SCARP, scarpi, s. m. (Înv.) Pantof de damă ușor; pantof de casă. – Din it. scarpa.

scarp sm vz scarpă

SCARP, scarpi, s. m. (Înv.) Pantof de damă ușor, pantof de casă. – Din it. scarpa.

SCARP, scarpi, s. m. (Învechit) Un fel de încălțăminte (femeiască). Dați brațul și mergeți... tot pe vîrful scarpilor. ALECSANDRI, T. 406. În zi de lucru umblă cu picioarile goale, iară sărbătorile cu scarpi și cu colțuni. KOGĂLNICEANU, S. 9.

scarp și scárpă f., pl. e (it. scarpa, pintr’un intermediar ngr.). Mold. sec. 19. Pantof, condur. Și șcarp (Dor. [rev. I. Crg. 4, 251] și Munt.) bocîncă proastă. V. scroambă.

scarpă sf [At: (a. 1824) IORGA S. D., XXI, 203 / V: (reg) scarp sm, șcarp smn, șc~, șcarpăn^[1] sn / Pl: ~pe / E: it scarpa] 1 (Mol; Buc; mpl) Pantof de damă ușor, de obicei împodobit cu broderii, care se purta în trecut Si: condur² (1). 2 Papuc¹ (de damă). 3 (Reg) Încălțăminte veche, scâlciată (cu partea din spate călcată). 4 Papuc¹ (uzat) care este târșâit. 5 (Buc; îf șcarp) Bocanc de munte. 6 (Îrg) Suprafață înclinată, taluz de pământ, de pietriș, de zidărie care mărginește terasamente, exploatări miniere, șanțuri, cursuri de apă sau unele construcții. 7 (Reg) Plantație de protecție pe marginea unei căi ferate. 8 (Buc; Trs; îf șcarp, șcarpăn) Terasament (în rambleu) pe calea ferată. 9 (Ban; Buc; îf șcarp, șcarpă) Vale de râu Si: făgaș (9), șanț. 10 (Reg; îf șcarpă) Prăpastie. corectat(ă)

șcarp sm vz scarpă

șcarpă sf vz scarpă

șcarpăn sn vz scarpă

scarpă f. Mold. pantof femeiesc; mergeți toți pe vârful scarpilor AL. [It. SCARPA, printr’un intermediar grec modern].

șcarp, V. scarp.

scarp (înv.) s. m., pl. scarpi

scarp (înv.) s. m., pl. scarpi

scarp s. m., pl. scarpi

SCARPĂ s. v. condur, papuc.

scarpă s. v. CONDUR. PAPUC.

scarpă (-pe), s. f. – 1. Escarpen, papuc. – 2. Pantof vechi. – It. scarpa. Sec. XIX, înv. – Der. scarpete (var. scarpet), s. m., din it. scarpetta; scarpin, s. m., din it. scarpino prin ngr. σϰαρπίνι (Cihac, II, 696; Scriban), sec. XIX, înv., cf. mr. scarpinia; sgarbură (var. zgarbură), s. f. (încălțăminte), sec. XVI, înv., format după un pl. n. *scarpuri (Tiktin; Bogrea, Dacor., III, 748), și probabil intrat în rom. indirect.

scarpă, scarpe, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) pantof femeiesc ușor, cu broderii, care se purta în trecut; condur; papuc de damă. 2. încălțăminte veche, scâlciată; papuc uzat târșâit. 3. (în forma: șcarp) bocanc de munte. 4. (înv.) suprafață înclinată; taluz de pământ, de pietriș, de zidărie care mărginește terasamentele, exploatările miniere, șanțurile, cursurile de apă. 5. plantație de protecție pe marginea unei căi ferate. 6. (în formele: șcarp, șcarpăn) terasament (în rambleu) de cale ferată. 7. (în formele: șcarp, șcarpă) vale de râu; făgaș. 8. (în forma: șcarpă) prăpastie.