salut² sn [At: BARIȚIU, P. A. II, 80 / V: (înv) ~ă sf, ~e sf / Pl: ~uri / E: lat salus, -tis] (Înv) 1 Salvare (1). 2 (Pex) Fericire (1). 3 Bunăstare.

salut¹ sn [At: I. GOLESCU. C. / V: (reg) ~lot / Pl: ~uri / E: fr salut] Cuvânt, frază, formulă, gest, mișcare etc. prin care cineva salută pe altcineva (direct sau mediat) Si: (înv) sărutare (1), sărutătură (1), (tcî) selam (1).

SALUT, saluturi, s. n. Cuvînt sau gest cu care se salută. «Noroc bun» e salutul minerilor, pe care îl spun oricui și în orice împrejurare. BOGZA, Ț. 51. Făcu cu dreapta salut, la piept, la gură și la frunte. SADOVEANU, O. VII 17. [Căpitanul] se îndoi într-un salut ceremonios. BART, E. 152. ♦ Cuvîntare prin care se salută o adunare, un oaspete oficial etc. După ce s-a cîntat imnul Uniunii Sovietice... au început saluturile și cuvîntările. STANCU, U.R.S.S. 78. ◊ Adresă de salut v. adresă.

SALUT s.n. Cuvînt, frază, gest cu care se salută. ♦ Cuvîntare cu care se salută o adunare, se întîmpină un oaspete etc. [Pl. -turi. / < fr. salut, cf. lat. salus].

SALUT s. n. cuvânt, frază, gest cu care se salută. ◊ cuvântare cu care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete. (< fr. salut, lat. salus, it. saluto)

SALUT ~uri n. 1) Formulă sau gest de politețe cu care se salută. 2) Alocuțiune cu care se salută o adunare, un oaspete oficial. /<fr. salut

salut n. salutare: salut milităresc.

2) *salút, a -á v. tr. (lat. salúto, -áre. V. sărut). Fac cuĭva, cînd îl întîlnesc, un semn de atențiune, politeță saŭ respect, plecînd capu, ducînd mîna la tîmplă saŭ ridicînd pălăria: a saluta un prieten. Trimet salutărĭ pin scris orĭ pin vorbă. Onorez cu un semnal de politeță după uzu armateĭ saŭ marineĭ: a saluta un vapor cu 20 de bubuiturĭ de tun. Aclam, proclam: armata l-a salutat ca împărat.

1) *salút n., pl. urĭ (fr. salut, vfr. salu [d. lat. salus, salútis, mîntuire, salvare], scris astăzĭ salut pin reacțiune etimologică; it. salúto). Semnu saŭ gestu pin care saluțĭ pe cineva: a da, a primi, a înapoĭa un salut. – Cu înț. de „mîntuire, salvare” e fals. Deci: armata mîntuiriĭ, nu armata salutuluĭ (vorbind de celebra asociațiune protestantă fundată de William Booth ca să-ĭ facă pe oamenĭ maĭ temătorĭ de Dumnezeŭ).

SALUTA, salut, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare.

salot sn vz salut¹

saluta vt [At: T. A. ARON, S. A. 23/17 / V: (înv) săl~ / Pzi: salut, (înv) ~tez / E: lat salutare, it salutare] 1 (Fșa; c. i. oameni) A rosti, a scrie, a transmite un cuvânt, o frază, o formulă etc. ori a face un gest, o mișcare etc. pentru a-și exprima politețea, respectul, afecțiunea etc. îndeosebi la întâlnire și la despărțire Si: (înv) a săruta (1), (reg) a noroci, a sălutări. 2 (Pex) A-și manifesta bucuria (prin aclamații, gesturi). 3 (C. i. persoane sau acțiuni, evenimente etc.) A întâmpina cu bucurie, cu entuziasm (o idee, o acțiune etc.).

salută sf vz salut²

salute sf vz salut²

săluta v vz saluta

șăluț sn [At: MARIAN, NA. 174 / V: (reg) ~ă sf / Pl: ~e / E: șal¹ + -uț] 1-4 (Reg; șhp) Șal¹ (4-5) (mic) Si: șelișor (1-4).

șăluță sf vz șăluț

SALUTA, salut, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat. it. salutare.

SALUTA, salut, vb. I. Tranz. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect sau de simpatie la întîlnirea cu cineva sau la despărțire; a-și manifesta bucuria, aclamînd pe cineva. Te salut, domnule Băltene... SADOVEANU, O. VIII 653. Să saluți, în numele alegătorilor, pe deputatul ales și pe prefect. CARAGIALE, O. I 176. ◊ (Urmat de determinări modale sau instrumentale) Pan Anton înaintă cu calul și salută din cap pe oștean. SADOVEANU, O. VII 165. Cînd porni calul, toți trei întoarseră capetele și o salutară ceremonios. REBREANU, R. II 103. Domnițian se aplecă jumătate afară pe fereastra vagonului și vru să le salute cu batista. BASSARABESCU, V. 15. L-am salutat cu respect. DELAVRANCEA, H. T. 76. ◊ Fig. Din stînga, de sub curmătura unui deal, vine rîul Bahna să întîmpine, să salute sosirea marelui fluviu la pragul țării, cu al cărui pămînt și destin se leagă pentru totdeauna. VLAHUȚĂ, O. A. II 116. ◊ Absol. Domnul... ascultase fără voie și salută. C. PETRESCU, C. V. 116. El a pus sabia în teacă, salută militărește și merge într-un colț al salonului. CARAGIALE, O. II 165. ♦ A primi cu bucurie o idee, o acțiune. Poporul romîn salută și sprijină cu căldură nobila chemare la lupta pentru pace. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2860.

ȘĂLUȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal. Fochiștii... pe jumătate goi, cu gîtul învelit în șăluțul lor de bumbac. BART, E. 47.

ȘĂLUȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal.

SALUTA vb. I. tr. A întîmpina, a da cuiva un semn de respect, de considerație, rostind un cuvînt, o frază, o formulă uzuală de politețe, de simpatie etc. la întîlnire sau la despărțire. ♦ (Fig.) A primi (ceva) cu bucurie, cu o manifestație vie. [P.i. salut. / < lat., it. salutare, cf. fr. saluer].

SALUTA vb. tr. a da cuiva un semn de respect, de considerație, rostind un cuvânt, o frază, o formulă uzuală de politețe, de simpatie la întâlnire sau la despărțire. ◊ (fig.) a întâmpina (ceva) cu bucurie. (< lat., it. salutare)

A SALUTA salut tranz. 1) (persoane sau colectivități) A întâmpina sau a petrece cu un gest respectuos sau cu o cuvântare de salut. 2) fig. (idei, păreri etc.) A accepta cu mare însuflețire. ~ hotărârea luată. /<lat., it. salutare

A SE SALUTA mă salut intranz. A face (concomitent) schimb de saluturi (cu cineva). /<lat., it. salutare

salutà v. 1. a da un semn exterior de politeță sau de respect: a saluta pe un bătrân; 2. a complimenta prin scris: salută din parte-mi pe...; 3. a proclama: îl salutară ca împărat.

salut s. n., pl. saluturi

salut s. n., pl. saluturi

salut s. n., pl. saluturi

salut.

saluta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. salut, 2 sg. saluți, 3 salută; conj. prez. 1 sg. să salut, 3 să salute

șăluț s. n., pl. șăluțuri

saluta (a ~) vb., ind. prez. 3 salută

șăluț (rar) s. n., pl. șăluțuri

saluta vb., ind. prez. 1 sg. salut, 3 sg. și pl. salută

șăluț s. n., pl. șăluțuri

SALUT s. salutare, (rar) salutat, (înv.) salutație, sărutare, sărutat, sărutătură, (turcism înv.) selam. (~ de rămas bun.)

SALUT s. v. belșug, bogăție, bunăstare, prosperitate, salvare, scăpare.

salut s. v. BELȘUG. BOGĂȚIE. BUNĂSTARE. PROSPERITATE. SALVARE. SCĂPARE.

SALUT s. salutare, (rar) salutat, (înv.) salutație, sărutare, sărutat, sărutătură, (turcism înv.) selam. (~ de rămas bun.)

SALUTA vb. (reg.) a noroci, (prin Maram.) a salutări, (înv.) a săruta. (L-a ~ la întâlnire.)

SALUTA vb. (reg.) a noroci, (prin Maram.) a salutări, (înv.) a săruta. (L-a ~ la întîlnire.)

SALUT. Subst. Salut, salutare, închinare, închinăciune (înv.), plecăciune, temenea, ploconeală, ploconire, mătanie, salamalec, reverență. Formulă de salut. Ceremonie. Ceremonial, etichetă (fig.), protocol. Vb. A saluta, a da binețe, a da (a dori, a pofti) cuiva bună ziua, a da noroc; a se închina, a se ploconi, a se pleca, a se mătăni (reg.), a se temeni (rar). A se saluta, a-și da binețe, a-și da bună ziua. A întinde mîna, a da mîna cu cineva, a strînge cuiva mîna. A săruta mîna. A-și ridica pălăria, a-și lua (a-și scoate) căciula. A-și lua rămas bun, a-și lua la revedere, a-și lua ziua bună. A da cuiva bună seara, a-și lua de la cineva bună seara (seara bună). V. comportare, formule de salut, politețe.

A BON ENTENDEUR, SALUT (fr.) salut pe cel care înțelege – Formulă prin care se atrage atenția asupra unor lucruri care nu pot fi spuse direct sau se relevă existența unor sensuri mai profunde ale unei alocuțiuni ori ale unui text.

AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT! (lat.) slavă ție, Cezar (împărate), cei ce merg la moarte te salută! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 4. Omagiu rostit de gladiatori în fața lojii imperiale, la Roma, înainte de începerea luptelor în arenă.

MORITURI TE SALUTANT V. AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT.

À bon entendeur, salut ! (fr. „Bunului ascultător, salut!”) – Semnificația acestui proverb este: cine are urechi de auzit, să audă. Se citează în original, pentru a atrage atenția ascultătorului să ghicească subînțelesul, sau ceea ce n-am putea spune direct și complet. Caragiale folosește expresia în comedia O scrisoare pierdută (act. II, sc. 5). Zoe, agitată, scoate gazeta și citește: „În numărul de mîine al foii noastre vom reproduce o interesantă scrisoare sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influență. Originalul va sta mîine la dispoziția curioșilor în biuroul nostru de redacție. Atît pentru astăzi. 'À bon entendeur, salut !'” FOL.

Ave Caesar (sau Ave imperator), morituri te salutant! (lat. "Slavă ție, împărate! Cei ce se duc la moarte te salută !) – cuvinte menționate de istoricul latin Suetoniu în lucrarea sa Vitae XII imperatorum, o culegere de anecdote despre viața a 12 împărați romani (de la Cezar la Domițian). În capitolul privitor la viața lui Claudiu, istoricul povestește că gladiatorii, înainte de a începe luptele în arenă, defilau în fața lojei imperiale și pronunțau cuvintele de mai sus, ca un ultim omagiu. IST.

Insalutato hospite (lat. „Fără a saluta gazda”) – Încă una din acele expresii latine care, fără a avea o nobilă obîrșie literară sau o aureolă istorică, s-a impus prin concentrarea în numai două cuvinte a unei idei care în altă limbă ar reclama o frază întreagă. Prin această expresie se înțelege că ai plecat atît de grăbit, încît nici nu ți-ai mai luat rămas bun de la gazdă. Spui scurt: m-am retras insalutato hospite…

a saluta din mers (pe cineva) expr. a pleca; a părăsi (pe cineva).