scărat, ~ă a vz scărit

scărit, ~ă a, av [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 133^v/3 / V: ~rat / Pl: ~iți, ~e / E: scări] 1-2 (Îrg; d. terenuri, locuri, pante, povârnișuri, drumuri) (Cu denivelări) în formă de trepte.

scărița vi [At: AGÂRBICEANU, A. 88 / Pzi: ~țez / E: scăriță] (Trs; Ban) A reduce (treptat) Vz scări (4).

scăriță sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~țe / E: scară + -iță] 1-6 Scară (1, 13, 17) (mică) Si: (reg) scărușă (1-6), scăruță (1-6). 7 (Reg; prc) Fuștei al unei scări (1). 8 (Olt; ; la car, căruță) Cruce de dinapoi. (Reg) 9-12 (Șhp) Scară (21, 23) (mică). 13-18 (Reg; șhp) Scară (32, 33, 42) (mică). 19 (Atm) Unul dintre cele trei oscioare ale urechii mijlocii. 20 (Reg; îcs) În ~țe Șotron. 21 (Reg; îc) ~ța-muntelui Varietate de ferigă care crește prin locuri umede (Blechnum spicant).

SCĂRIȚĂ, scărițe, s. f. I. Diminutiv al lui scară. 1. v. scară (I 1). Cînd se puse scărița, coborî mai întîi o femeie bălaie nespus de frumoasă. CAMIL PETRESCU, O. II 167. D-o scăriță căuta, D-o scăriță că găsea, Tocma-n pod că se suia. TEODORESCU, P. P. 638. 2. v. scară (I 2). Lîngă scărița din grădină. CAMIL PETRESCU, T. II 444. Te sui pe o scăriță... și intri într-o săliță îngustă. NEGRUZZI, S. I 311. 3. v. scară (I 4). [Călăreții] de pe margini își strînseseră rîndurile, scăriță la scăriță, strîmtorați de laturile uliței. MIHALE, O. 468. II. Unul dintre cele trei oscioare ale urechii mijlocii (care seamănă cu o scară de șa).

SCĂRIȚĂ ~e f. anat. (diminutiv de la scară) Unul dintre cele trei oase mici ale urechii mijlocii. /scară + suf. ~iță

scăriță s. f., g.-d. art. scăriței; pl. scărițe

scăriță s. f., g.-d. art. scăriței; pl. scărițe

scăriță s. f., g.-d. art. scăriței; pl. scarițe

BLECHNUM L. BLEHNUM, SCĂRIȚA MUNTELUI, fam. Polypodiaceae. Gen originar din zonele tropicale și subtropicale, cca 210 specii, terestre, majoritatea erbacee, iar restul arborescente, uneori tîrîtoare sau agățătoare, acoperite cu solzi liniari, tari, negrii sau cu nervuri negre. Toate cu rizom viguros. Frunze convolute, la început penate, uneori penat-crestate, rar dublu-penate sau nesegmentate, pieloase și glabre, dentate sau nedentate. Pe partea inferioară a frunzelor sînt numeroși sori formați din gruparea sporilor, înșirați în apropierea nervurilor mediane, protejați de o membrană deschisă spre marginile nervurii. Protal cordiform, foliaceu, verde.

scăriță, scărițe s. f. (dim.) lovitură executată în fotbal prin introducerea labei piciorului sub mingea aflată pe gazon, lovitură ce imprimă mingii o traiectorie lobată.

SCĂRIȚĂ s. 1. v. scărișoară. 2. v. scărișoară. 3. (TEHN.) biglă. (~ la gater.)

SCĂRIȚĂ s. v. lambă, vătrai.

scăriță s. v. LAMBĂ. VĂTRAI.

SCĂRIȚĂ s. 1. scăricică, scărișoară, (reg.) scăruță, (Ban.) scărușă. (~ cu fuscei.) 2. scăricică, scărișoară, (rar) scărică, scăricea. (O ~ suia în turn.) 3. (TEHN.) biglă. (~ la gater.)

scărit, scărită, adj. (înv. și reg.; despre terenuri, locuri, plante, povârnișuri, drumuri) care prezintă denivelări în formă de trepte; în care au fost făcute trepte; (despre modul de a tunde părul) în formă de scară (tunsoare scărată).

scărița, scărițez, vb. I (reg.) a reduce treptat; a micșora.