19 definiții pentru scrâșni crâșni


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții.Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții.Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, scr. scršiti.

A SCRÂȘNÍ ~ésc intranz. 1) A-și contracta cu putere fălcile, frecând dinții de jos cu cei de sus și producând un scârțâit specific (ca manifestare a furiei sau durerii). 2) fig. A articula sunetele printre dinți (de mânie sau de ură). 3) A produce un zgomot scârțâitor (ca rezultat al frecării sub presiune). Zăpada ~ește sub picioare. /<sl. skružitati, bulg. skărša, sb. skršiti

scrâșnì v. a strânge dinții așa că se aude un scârțăit. [Cf. slav. SKRŬJITATI].

CRÂȘNÍ vb. IV v. scrâșni.

CRÂȘNÍ vb. IV v. scrâșni.

crâșni vi vz scrâșni

CRÎȘNÍ vb. IV v. scrîșni.

SCRÎȘNÍ, scrîșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Uneori determinat prin «din dinți» sau «din măsele») A strînge convulsiv fălcile și a freca dinții de jos de cei de sus, făcînd să se audă un zgomot caracteristic (de obicei în momente de mînie, de furie, de durere). Omul scrîșnea din măsele prin somn. C. PETRESCU, A. 351. Bătrînul... scrîșni nervos din dinți. BART, S. M. 63. [Ostașii se luptau] mușcîndu-se, scrîșnind. ALECSANDRI, P. III 224. ◊ (Cu subiectul «dinții») Dinții îi scrîșneau și ochii săi sîngerați se holbaseră. NEGRUZZI, S. I 165. ◊ Tranz. (Cu complementul «dinții») Ce puteam face, domnișorule? șopti Ion scrîșnind dinții. REBREANU, I. 37. Spaniolul, furios, de cîte ori îl întîlnea pe băiat pe punte, își strîngea fălcile și scrîșnea dinții. BART, E. 272. ♦ A pronunța cuvintele printre dinți, a vorbi printre dinți cu ură, cu mînie, cu ciudă. V. mîrîi. M-a apucat de piept și-a scrîșnit la mine... dă-le banii oamenilor. VORNIC, P. 99. În ziar ce spune? Accident, nu? – Accident – scrîșni Petrescu. GALAN, Z. R. 365. ♦ Fig. A da impresia că vorbește cu ciudă, că cîrtește. L-am văzut destul de adesea scrîșnind de lipsă. CARAGIALE, O. III 238. ♦ (Despre substanțe aspre care se freacă între dinți) A scîrțîi. Scuipară amîndoi praful care le scrîșnea în dinți. DUMITRIU, V. L. 106. 2. Fig. A scoate un sunet aspru, a scîrțîi (ca efect al unei frecări). Tancurile veneau scrîșnind printre explozii. CAMILAR, N. I 431. Huruie motoarele, clămpănesc curelele transmisiilor, scrîșnesc mașinile, gem nicovalele izbite de ciocane și de baroase. PAS, L. II 59. Sub tălpile opincilor și călcîiele cizmelor, omătul scrîșnea de ger. C. PETRESCU, R. DR. 143. – Variantă: crîșní (SADOVEANU, N. F. 27, RETEGANUL, P. I 19, ALECSANDRI, P. II 17) vb. IV.

crâșnì v. Mold. V. scrâșnì: geme, urlă și crâșnește AL.

crîșnésc, V. scrîșnesc.

scrîșnésc v. intr. (vsl. *skrŭšnontî sau *kr-, a scrîșni, skrŭgitati, skrŭgŭtati, a scrîșni, a scîrțîĭ, bg. skŭršam, kŭršy, frîng, srb. skršiti, skrhati, a frînge, skrušiti, a strivi, skrgutati, a scrîșni, rut. skrišiti, skrušiti, a strivi. V. scîrțîĭ). Scîrțîĭ din dințĭ de furie saŭ de durere. – în Mold. și crîșnesc în nord și crîșc și crișc a -á (cp. cu sîrb. krčati, a striga). La Rebr. scrîșnesc și cr- (2, 44; 209; 213). În Olt scrîjnesc (Șez. 1922; 54). Vechĭ și scîrșnesc, cîrșnesc și scîrșc, a -á (scris și a scîrcĭca).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 sg. și pl. scrâșneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCRÂȘNÍ vb. 1. (Mold. și Transilv.) a crâșca. (A ~ din dinți.) 2. a scârțâi. (Cheia ~ în broască.)

SCRÎȘNI vb. 1. (Mold. și Transilv.) a crîșca. (~ din dinți.) 2. a scîrțîi. (Cheia ~ în broască.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scrîșní (-nésc, -ít), vb. – A crișca, a scîrțîi. – Var. crîșni, (s)cîrșni. Megl. crăsnes, crăsniri. Creație expresivă, cf. (s)cîrșca, și sl. skružitati (Cihac, II, 329), bg. skrašna (Conev 91). Der. din sl. (cf. și Miklosich, Slaw. Elem., 45; Tiktin) este posibilă fără a fi o ipoteză necesară. Var. crîșni, este forma cea mai foolosită în limba vorbită (ALR, I, 89). – Der. scrîșnet, s. n. (scrîșnire).

Intrare: scrâșni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scrâșni
  • scrâșnire
  • scrâșnit
  • scrâșnitu‑
  • scrâșnind
  • scrâșnindu‑
singular plural
  • scrâșnește
  • scrâșniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scrâșnesc
(să)
  • scrâșnesc
  • scrâșneam
  • scrâșnii
  • scrâșnisem
a II-a (tu)
  • scrâșnești
(să)
  • scrâșnești
  • scrâșneai
  • scrâșniși
  • scrâșniseși
a III-a (el, ea)
  • scrâșnește
(să)
  • scrâșnească
  • scrâșnea
  • scrâșni
  • scrâșnise
plural I (noi)
  • scrâșnim
(să)
  • scrâșnim
  • scrâșneam
  • scrâșnirăm
  • scrâșniserăm
  • scrâșnisem
a II-a (voi)
  • scrâșniți
(să)
  • scrâșniți
  • scrâșneați
  • scrâșnirăți
  • scrâșniserăți
  • scrâșniseți
a III-a (ei, ele)
  • scrâșnesc
(să)
  • scrâșnească
  • scrâșneau
  • scrâșni
  • scrâșniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • crâșni
  • crâșnire
  • crâșnit
  • crâșnitu‑
  • crâșnind
  • crâșnindu‑
singular plural
  • crâșnește
  • crâșniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • crâșnesc
(să)
  • crâșnesc
  • crâșneam
  • crâșnii
  • crâșnisem
a II-a (tu)
  • crâșnești
(să)
  • crâșnești
  • crâșneai
  • crâșniși
  • crâșniseși
a III-a (el, ea)
  • crâșnește
(să)
  • crâșnească
  • crâșnea
  • crâșni
  • crâșnise
plural I (noi)
  • crâșnim
(să)
  • crâșnim
  • crâșneam
  • crâșnirăm
  • crâșniserăm
  • crâșnisem
a II-a (voi)
  • crâșniți
(să)
  • crâșniți
  • crâșneați
  • crâșnirăți
  • crâșniserăți
  • crâșniseți
a III-a (ei, ele)
  • crâșnesc
(să)
  • crâșnească
  • crâșneau
  • crâșni
  • crâșniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scrâșni crâșni

  • 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: crâșca 7 exemple
    exemple
    • Omul scrîșnea din măsele prin somn. C. PETRESCU, A. 351.
      surse: DLRLC
    • Bătrînul... scrîșni nervos din dinți. BART, S. M. 63.
      surse: DLRLC
    • [Ostașii se luptau] mușcîndu-se, scrîșnind. ALECSANDRI, P. III 224.
      surse: DLRLC
    • Dinții îi scrîșneau și ochii săi sîngerați se holbaseră. NEGRUZZI, S. I 165.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Își scrâșnea dinții.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • tranzitiv Ce puteam face, domnișorule? șopti Ion scrîșnind dinții. REBREANU, I. 37.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Spaniolul, furios, de cîte ori îl întîlnea pe băiat pe punte, își strîngea fălcile și scrîșnea dinții. BART, E. 272.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv figurat A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • M-a apucat de piept și-a scrîșnit la mine... dă-le banii oamenilor. VORNIC, P. 99.
        surse: DLRLC
      • În ziar ce spune? Accident, nu? – Accident – scrîșni Petrescu. GALAN, Z. R. 365.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. A da impresia că vorbește cu ciudă, că cârtește.
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • L-am văzut destul de adesea scrîșnind de lipsă. CARAGIALE, O. III 238.
          surse: DLRLC
  • 2. prin generalizare A produce un zgomot scârțâitor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: scârțâi 4 exemple
    exemple
    • Scuipară amîndoi praful care le scrîșnea în dinți. DUMITRIU, V. L. 106.
      surse: DLRLC
    • Tancurile veneau scrîșnind printre explozii. CAMILAR, N. I 431.
      surse: DLRLC
    • Huruie motoarele, clămpănesc curelele transmisiilor, scrîșnesc mașinile, gem nicovalele izbite de ciocane și de baroase. PAS, L. II 59.
      surse: DLRLC
    • Sub tălpile opincilor și călcîiele cizmelor, omătul scrîșnea de ger. C. PETRESCU, R. DR. 143.
      surse: DLRLC

etimologie: