SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde.

SARDEA, sardele, s. f. Numele mai multor specii de pești marini din grupul scrumbiilor, care se consumă proaspeți sau conservați. ◊ Loc. adv. Ca sardelele = unul lângă altul, foarte înghesuiți. – Din ngr. sardhélla, it. sardella.

sard, ~ă [At: CR (1829), 20/1 / Pl: ~rzi, ~e / E: fr sarde] 1-2 smf Persoană care face parte din populația de bază a Sardiniei sau care este originară de acolo Si: (rar) sardinian (1). 3 smp Populația care locuiește în Sardinia Si: (rar) sardinian (2). 4-5 a Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1) Si: (rar) sardic (1-2), sardinian (3-4), (înv) sardinesc (1-2), sardinez (1-2). 6-7 a Privitor la Sardinia sau la sarzi Si: (rar) sardic (3-4), sardinian (5-6), (înv) sardinesc (3-4), sardinez (3-4). 8-9 a Specific Sardiniei sau sarzilor (1) Si: (rar) sardic (5-6), sardinian (7-8), (înv) sardinesc (5-6), sardinez (5-6). 10-11 a Care provine din Sardinia sau de la sarzi Si: (rar) sardic (7-8), sardinian (9-10), (înv) sardinesc (7-8), sardinez (7-8). 12-13 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de sarzi (3).

sardea sf [At: MÂNCĂRILE, 93/3 / V: ~elă / Pl: ~ele, (înv) ~le / E: sardele (pll sardelă), ngr σαρδέλλα] 1 Numele mai multor specii de pești marini (de dimensiuni mici) din familia clupeidelor, asemănători cu scrumbia, cu carne gustoasă, care trăiesc mai ales în Oceanul Atlantic și în bazinul Mării Meditarane, dintre care cea mai cunoscută este Sardina pilchardus Si: sardină (3). 2 (Mpl) Conservă preparată din carnea sardelelor (1) Si: (rar) sardină (4).

SARDĂ adj. (În sintagma) Limba sardă (și substantivat, f.) = limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. sarde.

SARDEA, sardele, s. f. Numele mai multor specii de pești de mare din grupul scrumbiilor, care se consumă proaspeți sau conservați. ◊ Loc. adv. Ca sardelele = unul lângă altul, foarte înghesuiți. – Din ngr. sardhélla, it. sardella.

SARDEA, sardele, s. f. Pește de mare, lung de 6-15 cm, care trăiește pe lîngă coastele de vest și de sud ale Europei; se consumă proaspăt sau conservat în cutii sau în butoaie (Alosa sardina). Copiii înfulicară cu lăcomie sardele, zacuscă, felii de salam. C. PETRESCU, Î. II 174. Mulțimea peștelui este nesocotită, din care: sardele, pește roșu... GOLESCU, Î. 110. ◊ (Loc. adv.. Ca sardelele (în putină sau în cutie) = unul lîngă altul, înghesuiți. Oameni îngrămădiți ca sardelele căscau gura la comedii, prin colb și căldură. SADOVEANU, O. VII 328. Într-o magazie a șlepului încăpeau o sută de marinari, rînduiți ca sardelele în cutie. BART, S. M. 71. Musafirii sînt grămădiți ca sardelele-n putină. ALECSANDRI, T. II 772.

SARDĂ adj. Limba sardă (și s.f.) = limbă romanică în Sardinia. [Cf. it. sardo, fr. sarde].

SARD, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Sardinia; sardinian. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită în Sardinia. (< fr. sarde)

SARDEA ~ele f. Pește marin asemănător cu scrumbia, dar de talie mai mică. ◊ Ca ~elele (în cutie sau în putină) înghesuiți, lipiți unul de altul. [Art. sardeaua] /< it. sardella, ngr. sardélla

sard a. ce ține de Sardinia sau de locuitorii ei: graiul sard.

sardeà f. peștișor ce se sărează. [It. SARDELLA, printr’un intermediar grec modern].

* sard, -ă s. (lat. Sardus, sardus). Locuitor din Sardinia. Adj. Al Sardiniiĭ: dialectu sard. – Și Sardinian (s. și adj.) și sárdic (adj.).

sardeá f., pl. ele (ngr. sardélla, turc. sardella, d. it. sardella și sardina, care vine d. lat. sardina, sardea, vgr. sardine și sardinos, adică „din Sardinia”; fr. sardine. Cp. cu cordea). Un peștișor marin care, în România se aduce sărat în butoaĭe (sardele de Lissa) saŭ fert în unt-de-lemn și închis în cutiĭ de tinichea (sardele de cutie). – Sardelele constitue un foarte important articul comercial.

sard adj. m., s. m., pl. sarzi; adj. f., s. f. sardă, pl. sarde

sardă (limbă) s. f., g.-d. art. sardei

sardea s. f., art. sardeaua, g.-d. art. sardelei; pl. sardele

sard adj. m., s. m., pl. sarzi; adj. f., s. f. sardă, pl. sarde

sardă (limbă) s. f., g.-d. art. sardei

sardea s. f., art. sardeaua, g.-d. art. sardelei; pl. sardele, art. sardelele

sard adj. m., s. m., pl. sarzi; f. sg. sardă, pl. sarde

sardă (limba) s. f., g.-d. art. sardei

sardea s. f., art. sardeaua, g.-d. art. sardelei; pl. sardele

sardea (sardele), s. f. – Sardină. – Var. mr. sardelă. It. sardella, prin intermediul ngr. σαρδέλλα (Tiktin; Gáldi 237), cf. tc., bg. sardela; sing. format după pl. ca în paralelismul stele-stea, rîndunele-rîndunea etc.

SARDEÁ, sardele, s.f. (Iht.) Pește marin, numit și sardină (pl. sardine), din subordinul clupeizi, din care fac parte și heringul, șprotul, hamsia și scrumbia, foarte asemănătoare unele cu altele în anumite stadii de dezvoltare. Sardeaua este de culoare albă-albastră-verde, atinge o lungime de 18-25 cm, iar la maturitate are corpul gros și carnea foarte grasă (Sardina pilchardus). Peștele matur se comercializează ca pilchard. Peștii de max. 16 cm apar în comerț sub formă de conserve de sardine, dar acestea conțin adesea și heringi de mici dimensiuni sau șprot. Prin sardelă (pl. sardele) sau sardeluță se înțelege, de obicei, hamsia, și nu niste sardine de mici dimensiuni.

SARDELĂ, sardele, s.f. Sin. sardeluță, hamsie (Engraulis encrasicholus); din it. sardella; germ. Sardelle.

SARDĂ s. f. (cf. fr. sarde, it. sardo): limbă romanică din grupul central, vorbită pe teritoriul insulei Sardinia, care aparține Italiei. Este atestată încă din secolul al XI-lea și are un caracter foarte arhaic (s-a menținut, ca în latină, articularea velară a lui c și parțială a lui g, înainte de vocalele palatale; s-au păstrat consoanele surde intervocalice; s-a păstrat demonstrativul ipse, ipsa sub formele su, sa, sos și sas cu rol de articol; multe forme verbale au rămas apropiate de cele din latină etc.). În vocabularul s. au intrat puține cuvinte străine (germane și arabe), cu excepția celor spaniole (în patru secole de stăpânire). În prezent, vocabularul s. este influențat de limba italiană, limba oficială a insulei (generalizată în secolul al XIX-lea). Deși în secolul al XIV-lea limba relațiilor oficiale în insulă era catalana, aceasta nu s-a impus (se mai vorbește catalana numai în zona Alghero). În cazul s., nu se poate vorbi de o limbă literară comună tuturor variantelor dialectale, deoarece s. se prezintă ca un conglomerat de graiuri foarte diferite. Totuși, există o variantă dialectală centrală – logudoreză, din jurul localității Bonorva, cristalizată încă din secolul al XVI-lea și considerată de către vorbitori ca o limbă populară poetică, în care s-au exersat principalii creatori populari sarzi.

SARDĂ (< fr.) adj. Limba ~ = limbă romanică, vorbită în Sardinia de c. 1.000.000 de oameni. Cele mai vechi texte scrise în limba sardă datează din c. 1080.

a se înghesui ca sardelele expr. a călători într-un mijloc de transport supraaglomerat.

SARD s., adj. 1. s. (înv.) sardinian. 2. adj. (rar) sardic, (înv.) sardinian.

SARDEA s. (IHT.) (rar) sardină. (~ele în ulei.)

SARD s., adj. 1. s. (înv.) sardinian. 2. adj. (rar) sardic, (înv.) sardinian.

SARDEA s. (IHT.) (rar) sardină. (~ în ulei.)