19 definiții pentru scorbură scobură scolbură scorboră scorbure


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru; p. ext. trunchi de copac găunos, putrezit. 2. Gaură, văgăună mică într-un mal, în stâncă etc.; peșteră; p. gener. cavitate, gaură, scobitură. – Et. nec.

SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru; p. ext. trunchi de copac găunos, putrezit. 2. Gaură, văgăună mică într-un mal, în stâncă etc.; peșteră; p. gener. cavitate, gaură, scobitură. – Et. nec.

scorbură sf [At: LB / V: ~boră, (înv) stior~, (reg) scob~, scolb~, școr~, (nob) ~re / Pl: ~ri și (reg) ~re / E: cf alb korbull] 1 Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putred Si: (rar) scobitură (13), (reg) rădăcină, retezătură, bortă, bortură, corobană, corobaie, năclad, scochină (6). 2 (Pex) Trunchi de copac găunos, putrezit Si: (reg) bortă, corobană, corobaie. 3 (Reg) Coajă de copac. 4 Văgăună mică în munte, în stâncă, într-un mal, în pământ etc. Si: (reg) corobaie. 5 (Reg; spc) Peșteră (1). 6 (Reg; spc) Copcă în gheață. 7 (Îrg; pex) Cavitate (1). 8 (Reg; îe) A avea ~ la inimă A fi foarte supărat. 9 (Reg) Carie (dentară) Si: (reg) scorboroșeală. 10 (Nob) Firidă (1). 11 (Reg) Craniu (2). 12 (Reg; dep) Vacă bătrână și slabă. 13 (Reg; csnp) Scurmătură (2).

SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Cavitate, gaură, scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru. Scorburile sălciilor bătrîne erau pline de viespare. SANDU-ALDEA, U. P. 106. Plecară amîndoi. Cotoșmanul înainte; băiatul după dînsul. Ajungînd într-o pădure, găsiră o scorbură mare și și-o aleseră de locuință. ISPIRESCU, L. 287. Iară veverițele, găvozdite una peste alta în scorburi de copaci, suflau în unghii și plîngeau în pumni. CREANGĂ, P. 240. ♦ Trunchi de copac găunos, putrezit. Este un izvor care iese la suprafață. Se sapă puțin în pămînt și cavitatea lui este umplută cu o... scorbură. PAMFILE, I. C. 468. Am o scorbură uscată, Șeade în cui aninată (Scripca). GOROVEI, C. 337. 2. Văgăună, cavitate mică într-un mal, într-un deal sau într-un munte; peșteră. Stoicea făcu vînt copilei în scorbura de var. GALACTION, O. I 50. [Turcii] crezîndu-se acum prinși între două focuri, sau că se predau, sau că dispar pitulîndu-se prin scorburile rîpei. ODOBESCU, S. III 575. Ei mi s-or duce Prin dealuri cu stînci Și prin văi adînci, Prin scorburi de munți, Prin codri cărunți. TEODORESCU, P. P. 34. 3. Cavitate, gol, scobitură. (Fig.) Insule sfinte Se-nalță-n el ca scorburi de tămîie. EMINESCU, O. IV 93.

SCÓRBURĂ ~i f. 1) Spațiu gol în tulpina unui copac, format în locul miezului lemnos putrezit. 2) Scobitură într-un mal sau într-o stâncă. [G.-D. scorburii] /<lat. scorbula

scorbură f. 1. trunchiu scobit; 2. scobitură, cavitate: în scorbura munților. [Tras din pl. lui scorb].

scorbúră f., pl. ĭ (rudă cu bg. korúba, scorbură, korúbka, găoace de oŭ. Cp. și cu lat. scrobis, groapă, dim. scróbula, de unde, pin met., ◊ scórbula. Înrudite: coroagă, corobaĭe, corobană, coroboĭos, scorojesc). Mare scorbitură naturală într’un copac: veverițele trăĭesc pin scorburĭ. – În Munt. est și bórtură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scórbură s. f., g.-d. art. scórburii; pl. scórburi

scórbură s. f., g.-d. art. scórburii; pl. scórburi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCÓRBURĂ s. (pop.) butură, (reg.) bortă, bortură, boștură, butoară, butoarcă, corobaie, corobană, găunoșitură, năclad, rădăcină, retezătură. (Salcia avea o ~ mare.)

SCÓRBURĂ s. v. adâncitură, cavernă, cavitate, copcă, gaură, grotă, ochi, peșteră, scobitură.

SCORBURĂ s. (pop.) butură, (reg.) bortă, bortură, boștură, butoară, butoarcă, corobaie, corobană, găunoșitură, năclad, rădăcină, retezătură. (Salcie cu o ~ mare.)

scorbură s. v. ADÎNCITURĂ. CAVERNĂ. CAVITATE. COPCĂ. GAURĂ. GROTĂ. OCHI. PEȘTERĂ. SCOBITURĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scórbură (-ri), s. f.1. Scobitură în trunchiul unui arbore. – 2. Cavitate, gaură, văgăună. – Var. scorboră. Mr. scrobu. Lat. scrobis, printr-o metateză *scorbis (Pușcariu 1561; REW 7747); cf. it. scroba „groapă” (Battisti, V, 3426); finala se explică, printr-un dim. latin *scorbŭla (Candrea, Éléments, 44; Pascu, Beiträge, 12; Bogrea, Dacor., I, 257; Candrea), sau mai bine printr-un rezultat rom. *scorb, pl. scorburi, cu sing. analogic (Tiktin; Byck-Graur 29). Der. din corbis, prin intermediul unui dim. corbula (Giuglea, LL, II, 24) sau al unei rădăcini preromanice *karabo- „scorbitură” (Hubschmidt, Praeromanica, Berna 1949, 93) pare îndoielnică.

Intrare: scorbură
scorbură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scorbură
  • scorbura
plural
  • scorburi
  • scorburile
genitiv-dativ singular
  • scorburi
  • scorburii
plural
  • scorburi
  • scorburilor
vocativ singular
plural
scobură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scolbură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scorboră
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scorbure
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.