3 intrări

37 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SALÚT, saluturi, s. n. Cuvânt, enunț sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, -utis, it. saluto.

SALÚT, saluturi, s. n. Cuvânt, enunț sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, -utis, it. saluto.

SALÚT, saluturi, s. n. Cuvînt sau gest cu care se salută. «Noroc bun» e salutul minerilor, pe care îl spun oricui și în orice împrejurare. BOGZA, Ț. 51. Făcu cu dreapta salut, la piept, la gură și la frunte. SADOVEANU, O. VII 17. [Căpitanul] se îndoi într-un salut ceremonios. BART, E. 152. ♦ Cuvîntare prin care se salută o adunare, un oaspete oficial etc. După ce s-a cîntat imnul Uniunii Sovietice... au început saluturile și cuvîntările. STANCU, U.R.S.S. 78. ◊ Adresă de salut v. adresă.

SALÚT s.n. Cuvânt, frază, gest cu care se salută. ♦ Cuvântare cu care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete etc. [Pl. -turi. / < fr. salut, cf. lat. salus].

SALÚT s. n. cuvânt, frază, gest cu care se salută. ◊ cuvântare cu care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete. (< fr. salut, lat. salus, it. saluto)

SALÚT ~uri n. 1) Formulă sau gest de politețe cu care se salută. 2) Alocuțiune cu care se salută o adunare, un oaspete oficial. /<fr. salut

salut n. salutare: salut milităresc.

1) *salút n., pl. urĭ (fr. salut, vfr. salu [d. lat. salus, salútis, mîntuire, salvare], scris astăzĭ salut pin reacțiune etimologică; it. salúto). Semnu saŭ gestu pin care saluțĭ pe cineva: a da, a primi, a înapoĭa un salut. – Cu înț. de „mîntuire, salvare” e fals. Deci: armata mîntuiriĭ, nu armata salutuluĭ (vorbind de celebra asociațiune protestantă fundată de William Booth ca să-ĭ facă pe oamenĭ maĭ temătorĭ de Dumnezeŭ).

2) *salút, a -á v. tr. (lat. salúto, -áre. V. sărut). Fac cuĭva, cînd îl întîlnesc, un semn de atențiune, politeță saŭ respect, plecînd capu, ducînd mîna la tîmplă saŭ ridicînd pălăria: a saluta un prieten. Trimet salutărĭ pin scris orĭ pin vorbă. Onorez cu un semnal de politeță după uzu armateĭ saŭ marineĭ: a saluta un vapor cu 20 de bubuiturĭ de tun. Aclam, proclam: armata l-a salutat ca împărat.

SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare.

ȘĂLÚȚ, șăluțuri, s. n. Diminutiv al lui șal.Șal + suf. -uț.

ȘĂLÚȚ, șăluțuri, s. n. Diminutiv al lui șal.Șal + suf. -uț.

SALUTÁ, salut, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat. it. salutare.

SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect sau de simpatie la întîlnirea cu cineva sau la despărțire; a-și manifesta bucuria, aclamînd pe cineva. Te salut, domnule Băltene... SADOVEANU, O. VIII 653. Să saluți, în numele alegătorilor, pe deputatul ales și pe prefect. CARAGIALE, O. I 176. ◊ (Urmat de determinări modale sau instrumentale) Pan Anton înaintă cu calul și salută din cap pe oștean. SADOVEANU, O. VII 165. Cînd porni calul, toți trei întoarseră capetele și o salutară ceremonios. REBREANU, R. II 103. Domnițian se aplecă jumătate afară pe fereastra vagonului și vru să le salute cu batista. BASSARABESCU, V. 15. L-am salutat cu respect. DELAVRANCEA, H. T. 76. ◊ Fig. Din stînga, de sub curmătura unui deal, vine rîul Bahna să întîmpine, să salute sosirea marelui fluviu la pragul țării, cu al cărui pămînt și destin se leagă pentru totdeauna. VLAHUȚĂ, O. A. II 116. ◊ Absol. Domnul... ascultase fără voie și salută. C. PETRESCU, C. V. 116. El a pus sabia în teacă, salută militărește și merge într-un colț al salonului. CARAGIALE, O. II 165. ♦ A primi cu bucurie o idee, o acțiune. Poporul romîn salută și sprijină cu căldură nobila chemare la lupta pentru pace. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2860.

ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal. Fochiștii... pe jumătate goi, cu gîtul învelit în șăluțul lor de bumbac. BART, E. 47.

ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal.

SALUTÁ vb. I. tr. A întâmpina, a da cuiva un semn de respect, de considerație, rostind un cuvânt, o frază, o formulă uzuală de politețe, de simpatie etc. la întâlnire sau la despărțire. ♦ (Fig.) A primi (ceva) cu bucurie, cu o manifestație vie. [P.i. salút. / < lat., it. salutare, cf. fr. saluer].

SALUTÁ vb. tr. a da cuiva un semn de respect, de considerație, rostind un cuvânt, o frază, o formulă uzuală de politețe, de simpatie la întâlnire sau la despărțire. ◊ (fig.) a întâmpina (ceva) cu bucurie. (< lat., it. salutare)

A SE SALUTÁ mă salút intranz. A face (concomitent) schimb de saluturi (cu cineva). /<lat., it. salutare

A SALUTÁ salút tranz. 1) (persoane sau colectivități) A întâmpina sau a petrece cu un gest respectuos sau cu o cuvântare de salut. 2) fig. (idei, păreri etc.) A accepta cu mare însuflețire. ~ hotărârea luată. /<lat., it. salutare

salutà v. 1. a da un semn exterior de politeță sau de respect: a saluta pe un bătrân; 2. a complimenta prin scris: salută din parte-mi pe...; 3. a proclama: îl salutară ca împărat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

salút s. n., pl. salúturi

arată toate definițiile

Intrare: salut
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • salut
  • salutul
  • salutu‑
plural
  • saluturi
  • saluturile
genitiv-dativ singular
  • salut
  • salutului
plural
  • saluturi
  • saluturilor
vocativ singular
plural
Intrare: saluta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • saluta
  • salutare
  • salutat
  • salutatu‑
  • salutând
  • salutându‑
singular plural
  • salu
  • salutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • salut
(să)
  • salut
  • salutam
  • salutai
  • salutasem
a II-a (tu)
  • saluți
(să)
  • saluți
  • salutai
  • salutași
  • salutaseși
a III-a (el, ea)
  • salu
(să)
  • salute
  • saluta
  • salută
  • salutase
plural I (noi)
  • salutăm
(să)
  • salutăm
  • salutam
  • salutarăm
  • salutaserăm
  • salutasem
a II-a (voi)
  • salutați
(să)
  • salutați
  • salutați
  • salutarăți
  • salutaserăți
  • salutaseți
a III-a (ei, ele)
  • salu
(să)
  • salute
  • salutau
  • saluta
  • salutaseră
Intrare: șăluț
șăluț1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șăluț
  • șăluțul
  • șăluțu‑
plural
  • șăluțuri
  • șăluțurile
genitiv-dativ singular
  • șăluț
  • șăluțului
plural
  • șăluțuri
  • șăluțurilor
vocativ singular
plural
șăluț2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șăluț
  • șăluțul
  • șăluțu‑
plural
  • șăluțe
  • șăluțele
genitiv-dativ singular
  • șăluț
  • șăluțului
plural
  • șăluțe
  • șăluțelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șăluț

  • 1. Diminutiv al lui șal.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Fochiștii... pe jumătate goi, cu gîtul învelit în șăluțul lor de bumbac. BART, E. 47.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Șal + sufix -uț.
    surse: DEX '09 DEX '98