SCORÚȘĂ, scorușe, s. f. Fructul scorușului (sau al scorușului-de-munte). Veverițele șugubețe cu coada vîlvoi... sar zglobiu pe crăcile copacilor, ronțăind alune, ghindă și scorușe. ODOBESCU, S. III 185.

SCORÚȘĂ ~e f. Fruct al scorușului. /<bulg. skoruša

scorușă f. soarbă. [Serb. OSKORUȘA].

scorúșă f., pl. e (bg. skoruša, oskruša, vsl. sîrb. oskoruša, rut. skoruš, ces. skoruše). Rodu scorușuluĭ, de forma unuĭ merișor: scorușele-s gustoase și bune de făcut vin.

scorúșă s. f., g.-d. art. scorúșei; pl. scorúșe

scorúșă s. f., g.-d. art. scorúșei; pl. scorúșe

scorușă, pl. scorușe

scorúșă (-e), s. f. – Fruct comestibil roșu, brun sau galben, ca o cireașă. Sl. (sb., cr., slov.) oskoruša (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 333), cf. bg. skoruša, văskruša, rut. skoruš. – Der. scoruș, s. m. (sorb, Sorbus domestica), a cărui legătură cu lat. scoruscius < scoruscus (Philippide, ZRPh., XXXI, 308; Pascu, I, 90) este improbabilă.

scorúșă, scorúșe, s.f. (reg.) aluat (dospit sau nedospit) umplut cu brânză, urdă, mere etc., prăjit în grăsime; pup, clătită, plăcintă, uscățea.

SCORÚȘĂ (< bg.) s. f. Fructul comestibil al scorușului, de culoare galbenă sau brună. Este folosit în industria alimentară la prepararea marmeladelor, dulcețurilor, compoturilor și la băuturile alcoolice.