scorțișoară sf [At: BIBLIA (1688), 61²/35 / Pl: ~re / E: scoarță + -ișoară] 1-2 (Îrg; șhp) Scoarță (mică) Si: (reg) scorțică (1-2), scorțiță (1-2). 3 Scoarță aromată a scorțișorului , de culoare roșcată-cenușie, întrebuințată drept condiment sau în medicină Si: (îrg) scoarță dulce, (reg) scorțică, scorțuță, fohoi, țiment, scorțucă de fohei, trestie de țâmet. 4-5 (Reg) Băcan² (1-2). 6 (Reg; îc) Pere-~re Varietate de pere de formă rotundă, cu coaja vineție și gust dulce. 7-8 (Reg; șhp) Copertă (1) (mică). 9 (Îrg) Cuvertură mică, păturică. corectat(ă)

SCORȚIȘOARĂ s. f. 1. Scoarța aromatică a unor arbori orientali (în special a arborelui Cinnamomum Zeylanicum), folosită drept condiment. Ce miros dulce și ascuțit are vinul fiert cu scorțișoară. SADOVEANU, O. VII 337. Încălzit de vinul roșu fiert cu zahăr și scorțișoară, actorul... începu să declame. CAMIL PETRESCU, O. II 126. Mîndro, de dragostea noastră Răsărit-a pom în coastă, Cu frunzele de argint, Lumea-ntreagă mirosind... Mirosind a noua țeară, A rujă ș-a scorțișoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. 2. (Regional) Vopsea roșie; băcan. Băcanul se mai numește și scorțiță, scorțișoară. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 186.

SCORȚIȘOARĂ ~e f. (diminutiv de la scoarță) Scoarța măcinată a unor copaci exotici, care are o aromă plăcută, și este folosită în alimentație (drept condiment) și în medicină. [G.-D. scorțișoarei] /scoarță + suf. ~ișoară

scorțișoară f. scoarța aromatică a scorțișorului, întrebuințată în bucătărie ca condiment și în medicină.

scorțișoáră f. (oa dift.) f., pl. e (dim. d. scoarță). Scoarța unuĭ fel de dafin din India, China și Guyana. Scorțișoara e cafenie foarte aromatică și se întrebuințează pisată la prăjiturĭ saŭ feartă la compoturĭ, precum și în medicină ca stomahic și carminativ supt numele de cortex cinnamóni acúti. Cea maĭ bună e cea din Ceylon (cinnamónum zeylanicum), ĭar cea din China (cinnamónum [cassia saŭ aromáticum]) nu e așa de bună.

scorțișoară s. f., g.-d. art. scorțișoarei

scorțișoară s. f., g.-d. art. scorțișoarei

scorțișoară s. f., g.-d. art. scorțișoarei; pl. scorțișoare

SCORȚIȘOARĂ s. (înv. și reg.) scoarță dulce, (reg.) fohoi, scorțică, scorțuță, țimet, scorțiță dulce, (înv.) casia. (Zahăr cu ~.)

SCORȚIȘOARĂ s. (înv. și reg.) scoarță dulce, (reg.) fohoi, scorțică, scorțuță, țimet, scorțiță dulce, (înv.) casia. (Zahăr cu ~.)

SCORȚIȘOARĂ s.f. Scoarța aromatică a unor arbori exotici veșnic verzi (Cinnanomum zeylanicum și Cinnamomum cassia), comercializată uscată sub formă de batoane de aproximativ 10 cm lungime, sub formă de bucățele sau gata măcinată, de culoare maronie-roșcată. Se utilizează în bucătăria occidentală mai ales pentru aromatizarea produselor de cofetărie, dar în țările orientale și la condimentarea preparatelor culinare (carne, pui, pește), în special în amestecuri tradiționale.

SCORȚIȘOÁRĂ (< scoarță) s. f. Denumire a unor arbori sempervirescenți din S Asiei (Cinnamomum zeylanicum, Cinnamomum cassia); scoarța lor este folosită ca aromant în produsele de cofetărie și în medicină pentru proprietățile sale terapeutice.

CINNAMOMUM Blume, SCORȚIȘOARĂ, CAMFOR, fam. Lauraceae. Gen originar din Asia, Australia, cca 280 specii, arbuști sau arbori aromatici, ramificați la bază, totdeauna verzi, ramurile aplecate, opuse, cilindrice, glabre, la unele specii pîslos-păroase, în tinerețe acoperite cu frunze delicate de culoare roz, persistente, strălucitoare, coriacee, eliptic-lanceolate. Flori mici, albe, albe-gălbui.

Cinnamomum aromaticum Nees (syn. C. cassia Blume), « Scorțișoară ». Specie cu flori albe-gălbui, în raceme mătăsos-păroase. Frunze oblonge, 3-nervate. Ramuri pîslos-păroase.