SCĂRIȚĂ, scărițe, s. f. I. Diminutiv al lui scară. 1. v. scară (I 1). Cînd se puse scărița, coborî mai întîi o femeie bălaie nespus de frumoasă. CAMIL PETRESCU, O. II 167. D-o scăriță căuta, D-o scăriță că găsea, Tocma-n pod că se suia. TEODORESCU, P. P. 638. 2. v. scară (I 2). Lîngă scărița din grădină. CAMIL PETRESCU, T. II 444. Te sui pe o scăriță... și intri într-o săliță îngustă. NEGRUZZI, S. I 311. 3. v. scară (I 4). [Călăreții] de pe margini își strînseseră rîndurile, scăriță la scăriță, strîmtorați de laturile uliței. MIHALE, O. 468. II. Unul dintre cele trei oscioare ale urechii mijlocii (care seamănă cu o scară de șa).