sl. skružitati, bulg. skărša, sb. skršiti

scrâșnì v. a strânge dinții așa că se aude un scârțăit. [Cf. slav. SKRŬJITATI].

CRÂȘNÍ vb. IV v. scrâșni.

scrijni[1] v vz scrâșni

  1. Variantă consemnată în definiția principală, dar ordonată alfabetic incorect (vz pagina 87/1, după cuv. scrivitu LauraGellner

SCRÎȘNÍ, scrîșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Uneori determinat prin «din dinți» sau «din măsele») A strînge convulsiv fălcile și a freca dinții de jos de cei de sus, făcînd să se audă un zgomot caracteristic (de obicei în momente de mînie, de furie, de durere). Omul scrîșnea din măsele prin somn. C. PETRESCU, A. 351. Bătrînul... scrîșni nervos din dinți. BART, S. M. 63. [Ostașii se luptau] mușcîndu-se, scrîșnind. ALECSANDRI, P. III 224. ◊ (Cu subiectul «dinții») Dinții îi scrîșneau și ochii săi sîngerați se holbaseră. NEGRUZZI, S. I 165. ◊ Tranz. (Cu complementul «dinții») Ce puteam face, domnișorule? șopti Ion scrîșnind dinții. REBREANU, I. 37. Spaniolul, furios, de cîte ori îl întîlnea pe băiat pe punte, își strîngea fălcile și scrîșnea dinții. BART, E. 272. ♦ A pronunța cuvintele printre dinți, a vorbi printre dinți cu ură, cu mînie, cu ciudă. V. mîrîi. M-a apucat de piept și-a scrîșnit la mine... dă-le banii oamenilor. VORNIC, P. 99. În ziar ce spune? Accident, nu? – Accident – scrîșni Petrescu. GALAN, Z. R. 365. ♦ Fig. A da impresia că vorbește cu ciudă, că cîrtește. L-am văzut destul de adesea scrîșnind de lipsă. CARAGIALE, O. III 238. ♦ (Despre substanțe aspre care se freacă între dinți) A scîrțîi. Scuipară amîndoi praful care le scrîșnea în dinți. DUMITRIU, V. L. 106. 2. Fig. A scoate un sunet aspru, a scîrțîi (ca efect al unei frecări). Tancurile veneau scrîșnind printre explozii. CAMILAR, N. I 431. Huruie motoarele, clămpănesc curelele transmisiilor, scrîșnesc mașinile, gem nicovalele izbite de ciocane și de baroase. PAS, L. II 59. Sub tălpile opincilor și călcîiele cizmelor, omătul scrîșnea de ger. C. PETRESCU, R. DR. 143. – Variantă: crîșní (SADOVEANU, N. F. 27, RETEGANUL, P. I 19, ALECSANDRI, P. II 17) vb. IV.

crâșnì v. Mold. V. scrâșnì: geme, urlă și crâșnește AL.

crîșnésc, V. scrîșnesc.

scrîșnésc v. intr. (vsl. *skrŭšnontî sau *kr-, a scrîșni, skrŭgitati, skrŭgŭtati, a scrîșni, a scîrțîĭ, bg. skŭršam, kŭršy, frîng, srb. skršiti, skrhati, a frînge, skrušiti, a strivi, skrgutati, a scrîșni, rut. skrišiti, skrušiti, a strivi. V. scîrțîĭ). Scîrțîĭ din dințĭ de furie saŭ de durere. – în Mold. și crîșnesc în nord și crîșc și crișc a -á (cp. cu sîrb. krčati, a striga). La Rebr. scrîșnesc și cr- (2, 44; 209; 213). În Olt scrîjnesc (Șez. 1922; 54). Vechĭ și scîrșnesc, cîrșnesc și scîrșc, a -á (scris și a scîrcĭca).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

scrâșni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrâșnesc, 3 sg. scrâșnește, imperf. 1 scrâșneam; conj. prez. 1 sg. să scrâșnesc, 3 să scrâșnească corectată

scrâșni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrâșnesc, imperf. 3 sg. scrâșnea; conj. prez. 3 să scrâșnească

scrâșní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 sg. și pl. scrâșneáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SCRÂȘNÍ vb. 1. (Mold. și Transilv.) a crâșca. (A ~ din dinți.) 2. a scârțâi. (Cheia ~ în broască.)

SCRÎȘNI vb. 1. (Mold. și Transilv.) a crîșca. (~ din dinți.) 2. a scîrțîi. (Cheia ~ în broască.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scrîșní (-nésc, -ít), vb. – A crișca, a scîrțîi. – Var. crîșni, (s)cîrșni. Megl. crăsnes, crăsniri. Creație expresivă, cf. (s)cîrșca, și sl. skružitati (Cihac, II, 329), bg. skrašna (Conev 91). Der. din sl. (cf. și Miklosich, Slaw. Elem., 45; Tiktin) este posibilă fără a fi o ipoteză necesară. Var. crîșni, este forma cea mai foolosită în limba vorbită (ALR, I, 89). – Der. scrîșnet, s. n. (scrîșnire).

Intrare: scrâșni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scrâșni
  • scrâșnire
  • scrâșnit
  • scrâșnitu‑
  • scrâșnind
  • scrâșnindu‑
singular plural
  • scrâșnește
  • scrâșniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scrâșnesc
(să)
  • scrâșnesc
  • scrâșneam
  • scrâșnii
  • scrâșnisem
a II-a (tu)
  • scrâșnești
(să)
  • scrâșnești
  • scrâșneai
  • scrâșniși
  • scrâșniseși
a III-a (el, ea)
  • scrâșnește
(să)
  • scrâșnească
  • scrâșnea
  • scrâșni
  • scrâșnise
plural I (noi)
  • scrâșnim
(să)
  • scrâșnim
  • scrâșneam
  • scrâșnirăm
  • scrâșniserăm
  • scrâșnisem
a II-a (voi)
  • scrâșniți
(să)
  • scrâșniți
  • scrâșneați
  • scrâșnirăți
  • scrâșniserăți
  • scrâșniseți
a III-a (ei, ele)
  • scrâșnesc
(să)
  • scrâșnească
  • scrâșneau
  • scrâșni
  • scrâșniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • crâșni
  • crâșnire
  • crâșnit
  • crâșnitu‑
  • crâșnind
  • crâșnindu‑
singular plural
  • crâșnește
  • crâșniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • crâșnesc
(să)
  • crâșnesc
  • crâșneam
  • crâșnii
  • crâșnisem
a II-a (tu)
  • crâșnești
(să)
  • crâșnești
  • crâșneai
  • crâșniși
  • crâșniseși
a III-a (el, ea)
  • crâșnește
(să)
  • crâșnească
  • crâșnea
  • crâșni
  • crâșnise
plural I (noi)
  • crâșnim
(să)
  • crâșnim
  • crâșneam
  • crâșnirăm
  • crâșniserăm
  • crâșnisem
a II-a (voi)
  • crâșniți
(să)
  • crâșniți
  • crâșneați
  • crâșnirăți
  • crâșniserăți
  • crâșniseți
a III-a (ei, ele)
  • crâșnesc
(să)
  • crâșnească
  • crâșneau
  • crâșni
  • crâșniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

scrâșni, scrâșnescverb

  • 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: crâșca
    • format_quote Omul scrîșnea din măsele prin somn. C. PETRESCU, A. 351. DLRLC
    • format_quote Bătrînul... scrîșni nervos din dinți. BART, S. M. 63. DLRLC
    • format_quote [Ostașii se luptau] mușcîndu-se, scrîșnind. ALECSANDRI, P. III 224. DLRLC
    • format_quote Dinții îi scrîșneau și ochii săi sîngerați se holbaseră. NEGRUZZI, S. I 165. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Își scrâșnea dinții. DEX '09 DEX '98
    • format_quote tranzitiv Ce puteam face, domnișorule? șopti Ion scrîșnind dinții. REBREANU, I. 37. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Spaniolul, furios, de cîte ori îl întîlnea pe băiat pe punte, își strîngea fălcile și scrîșnea dinții. BART, E. 272. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv figurat A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote M-a apucat de piept și-a scrîșnit la mine... dă-le banii oamenilor. VORNIC, P. 99. DLRLC
      • format_quote În ziar ce spune? Accident, nu? – Accident – scrîșni Petrescu. GALAN, Z. R. 365. DLRLC
      • 1.1.1. A da impresia că vorbește cu ciudă, că cârtește. DLRLC
        • format_quote L-am văzut destul de adesea scrîșnind de lipsă. CARAGIALE, O. III 238. DLRLC
  • 2. prin generalizare A produce un zgomot scârțâitor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: scârțâi
    • format_quote Scuipară amîndoi praful care le scrîșnea în dinți. DUMITRIU, V. L. 106. DLRLC
    • format_quote Tancurile veneau scrîșnind printre explozii. CAMILAR, N. I 431. DLRLC
    • format_quote Huruie motoarele, clămpănesc curelele transmisiilor, scrîșnesc mașinile, gem nicovalele izbite de ciocane și de baroase. PAS, L. II 59. DLRLC
    • format_quote Sub tălpile opincilor și călcîiele cizmelor, omătul scrîșnea de ger. C. PETRESCU, R. DR. 143. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.