SATELIT, sateliți, s. m. 1. Corp ceresc care se rotește în jurul altui corp ceresc, însoțindu-I în cursul mișcării lui de revoluție. ♦ Fig. Persoană, colectivitate, stat care urmează și execută (orbește) ordinele cuiva; acolit. ◊ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevăzut cu aparataj), lansat de oameni în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care apoi se rotește în jurul Pământului fără a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permițând radioamatorilor stabilirea legăturilor la mari distanțe și la ore precise. Satelit de telecomunicații = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibilă realizarea unor canale de telecomunicații, folosite în cercetarea științifică, navigație, comunicații, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operații de cercetare a întregului înveliș al oceanului aerian și pentru obținerea unor informații specifice din zonele terestre mai puțin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis.

satelit [At: AMFILONIE, G. F. 112^r/15 / V: (înv) satel / Pl: ~iți, (înv) ~e / E: fr satellite] 1 sm Corp ceresc natural sau artificial care gravitează pe o orbită circulară sau eliptică în jurul altui corp ceresc sub acțiunea a două forțe (gravitația și forța centrifugă), egale și de sens contrar. 2 a Care gravitează în jurul cuiva sau a ceva, care depinde de ceva. 3 a (Pex) Secundar. 4 a (Îs) Oraș ~ Oraș de importanță secundară, fără adevărata autonomie economică, plasat în apropierea unui oraș mare și dependent de acesta. 5 sm (Șîs ~ artificial) Vehicul cosmic, prevăzut cu aparataj, lansat în spațiul circumterestru în scopuri științifice cu ajutorul unor rachete și care, după plasarea pe orbită, continuă să graviteze în jurul pământului, sau al altei planete, fără a mai avea nevoie de propulsie. 6 sm Roată dințată a unui mecanism planetar care se poate roti liber în jurul unui ax al unui portsatelit, iar împreună cu acesta în jurul axului roții planetare, servind la transformarea unei mișcări de rotație în alte mișcări de rotație. 7 sm Persoană, grup de persoane, națiune etc. care depinde de cineva sau de ceva în jurul căruia gravitează. 8 sm Persoană, grup de persoane, națiune etc. care se află la dispoziția, la ordinele, în subordinea cuiva.

SATELIT, sateliți, s. m. 1. Corp ceresc care se rotește în jurul altui corp ceresc, însoțindu-l în cursul mișcării lui de revoluție. ♦ Fig. Persoană, colectivitate, stat care urmează și execută (orbește) ordinele cuiva; acolit. ◊ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevăzut cu aparataj), lansat de oameni în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care apoi se rotește în jurul Pământului fără a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permițând radioamatorilor stabilirea legăturilor la mari distanțe și la ore precise. Satelit de telecomunicații = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibilă realizarea unor canale de telecomunicații, folosite în cercetarea științifică, navigație, comunicații, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operații de cercetare a întregului înveliș al oceanului aerian și pentru obținerea unor informații specifice din zonele terestre mai puțin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis.

SATELIT, sateliți, s. m. Astru lipsit de lumină proprie, care se rotește în jurul unei planete, însoțind-o în cursul mișcării ei de revoluție. Tu privești a lui Jupiter strălucitori sateliții. CONACHI, P. 260. ♦ Fig. Cel care urmează și execută orbește ordinele cuiva; acolit. Sateliții tiranului, ducîndu-l [pe Moțoc] pe poarta curții mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I 156.

SATELIT s.m. 1. Nume dat în antichitate mercenarului care își însoțea stăpînul. ♦ (Fig.) Cel care urmează și execută orbește ordinele cuiva; acolit. 2. Corp ceresc obscur care gravitează în jurul unei planete, însoțind-o în mișcarea ei de revoluție. 3. Satelit artificial = corp metalic de forme diverse, prevăzut cu aparataj științific, lansat de savanți în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care se rotește în jurul Pămîntului. 4. (Tehn.) Roată dințată care se rotește liber în jurul unui ax. 5. Localitate de importanță secundară în apropierea unui oraș, dependentă de acesta. [< fr. satellite, cf. lat. satelles].

SATELIT I. s. m. 1. (ant.) mercenar care își însoțea stăpânul. ◊ (fig.) cel care urmează și execută orbește ordinele cuiva; acolit. 2. corp ceresc obscur care gravitează în jurul unei planete, însoțind-o în mișcarea ei de revoluție. 3. ~ artificial = corp metalic de forme diverse cu aparataj științific, lansat de savanți în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care se rotește în jurul Pământului. 4. (mec.) roată dințată a unui mecanism planetar care se rotește liber în jurul unui ax. 5. mică masă cromatică atașată unui cromozom printr-un filament subțire. 6. localitate de importanță secundară în apropierea unui oraș, dependentă de acesta. II. adj., s. n. (stat) ~ = (stat) care depinde de un altul pe plan politic sau economic. (< fr. satellite)

SATELIT ~ți m. 1) Corp ceresc (natural sau artificial) ce se rotește în jurul altui corp ceresc. 2) Roată dințată a unui mecanism planetar, care se rotește liber în jurul unui ax. 3) fig. Persoană, colectivitate sau stat care se află în dependență politică sau/și economică de altă persoană, colectivitate sau stat și execută orbește ordinele acestora. /<fr. satellite

satelit m. 1. om armat în solda altuia (se ia în sens rău): sateliții tiranului NEGR.; 2. astru ce gravitează în jurul unei planete: luna e satelitul pământului; 3. fig. mână de ajutor la rău.

* satelít m. (fr. satellite, d. lat. satélles, satéllitis, păzitor al unuĭ suveran, servitor). Iron. Servitor, agent al voințeĭ altuĭa. Fig. Astr. Planetă secundară care se învîrtește în prejuru alteĭa principale: luna e satelitul pămîntuluĭ. – Se poate zice și fem. satelită, vorbind de o femeie.

satel sm vz satelit

cartier-satelit s. n. Cartier construit în jurul unui element central ◊ „Blocuri înalte [...] construcții înconjurate de cartiere-satelit.” Sc. 21 X 62 p. 4. ◊ „Blocurile din cartierele-satelit au rămas împrăștiate printre arbori și stânci, în jurul câte unui centru social-cultural.” R.lit. 31 I 85 p. 24 (din cartier + satelit; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 325)

navă-satelit s. f. (astr.) Navă cu rol de satelit cosmic ◊ „Au apărut navele-satelit, vestitoare ale pătrunderii omului însuși în cosmos.” I.B. 4 X 62 p. 3. ◊ „Se procedează la readucerea la sol a navelor-satelit.” Sc. 26 VII 69 p. 6; v. și 22 IV 66 p. 6; v. și pilot-cosmonaut (1961) (din navă + satelit, după rus. korabli sputnik sau fr. vaisseau satellite; Th. Hristea P.E. 169)

oraș-satelit s. n. Oraș nou, creat lângă alt oraș mai mare, menit să-l descongestioneze pe acesta din urmă ◊ „[Krinkovo] primul oraș-satelit al Moscovei.” I.B. 20 VI 61 p. 3. ◊ „Zilele trecute a fost dat în folosință primul bloc din orașul-satelit Colibași.” Sc. 26 III 74 p. 2. ◊ „În apropierea orașului Assuan [...] se va construi un oraș-satelit proiectat pentru un milion de locuitori.” I.B. 26 IV 84 p. 4; v. și 20 VI 61 p. 3, Cont. 17 XII 65 p. 10, Sc. 9 III 67 p. 6; v. și oraș-dormitor (din oraș + satelit, după fr. ville-satellite; cf. engl. town satellite, germ. Satellitenstadt, rus. gorod-satellit; BD 1967, DTP)

seleno-satelit s. m. 1970 (astr.) Satelit al Lunii v. aselenizabil //din gr. selene + satelit; cf. fr. satellite lunaire, engl. lunar/moon satellite, germ. Mondsatellit; AD//

satelit s. m., pl. sateliți

satelit s. m., pl. sateliți

satelit s. m., pl. sateliți

+țară-satelit s. f., g.-d. art. țării-satelit; pl. țări-satelit

SATELÍT (< fr., lat., 2 și după rus.) s. m., adj. 1. S. m. Corp ceresc luminos sau obscur, natural sau artificial, care gravitează pe o orbită circulară sau eliptică în jurul altui corp ceresc (cu masa mai mare decât a primului), sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar: forța de atracție universală și forța centrifugă (ex. Luna este s. Pământului, planetele sunt s. Soarelui etc.). 2. S. m. S. artificial = obiect construit de oameni, care se lansează în spațiul circumterestru cu ajutorul rachetelor cosmice și care, după plasarea pe orbită, continuă să graviteze în jurul Pământului fără a avea nevoie de propulsie. În general s.a. reprezintă sisteme tehnice complexe, prevăzute cu dispozitive pentru corectarea traiectoriei, pentru orientare și stabilizare, cu surse de energie electrică, cu emițătoare și receptoare radio, precum și cu aparataj destinat efectuării unor anumite activități științifice sau tehnice (există sateliți geofizici, geodezici, meteorologici, de telecomunicații, militari, de spionaj etc.). Primul s.a. a fost lansat de U.R.S.S. – Sputnik, la 4 oct. 1957. ◊ S. staționar (sau geostaționar, de tip sincron) = satelit care se mișcă pe o orbită circulară, de la V către E, la o altitudine de c. 36.000 km; perioada sa de revoluție în jurul Pământului este de 24 de ore, astfel încât el rămâne tot timpul deasupra aceluiași punct de pe suprafața terestră. 3. S. m. (TEHN.) Roată dințată a uni mecanism planetar care se rotește liber pe fusul unui portsatelit și, eventual împreună cu acesta, în jurul axului unei roți planetare, și care servește la transformarea unei mișcări de rotație în raporturi de transformare variabile, în funcție de condițiile de funcționare ale mecanismului. 4. (GENET.) Segment cromozomial scurt și contractat. ◊ ADN satelit = porțiune de ADN având densitate diferită de cea a majorității ADN-ului genomic, alcătuită din secvențe repetitive de perechi de nucleotide. 5. Adj. Care însoțește; secundar. 6. S. m. Fig. Persoană care urmează și execută orbește sfaturile cuiva; acolit (1). 7. S. m. Localitate de importanță secundară din apropierea unui oraș, depinzând de acesta.

satelit, sateliți s. m. (șc.) elev tuns chilug.