SAPROPEL, sapropeluri, s. n. Nămol bogat în substanțe organice aflate în diferite stadii de descompunere, format în ape sărace în oxigen (mări, lagune, lacuri), și care are efecte terapeutice. – Din fr. sapropel.

sapropel sn [At: ENC. AGR. IV, 584 / Pl: ~uri / E: fr sapropel] Mâl bogat în substanțe organice aflate în diferite stadii de descompunere, format pe fundul apelor sărace în oxigen (mări, lagune, lacuri). corectat(ă)

SAPROPEL, sapropeluri, s. n. Mâl bogat în substanțe organice aflate în diferite stadii de descompunere, format în ape sărace în oxigen (mări, lagune, lacuri), și care are efecte terapeutice. – Din fr. sapropel.

SAPROPEL s.n. Nămol format în lagune și în mări din planctonul care a trăit în apele acestora. [Pl. -luri. / < germ. Sapropel, cf. gr. sapros – putred, pelos – mîl].

SAPROPEL s. n. mâl pe fundul apelor, cu substanțe în curs de putrezire. (< fr. sapropel)

SAPROPEL ~uri n. Nămol format în ape stătătoare din substanțe organice aflate în putrefacție și folosit în scopuri medicinale sau ca îngrășământ.[Sil. sa-pro-] /<fr. sapropel, germ. Sapropel

sapropel (desp. -pro-) s. n., pl. sapropeluri

sapropel (-pro-) s. n., pl. sapropeluri

sapropel s. n. (sil. -pro-), pl. sapropeluri corectat(ă)

sapropel, (engl.= sapropel) sediment mâlos, neconsolidat, bogat în substanțe organice (resturi vegetale, alge, zooplancton etc.), în curs de descom-punere, acumulat pe fundul lacurilor și mărilor, într-un mediu anoxigenic (euxinic). S., prin îngropare și diageneză, poate trece în → roci bituminoase (generatoare de hidrocarburi naturale). sapropelit, (engl.= sapropelite) 1. rocă pelitică de culoare neagră, cu conținut ridicat de min. argiloase și subst. bituminoase. Când fracțiunea pelitică este înlocuită cu o fracțiune mai grosieră, roca devine un sapropsamit; 2. var. de cărbune bituminos bogat în grăsimi și substanțe proteice (ex.: → boghead). Sin. cărbune sapropelic.

SAPRO- „putrefacție, putred, poluat”. ◊ gr. sapros „putred” > fr. sapro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. sapro-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., studiul biologic, fiziologic și biochimic al degradărilor bazinelor acvatice produse de materiile organice putrescibile; ~bionte (v. -biont), adj., s. n. pl., (organisme) care prezintă nutriție saprofitică; ~biotic (v. -biotic), adj., care trăiește în apele poluate sau pe resturi organice în stare de putrefacție; ~bioză (v. -bioză), s. f., mod de viață propriu organismelor din apele poluate cu resturi organice în putrefacție; ~carp (v. -carp), s. n., fruct cărnos care prezintă țesuturi suculente în care se depozitează substanțele nutritive; ~col (v. -col₃), s. n., sapropel transformat într-un gel solid, sub acțiunea timpului și a presiunii; ~fag (v. -fag), adj., (despre organisme) care se nutrește cu materii organice în curs de descompunere; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. Care preferă resturile organice. 2. Care crește pe humus; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care se hrănesc cu resturi organice; ~fitic (v. -fitic), adj., care crește pe reziduuri organice aflate în descompunere; ~fob (v. -fob), adj., (despre organisme) care se dezvoltă numai în apele încărcate cu substanțe organice; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. (Despre bacterii) Care provoacă putrezirea substanțelor organice. 2. Care crește pe substanțe aflate în stare de putrefacție; ~geofite (v. geo-, v. -fit), s. f. pl., încrengătură de plante saprobiotice cu flori; ~pel (v. -pel), s. n., mîl bogat în substanțe organice în curs de descompunere, aflat pe fundul lagunelor și al mărilor; ~pelic (v. -pelic), adj., (despre plante) care se dezvoltă pe substanțele în curs de putrezire de pe fundul apelor cu mîl; ~xene (v. -xen), adj., s. n. pl., (organisme) care se dezvoltă în ape curate sau încărcate cu substanțe organice.