3 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCĂRÍȚĂ, scărițe, s. f. 1. Diminutiv al lui scară; scăricică, scărișoară. 2. Unul dintre cele trei oscioare ale urechii mijlocii. – Scară + suf. -iță.

SCĂRÍȚĂ, scărițe, s. f. 1. Diminutiv al lui scară; scăricică, scărișoară. 2. Unul dintre cele trei oscioare ale urechii mijlocii. – Scară + suf. -iță.

scăriță sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~țe / E: scară + -iță] 1-6 Scară (1, 13, 17) (mică) Si: (reg) scărușă (1-6), scăruță (1-6). 7 (Reg; prc) Fuștei al unei scări (1). 8 (Olt; ; la car, căruță) Cruce de dinapoi. (Reg) 9-12 (Șhp) Scară (21, 23) (mică). 13-18 (Reg; șhp) Scară (32, 33, 42) (mică). 19 (Atm) Unul dintre cele trei oscioare ale urechii mijlocii. 20 (Reg; îcs) În ~țe Șotron. 21 (Reg; îc) ~ța-muntelui Varietate de ferigă care crește prin locuri umede (Blechnum spicant).

SCĂRÍȚĂ, scărițe, s. f. I. Diminutiv al lui scară. 1. v. scară (I 1). Cînd se puse scărița, coborî mai întîi o femeie bălaie nespus de frumoasă. CAMIL PETRESCU, O. II 167. D-o scăriță căuta, D-o scăriță că găsea, Tocma-n pod că se suia. TEODORESCU, P. P. 638. 2. v. scară (I 2). Lîngă scărița din grădină. CAMIL PETRESCU, T. II 444. Te sui pe o scăriță... și intri într-o săliță îngustă. NEGRUZZI, S. I 311. 3. v. scară (I 4). [Călăreții] de pe margini își strînseseră rîndurile, scăriță la scăriță, strîmtorați de laturile uliței. MIHALE, O. 468. II. Unul dintre cele trei oscioare ale urechii mijlocii (care seamănă cu o scară de șa).

SCĂRÍȚĂ ~e f. anat. (diminutiv de la scară) Unul dintre cele trei oase mici ale urechii mijlocii. /scară + suf. ~iță

scărița vi [At: AGÂRBICEANU, A. 88 / Pzi: ez / E: scăriță] (Trs; Ban) A reduce (treptat) Vz scări (4).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scăríță s. f., g.-d. art. scăríței; pl. scăríțe

scăríță s. f., g.-d. art. scăríței; pl. scaríțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCĂRÍȚĂ s. 1. v. scărișoară. 2. v. scărișoară. 3. (TEHN.) biglă. (~ la gater.)

SCĂRÍȚĂ s. v. lambă, vătrai.

SCĂRIȚĂ s. 1. scăricică, scărișoară, (reg.) scăruță, (Ban.) scărușă. (~ cu fuscei.) 2. scăricică, scărișoară, (rar) scărică, scăricea. (O ~ suia în turn.) 3. (TEHN.) biglă. (~ la gater.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

scărițá, scărițéz, vb. I (reg.) a reduce treptat; a micșora.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BLECHNUM L. BLEHNUM, SCĂRIȚA MUNTELUI, fam. Polypodiaceae. Gen originar din zonele tropicale și subtropicale, cca 210 specii, terestre, majoritatea erbacee, iar restul arborescente, uneori tîrîtoare sau agățătoare, acoperite cu solzi liniari, tari, negrii sau cu nervuri negre. Toate cu rizom viguros. Frunze convolute, la început penate, uneori penat-crestate, rar dublu-penate sau nesegmentate, pieloase și glabre, dentate sau nedentate. Pe partea inferioară a frunzelor sînt numeroși sori formați din gruparea sporilor, înșirați în apropierea nervurilor mediane, protejați de o membrană deschisă spre marginile nervurii. Protal cordiform, foliaceu, verde.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

scăriță, scărițe s. f. (dim.) lovitură executată în fotbal prin introducerea labei piciorului sub mingea aflată pe gazon, lovitură ce imprimă mingii o traiectorie lobată.

Intrare: scăriță
scăriță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scăriță
  • scărița
plural
  • scărițe
  • scărițele
genitiv-dativ singular
  • scărițe
  • scăriței
plural
  • scărițe
  • scărițelor
vocativ singular
plural
Intrare: scărița
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scărița
  • scărițare
  • scărițat
  • scărițatu‑
  • scărițând
  • scărițându‑
singular plural
  • scărițea
  • scărițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scărițez
(să)
  • scărițez
  • scărițam
  • scărițai
  • scărițasem
a II-a (tu)
  • scărițezi
(să)
  • scărițezi
  • scărițai
  • scărițași
  • scărițaseși
a III-a (el, ea)
  • scărițea
(să)
  • scărițeze
  • scărița
  • scăriță
  • scărițase
plural I (noi)
  • scărițăm
(să)
  • scărițăm
  • scărițam
  • scărițarăm
  • scărițaserăm
  • scărițasem
a II-a (voi)
  • scărițați
(să)
  • scărițați
  • scărițați
  • scărițarăți
  • scărițaserăți
  • scărițaseți
a III-a (ei, ele)
  • scărițea
(să)
  • scărițeze
  • scărițau
  • scărița
  • scărițaseră
Intrare: scărița-muntelui
scărița-muntelui substantiv feminin articulat
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scărița-muntelui
plural
  • scărițele-muntelui
genitiv-dativ singular
  • scăriței-muntelui
plural
  • scărițelor-muntelui
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scăriță

  • 1. Diminutiv al lui scară.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: scăricică scărișoară attach_file 5 exemple
    exemple
    • Cînd se puse scărița, coborî mai întîi o femeie bălaie nespus de frumoasă. CAMIL PETRESCU, O. II 167.
      surse: DLRLC
    • D-o scăriță căuta, D-o scăriță că găsea, Tocma-n pod că se suia. TEODORESCU, P. P. 638.
      surse: DLRLC
    • Lîngă scărița din grădină. CAMIL PETRESCU, T. II 444.
      surse: DLRLC
    • Te sui pe o scăriță... și intri într-o săliță îngustă. NEGRUZZI, S. I 311.
      surse: DLRLC
    • [Călăreții] de pe margini își strînseseră rîndurile, scăriță la scăriță, strîmtorați de laturile uliței. MIHALE, O. 468.
      surse: DLRLC
  • 2. Unul dintre cele trei oscioare ale urechii mijlocii (care seamănă cu o scară de șa).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie:

  • Scară + sufix -iță.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX