saină sf vz sanie

sane sf vz sanie

sanie sf [At: URECHE, L. 200 / V: (reg) saină (Pl: săini, saine), sane (Pl: săni) / Pl: sănii, (înv) ~ii, (reg) săni / E: ns cf vsl *сани, bg сани] 1 Vehicul prevăzut cu două tălpi de lemn sau de metal în loc de roți, cu tracțiune animală, umană sau autopropulsat, folosit la transportul pe zăpadă sau pe gheață. 2 (Reg; îe) A lua cuiva roatele de la ~ A nu avea ce să iei de la cineva (atât e de sărac). 3 Conținutul unei sănii (1). 4 Sanie (1) de dimensiuni reduse, folosită, mai ales de copii, la alunecarea pe zăpadă sau pe gheață Si: săniuță. 5 (Teh; pan) Dispozitiv pentru transportul greutăților mari la manevrele de forță. 6 Organ de mașină-unealtă sau piesă componentă a unor subansambluri de mașini-unelte sau a unor aparate de măsură, care poate aluneca pe ghidaje, asigurând deplasarea fie a sculei prelucrătoare sau a mecanismului de măsurare, fie a piesei care se prelucrează sau se măsoară. 7 (Șîs ~ de lansare) Ansamblu de grinzi montate sub o navă, care ajută la alunecarea acesteia pe calea de lansare în timpul operației de lansare. 8 Ansamblu de plute unite provizoriu, folosit la transportarea buștenilor. 9 (Reg) Sanceu (4). 10 (Reg; art) Numele unei constelații nedefinite mai îndeaproape. 11 (Reg) Greșeală la urzit.

sân² [At: PSALT. HUR. 64^v/25 / V: (înv) sin / Pl: ~i sm, ~uri sm / E: ml sinus] 1 sm (Înv; adesea determinat prin „de mare”) Golf². 2 sn Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul. 3 sn Spațiu dintre piept și cămașă (sau bluză), în care se pot ține lucruri. 4 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a rămânea, a fi) cu mâinile în ~ A nu întreprinde nimic, a sta inactiv. 5 sn (Îae) A nu lucra. 6 sn (Îe) A fi (sau a umbla) cu frica (sau cu gheața, cu moartea) în ~ A se teme foarte tare de ceva. 7 sn (Îe) A-și scuipa (sau, reg, a-și stupi) în ~ A face gestul de a scuipa (în sân (3)), prin care cei superstițioși cred că preîntâmpină un rău sau că înlătură frica. 8 sn (Îe) A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) ~ sau a vârî pe dracu-n ~ A ajuta, a ocroti pe un nerecunoscător. 9 sn (Îe) A-i trece (sau a-i intra) (un șarpe (rece) prin) (sau în) ~ A se înfiora de spaimă. 10 sn (Îe) A umbla (sau a fi) cu crucea-n ~ A fi bun, cucernic, evlavios. 11 sn (Îae) A fi fățarnic, ipocrit. 12 sn (Îe) A fi (sau a se afla, a trăi etc. ca) în ~ul lui Avram (sau, rar, al lui Dumnezeu ori ca în ~ de rai) A trăi bine, fericit. 13 sn (Îvr; îe) A avea (sau a ține) pe cineva în (sau la) ~ A ajuta pe cineva. 14 sn (Îae) A menaja pe cineva. 15 sn (Reg; îe) A lăsa pe cineva cu mâinile-n ~ A sărăci pe cineva. 16 sn (Reg; îe) A băga (pe cineva) în ~ A arăta (cuiva) dragoste mare. 17 sn (Îe; reg) Te-aș (ori l-aș) băga (sau vârî) în ~, dacă ai (ori ar) încăpea (sau dar nu încapi ori nu încape) de urechi sau a băga (pe cineva) de păr în ~ Se spune despre cei care ne sunt dragi. 18 sn (Reg) Gura cămășii. 19 sn (Reg) Matiță. 20 sn Parte a corpului la om (rar la animale vertebrate) de la gât până la abdomen, cuprinzând cavitatea în care se află inima și plămânii. 21 sn (Prc) Organe din interiorul cavității toracice (în special inima). 22 sn Piept. 23 sn (Rar; îe) A muri cu zile în ~ A muri prematur. 24 sn (Îe) A strânge pe cineva la ~ A îmbrățișa pe cineva. 25 sn (Fig) Sân² (20) considerat ca sediu al sentimentelor Vz inimă, suflet. 26 smn (Lsg cu valoare de plural) Organ anatomic al femeii, care secretă lapte în perioada de alăptare Si: mamelă, piept, (pop) țâță, (reg) zăcătoare. 27 snm (Îla; d. copii) De ~ Sugar (1). 28 snm (Îlv) A da ~ A alăpta copilul. 29 snm (Îe) A fi bun ca ~ul mamei A fi foarte bun. 30 sn (Pop) Uter. 31 sn (Fig) Parte interioară, parte centrală Si: interior, mijloc, miez. 32 sn Loc ascuns Si: ungher. 33 sn (Urmat de un singular cu sens colectiv sau de un plural; îlpp) Din ~ul ... Dintre, din mijlocul ... 34 sn (Îlpp; de obicei urmat de un plural sau de un nume colectiv) În ~ul Între. 35 sn (Îal) În interiorul... 36 sn (Reg) Gârlici la piatra alergătoare a morii. 37 sn (Reg) Șanț¹ împrejurul gârliciului (la piatra morii). 38 sn (Reg) Porțiunea pietrei morii de la răvașuri până la șteangă. 39 sn (Reg) Asperități pe piatra morii. 40 sn Parte a plutei care, la cotiturile apei, când tablele plutei nu sunt legate bine unele de altele, iese în afara firului apei și se izbește de mal. 41 sn (Îs) ~ul podului Parte a podului¹ construită pe capetele ieșite în afară ale grinzilor, la streașină. 42 sn (Îas) Loc în șură¹ sau în grajd unde se ține nutrețul.

sin³ sm vz sân¹

BOUR sm. 1 🐒 Soiu de bou sălbatec care trăia odinioară în pădurile Moldovei; a dispărut acum cu desăvîrșire (cel din urmă bour a fost omorît în Polonia în anul 1627) (Bos urus) (🖼 562): ~i nalți cu steme ’n frunte (EMIN.); sara a venit cu un ~ acasă (SB.) ¶ 2 🛡 Vechea pajeră a Moldovei închipuind un cap de bour (🖼 563); pr. ext. Țara Moldovei: ~ul moldovenesc era singur stăpîn pe o țară lungă (GN.) ¶ 3 ‡Fier (la început cu marca unui cap de bour) cu care se înfierau odinioară făcătorii de rele, cu care se însemnau vitele și copacii, țărușii sau pietrele de hotar care slujeau să hotărnicească două proprietăți, etc.: se cunosc boii din cireadă și caii din herghelie de pre ~ul lor (NEGR.); de aici, pr. ext. piatră de hotar ¶ 4 Partea dinainte, încovoiată în sus a tălpilor săniei (👉 SANIE) ¶ 5 Botul luntrii 👉LUNTRE) ¶ 6 pl. Marginea, bordul pălăriei: își smulgea din cap pălăria lată’n ~i (SAD.) [lat. bubalas].

CRUCE sf. 1 Instrument alcătuit dintr’o bucată de lemn verticală peste care e pusă de-a curmezișul o altă bucată orizontală și de care se serveau cei vechi spre a țintui sau lega mîinile și picioarele celor condamnați la moarte (🖼 1602) ¶ 2 ⛪ Crucea pe care a fost răstignit Mîntuitorul ¶ 3 ⛪ Semnul distinctiv al creștinătății, ca amintire a răstignirii Mîntuitorului ¶ 4 Semn simbolic al mai multor ordine religioase, militare sau civile, care e înfățișat sub diferite forme (🖼 1603) ¶ 5 ⛪ Înălțarea Crucii, Ziua Crucii, Crucea mare, sărbătoare ce se prăznuește în ziua de 14 Septembrie: Crucea mică numele popular al sărbătorii Tăierea capului sf. Ioan, din 29 August ¶ 6 Cruce de lemn, de metal sau de piatra ce se pune la biserici, pe morminte, pe lîngă o fîntînă, etc. (🖼 1604, 1606): a pune ~ cuiva, a-l duce la groapă; F a-l considera mort; a pune ~ unui lucru, a) a-l socoti pierdut, a renunța la el pe veci; b) a-l scoate la vînzare (de la obiceiul de a pune o cruce de lemn sau a însemna cu o cruce obiectul scos la vînzare: tot eram eu hotărît s’o vînz din pricina asta; să știi că acum negreșit am să-i pui ~ (ISP.) ¶ 7 Ⓕ ⛪ Creștinismul: triumful Crucii; va putea să ocrotească pe creștini de asuprelile nelegiuitului vrăjmaș al sfintei Cruci (ISP.) ¶ 8 Ⓟ ⛪ Religie, lege: Rușii și Moldovenii sînt tot de-o ~ ¶ 9 Giuvaerica în formă de cruce: ~ de aur ¶ 10 ⛪ Semnul pe care-l fac creștinii cînd se’nchină: a-și face ~, a-și face semnul crucii; Românul și-l face și cînd e mirat sau uimit din cale afară, cînd se sperie de ceva, cînd pornește la drum, etc.: începură să-și facă ~ și să-și scuipe în sîn de frică (ISP.); făcîndu-și ~, după obiceiul creștinesc, moșneagul porni la drum (ȘEZ.) ¶ 11 🥇 Decorație sau medalie în formă de cruce: ~A-TRECERII-DUNĂRII, medalie comemorativă a operațiunilor de peste Dunăre în războiul din 1877-1878, ~A-ELISABETA, cruce comemorativă, instituită prin regulamentul din 7 Octomvrie 1878, și conferită doamnelor care au căutat răniții sau bolnavii în timpul campaniei din 1877-1878; MARE-CRUCE, rangul cel mai înalt la anumite decorații (🖼 1607); 👉 TRECEREA-DUNĂRII, SERVICIUL-CREDINCIOS, MERITUL-SANITAR ¶ 12 CRUCEA-ROȘIE societate înființată cu scopul de a îngriji bolnavii și răniții dintr’un războiu și de a veni în ajutorul prizonierilor; membrii acestei societăți poartă ca semn o cruce roșie pe un fond alb ¶ 13 ♠️ În jocul de cărți: treflă ¶ 14 Răscruce, răspîntie: a i se face calea ~ ¶ 15 Mijloc: în crucile satului (GN.); în crucile mesei (MAR.); stă soarele în ~ sau e ~ amiazi, zice poporul cînd soarele stă în mijlocul cerului drept deasupra capului; ~a nopții (R.-COD.), miezul nopții ¶ 16 🐕 Partea corpului dintre șolduri și rădăcina cozii (la boi, cai, etc.), numită și „crucile șalelor” (🖼 1608) ¶ 17 💫 a) Constelațiunea „Lebedei”, numită și „Crucea Mare”, „Crucea Miezului Nopții”; b) constelațiunea Delfinului, numită și „Crucea Mică”; Crucea Sudului, constelație din emisfera australă, aproape de polul Sud, alcătuită din stele așezate în cruce ¶ 18 🔧 O parte a carului alcătuită dintr’o bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap; la unele care ce poartă greutăți mari sînt două cruci: una dinainte, la proțap, iar cealaltă în partea dinapoi, așezată de-a curmezișul peste inima carului (🖼 1609): stai binișor pe ici, pe ~a căruței (CRG.) = o parte a saniei, numită și „bot(niță)”, „(h)obot” sau „obăd”, alcătuită dintr’o bucată de lemn prinsă de vîrful tălpilor și așezată cruciș peste pisc (👉 SANIE) ¶ 19 🌿 CRUCEA-PÎINII, FLOAREA-CRUCII, PRISTOLNIC; – CRUCEA-PĂMÎNTULUI, plantă, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu frunze mari și cu flori albe sau roșiatice (Heracleum sphondylium) (🖼 1611); -CRUCEA-VOINICULUI¹, plantă care crește prin pădurile de la munte, cu flori mari albastre (Anemone angulosa) (🖼 1610); – CRUCEA-VOINICULUI² = ROSTOPASCĂ ¶ 20 Frate de ~, soră de ~, prieten(ă) nedespărțit(ă), fărtat, surată; în timpurile vechi, și pe alocuri încă în zilele noastre, împrietenirea aceasta (înfărtățirea) se făcea prin amestecarea sîngelui, crestîndu-se fie-care la deget sau la brațul drept, în formă de cruce, și legîndu-se prin jurămînt, în fața preotului, pe cruce și evanghelie ¶ 21 În jurăminte și înjurături, crucea e dese-ori pomenită: pe crucea mea! bată-l crucea! după patru ore de răcnete și înjurături, cruci și răscruci (= înjurături de cruce), sfinți și evanghelii ... intram în curtea poștiei (I.-GH.) ¶ 22 🔱 Ⓟ Ucigă-l-crucea 👉 UCIGĂ-L-CRUCEA; – Cruce-ajută 👉 AJUTA; Cruce de aur în casă! invocațiune pentru a fi ferit de necuratul, cînd se pomenește numele diavolului ¶ 23 Cruce de voinic, om voinic în toată puterea cuvîntului: băștinașul mîndrei Oltenii e pretutindenea ~ de voinic, Romîn deștept și vrednic (VLAH.) ¶ 24 📐 (P): a fi sau a umbla cu ~a în sîn, a fi sfînt, evlavios; a nu fi ~ de închinat (R.-COD.), a nu fi cinstit; 👉 BISERICĂ; a da cu ~a peste cineva, a întîlni pe neașteptate: merge ca cît merge ... și pe-o tihăraie dă cu ~a peste lup (CRG.); cine crede ’n ~, ca ~a se usucă, dacă vrei să ajungi la ceva, nu e deajuns să te ’nchini, ci trebue să și muncești; dintr’un lemn faci și ~ și lopată, totul depinde de creșterea ce se dă copilului, ca să iasă bun ori rău; nici pe dracul să-l vezi, nici ~ să-ți faci, mai bine să te ferești înainte de un rău, decît să cauți să-l alungi mai tîrziu cu diferite mijloace [lat. crux, crucem].

OMUL CUMINTE ÎȘI CUMPĂRĂ VARA SANIE ȘI IARNA CAR (pr.) = Spune chibzuiala omului care se gîndește din vreme la toate.

SANIE, sănii, s. f. 1. Vehicul, în general cu tracțiune animală, avînd în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier, cu ajutorul cărora alunecă iarna pe zăpadă sau pe gheață. În seara de lăsata-secului, am fost poftiți la masă de un proprietar vecin. Ne-a trimis sania, căci, deși vremea se dezmorțise, zăpada era tot întreagă. GALACTION, O. I 101. Dar plug, grapă, teleagă, sanie... nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. CREANGĂ, P. 38. Dar ce văd? ce se strecoară Colo-n zare cînd și cînd? E o sanie ușoară, Prin lumină lunecînd. ALECSANDRI, O. 222. 2. (Tehn.) Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurînd una dintre mișcările secundare de lucru ale mașinii. ◊ Sanie portunealtă = suport pe care se fixează unealta de tăiere a unei mașini-unelte. – Gen.-dat. și: saniei (CAMIL PETRESCU, O. I 9).

SIN¹ s. m. v. sîn.

SÎN², (1, 2, 3, 5, 6, 7) sînuri, s. n., și (4) sîni, s. m. 1. Parte a cămășii (sau a bluzei) care acoperă pieptul, formînd deasupra brîului crețuri, și în care se pot ține lucruri ca într-o pungă; spațiul dintre piept și cămașă (sau bluză), la omul încins. Fata coborî repede în pivniță și ieși cu sînul plin de mere. SADOVEANU, E. 124. Bietul Dionis, de unde să știe el că eu am în sîn o pungă cu aur! GALACTION, O. I 89. Niculaie ia scrisoarea, o bagă în sîn și pleacă cu dînsa la București. GHICA, S. A. 32. Seara vii, seara te duci Și nimica nu-mi aduci, Fără sînul plin de nuci; Tu le-aduci, Tu le mănînci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 83. ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sîn sau a vîrî pe dracu-n sîn = a ajuta, a ocroti pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sîn = a se înfiora de frică sau de spaimă. A fi (sau a umbla) cu frica în sîn v. frică. A sta (sau a fi) cu mîinile în sîn = a nu întreprinde nimic, a sta inactiv, a nu lucra. A stat cu mîinile-n sîn atîta vreme. GALAN, B. I 87. Boiangiu nici în pauză nu stătu cu mîinile în sîn. REBREANU, R. I 113. A băga (pe cineva) în sîn v. băga (I 1). A umbla (sau a fi) cu crucea-n sîn = a fi bun, cucernic, evlavios; (ironic) a fi fățarnic, ipocrit. Prea erai cu crucea-n sîn!... Iertai pe ucenici, pe simbriași și pe pungașii ăia de calfe cînd prăpădeau lucrurile. DELAVRANCEA, O. II 340. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sînul lui Avram (sau, rar, al lui dumnezeu) = a trăi bine, fericit. Mi s-a părut că mă aflu în sînul lui dumnezeu. CREANGĂ, A. 68. A-și scuipa (sau a-și stupi) în sîn = a face gestul de a scuipa, prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. Alții mai fricoși își stupeau în sîn. CREANGĂ, P. 233. ♦ Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. Plasa rămîne aici încrețită și formează sînul... năvodului. ANTIPA, P. 464. 2. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept. De-a pururea aproape vei fi de sînul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. Pe sînul lui Făt-Frumos vedea cum înfloreau două stele albastre, limpezi și uimite – ochii miresei lui. id. N. 11. ◊ Fig. Niciodată el nu se simțise așa de dulce legănat pe sînul Brateșului. GANE, N. II 76. În zadar vuiește Cerna și se bate De-a ei stînci mărețe, vechi, nestrămutate Și-n cascade albe saltă pe-a lor sîn... ALECSANDRI, P. A. 73. ◊ Expr. (Rar) A muri cu zile-n sîn = a muri înainte de vreme. (Atestat în forma sin) Auzit-ați voi pe-aici De biet domnul Ștefăniță Ce-a fost om de mare viță, C-a murit cu zile-n sin, În cetate, la Hotin? ALECSANDRI, P. II 106. 3. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. Cu sînul plin de un fel de orgoliu, pășea hotărîtă, împinsă de un avînt eroic. BART, E. 250. Sfetnicii rîdeau în taină de tot ce Craiul vorbea, Dar în sînul lor mînie fără de capăt ardea. COȘBUC, P. II 126. De-ai pătrunde c-o privire Al meu sîn, Să vezi marea-i de mîhnire Și venin, Ai cunoaște-atuncea bine Traiul meu. EMINESCU, O. IV 21. Toată veselia din sînul tău să piară. ALECSANDRI, T. II 170. 4. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; cele două mamele ale femeii împreună. Nevasta se ridică în picioare, își pături pe ea catrința și-și strînse subt sîni bîrneața. SADOVEANU, B. 30. Sînii... tremură sub iile albe. REBREANU, I. 12. Părul ei cel galbăn ca aurul cel mai frumos cădea pe sînii ei albi și rotunzi. EMINESCU, N. 3. ◊ Expr. A fi bun ca sînul mamei = a fi foarte bun. ◊ Fig. Am trăit o mare parte din viața mea la sînul nevinovat al naturii. HOGAȘ, H. 106. 5. Locul din corpul femeii unde este zămislit și purtat copilul; pîntece. O mumă iubește fiul, căci este al ei sînge, Căci l-a purtat în sînu-i, căci este viața sa. BOLINTINEANU, O. 202. ◊ Fig. Cînd mă deșteptai și mi-aruncai privirile peste împrejurimi, firea întreagă mi se păru ca răsărită atunci, pentru întăiași dată, din sînul adînc al apelor creațiunii. HOGAȘ, M. N. 179. Din sînul vecinicului ieri Trăiește azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer, S-aprinde iarăși soare. EMINESCU, O. I 178. Cînd nențeleasa natură, din sînu-i cel roditor, Cu talentul poeziei naște pe un muritor... Hotărăște deodată și felul scrierii lui? ALEXANDRESCU, P. 47. 6. Parte interioară, interior, mijloc, centru, miez, adînc. Mormîntul proaspăt, negru, primi în sînul lui, pentru vecie, trupul acela pe care marea îl respinsese, aruncîndu-l la țărm. BART, E. 258. Aerul răcoros, plin de miresme, ce se ridica din sînul codrilor, îi străbătea adînc în piept. GANE, N. I 87. Ne mînă mereu pe cîmpul de bătaie, în mijlocul vînătoarii, în sînul codrilor. ODOBESCU, S. III 135. Soarele se ridica măreț din sînul valurilor. ALECSANDRI, O. P. 312. ◊ (În legătură cu cuvinte exprimînd colectivități) În sînul... = între..., în..., în interiorul..., în mijlocul..., în rîndurile... Din sînul... = dintre..., din mijlocul... 7. (Învechit, și în forma sin, adesea determinat prin «de mare») Golf. Ostroave a mării Atlantice în sinul Mexicului, care ostroave la un loc se numesc Vest-India. DRĂGHICI, R. 32. Odată, într-o dimineață, ieșind un pescar cu luntrișoara sa la pescuit, după obiceiul mesăriei sale, și întrînd într-un sîn de marea, își aruncă mreaja sa, cu nădejde că va prinde ceva vînat. GORJAN, H. I 40. – Pl. și: (4 n.) sînuri (MACEDONSKI, O. I 60). – Variantă: (Mold.; învechit) sin s. n. și m.

sanie-amfibie s. f. ◊ „A fost realizată o sanie-amfibie, înzestrată cu un motor de 350 CP. Vehiculul poate [...] circula pe orice teren – pe zăpadă, în mlaștini sau în alte zone greu accesibile.” Sc. 28 III 78 p. 6. ◊ „La biroul de proiectări «Tupolev» din Moscova a fost realizată o sanie-amfibie, înzestrată cu motor de 350 C.P.” R.l. 12 IV 78 p. 6 //din sanie + amfibie, probabil după model rus.//

SANIE sănii f. 1) Vehicul prevăzut cu două tălpi de lemn sau de fier, ce alunecă ușor pe zăpadă sau pe gheață. A se da cu ~a. 2) Organ de mașină-unealtă care, alunecând pe ghidaje, asigură deplasarea unor piese în direcția necesară. [G.-D. saniei; Sil. -ni-e] /<bulg. sani

SÂN² ~i m. Fiecare dintre cele două organe de secreție a laptelui la femei, dispus în partea de sus a corpului; piept; mamelă. * A trăi ca la ~ul mamei a huzuri de bine. /<lat. sinus

sanie f. trăsură fără roate ce se târăște pe zăpadă sau pe ghiață. [Bulg. SANIIE].

sân n. 1. partea interioară a pieptului: a ședea cu mâinile în sân; 2. piept de femeie; 3. centru, parte interioară: în sânul pământului; fig. într’al nopții negru sân AL.; 4. golf. [Lat. SINUS].

sánie f. (bg. sanĭa, rut. sániĭ, sîrb. dial. ceh. sanje, sîrb. nsl. rus. sani, pol. sanie; ung. szan; ngr. sania). Un fel de trăsură care are niște tălpĭ în loc de roate și care alunecă pe zăpadă saŭ pe gheață fiind trasă de caĭ, boĭ, renĭ saŭ de cînĭ și de oamenĭ cînd e maĭ mică.

sanie (desp. -ni-e) s. f., art. sania (desp. -ni-a), g.-d. art. saniei; pl. sănii, art. săniile (desp. -ni-i-)

sân¹ (mamelă) s. m., pl. sâni

sanie (-ni-e) s. f., art. sania (-ni-a), g.-d. art. saniei; pl. sănii, art. săniile (-ni-i-)

sân¹ (mamelă) s. m., pl. sâni

sanie s. f. (sil. -ni-e), art. sania (sil. -ni-a), g.-d. art. saniei; pl. sănii, art. săniile (sil. -ni-i-)

sân (mamelă) s. m., pl. sâni

sanie, pl. sănii

sanie, sănii.

sân, sâni (ai femeii) și sânuri (ale mării).

sanie (sănii), s. f. – Vehicul de zăpadă. Sl. (bg., sb., slov., rus.) sani (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 325; Conev 70), pol. sanie, cf. ngr. σάνια (Meyer, Neugr. St., II, 56), alb. saje, mag. szán. – Der. săniuș (var. săniiș), s. n. (loc alunecos, de sanie; sport cu sania); săniat, s. n. (Trans., sportul cu sania).

sîn (-nuri), s. n. – Piept, mamelă. – Mr., megl. sin, istr. sir. Lat. sĭnus (Pușcariu 1591; REW 7950), cf. it., sp. seno, fr. sein, port. seio. Țăranul poartă de obicei cămașa deschisă și încinsă la talie; astfel sînul cămășii servește ca buzunar. De aici expresii ca a umple sînul „a face provizii”.

sanie cu zurgălăi expr. (deț.) lanțuri cu bile, cu care este legat deținutul.

SÂNI amortizoare, balcoane, baloane, bidoane, boxe, bretele, bubecși, coșuri, denivelări tectonice, foale, forme de relief, înaintare, lăptării, mamele, mere, pere și bretele, ochi, pectorali, piersici, plămâni, silicoane, țâțe, țâțoance, ugere.

SÂN s. 1. (ANAT.) mamelă, piept, țâță, (prin Olt., depr.) zătoare. (~ la femei.) 2. piept. (Strânge copilul la ~.) 3. inimă, suflet. (Cu frica în ~.)

SÎN s. 1. (ANAT.) mamelă, piept, țîță, (prin Olt., depr.) zătoare. (~ la femei.) 2. piept. (Strînge copilul la ~.) 3. inimă, suflet. (Cu frica în ~.)

A trăi ca în sînul lui Avram – Expresia e foarte veche și înseamnă: „a trăi fericit”, „a trăi ca-n paradis”. Ea se trage din evanghelia lui Luca (c. XVI, v. 22 și 23), unde se spune despre săracul Lazăr că a murit și a fost dus la sînul lui Avram. O găsim la foarte multe popoare: la ruși (vezi Saltîcov-Șcedrin, Opere complete, vol. 5), la englezi (vezi Shakespeare, Richard al III-lea). La noi o întîlnim și sub o altă formă, mai rară (vezi: lon Creangă), de „Sînul lui Dumnezeu”. Expresia se explică prin obiceiul din vechime, încă de pe vremea patriarhului Abraham, de a primi un oaspete scump sau un bun prieten, lipindu-i capul de piept, în semn de dragoste și căldură sufletească. Molière, în Tartuffe (act. V, sc. 3), spune prin gura lui Oregon: „Îl cuibăresc mai dulce ca-n sînul lui Abram”. În „Memoriile” sale (pag. 158), marea noastră tragediană Agatha Bîrsescu, vorbind despre o călătorie făcută într-o regiune frumoasă și ospitalieră, scria: „Am trăit acolo o săptămînă ca în sînul lui Avram”. BIB.